G4Media.ro

Grupul american Intel ar putea investi opt miliarde de euro pentru construirea…

Sursa foto: Unsplash / Slejven Djurakovic

Grupul american Intel ar putea investi opt miliarde de euro pentru construirea unei facilități care va produce cipuri avansate

Grupul american Intel Corp şi autorităţile italiene au intensificat negocierile privind investiţii estimate la opt miliarde de euro (nouă miliarde de dolari) pentru construirea unei facilităţi care va produce cipuri avansate, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, relatează Agerpres.

Recent, Intel anunţase că intenţionează să investească până la 80 de miliarde de euro în Europa în următorul deceniu, pentru a creşte capacităţile de producţie de cipuri ale regiunii.

Anterior, sursele declaraseră pentru Reuters că Intel va investi în Italia între patru şi opt miliarde de euro. Alte ţări care concurează pentru investiţiile Intel sunt Germania şi Franţa.

Oficialii Intel au precizat că au „discuţii constructive privind investiţiile cu şefi de guverne din mai multe state membre UE”, dar nu au dorit să comenteze negocierile cu autorităţile de la Roma.

„Suntem încurajaţi de multiplele posibilităţi pentru sprijinirea agendei digitale a UE şi a ambiţiilor în domeniul semiconductorilor. Deşi actualele negocieri sunt în desfăşurare şi sunt confidenţiale, intenţionăm să facem un anunţ cât mai curând posibil”, se arată în comunicatul grupului american,.

Sursele susţin că Intel şi Guvernul premierului italian Mario Draghi negociază o investiţie generală de nouă miliarde de euro în următorii zece ani după începerea construcţiei fabricii.

Directorul general al Intel, Pat Gelsinger, anunţase luna aceasta că speră să dea publicităţii locaţiile pentru noile facilităţi de producere a cipurilor în Statele Unite şi în Europa la începutul anului viitor.

Intel este cel mai mare producător de procesoare pentru calculatoare personale şi centre de date. În primăvara acestui an, Gelsinger spunea că, în decurs de şase până la nouă luni, grupul american vrea să înceapă să producă cipuri pentru producătorii auto pentru a ajuta la eliminarea deficitului de aprovizionare cu semiconductori care perturbă producţia de automobile la nivel mondial.

Gelsinger a mai spus că Intel vrea ca UE să se angajeze să acorde ajutoare de stat pentru programul de investiţii propus de Intel pentru Europa. Pentru grupul american, constructorii auto sunt o prioritate strategică cheie.

Gelsinger încearcă să readucă cel mai mare producător mondial de cipuri la gloria sa de odinioară. În ultimii ani Intel a cedat rivalilor o parte din avantajul tehnologic şi cota sa de piaţă, iar programul de investiţii este destinat să răspundă la acest declin. De asemenea, Gelsinger vrea să readucă în SUA şi Europa o parte din activităţile de producţie în ideea de a contracara dominaţia Asiei.

Sursa foto: Unsplash / Slejven Djurakovic

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

6 comentarii

  1. Intel face rahatul praf… Le-a dat-o AMD din toate partile iar acum, vazand succesul Apple, toti se apuca sa-si faca propriile chip-uri

    • Așa le trebuie dacă au mers pe mana nasoșilor, qualcom,broadcom, Taiwan sm le urează sărbători fericite

  2. Cele maibtari cip-ciripuri sunt cele care-si iau din aer energia necesara alimentarii. Sau din sufletul tau 🤪

    • Oooo ce pareri pertinente pe tema articolului…2 fini cunoscatori analizeaza investitiile intel.

      Poate imi recomandati si alte companii, sa investesc la bursa……

    • Cele rusești 😀

    • Ironia a fost prea fina tizule?

      Glumele rusesti sunt singura ta placere?