G4Media.ro

Grupul de Luptă al NATO în România se constituie în mod oficial.…

Sursa foto: Twitter / Ministerio Defensa

Grupul de Luptă al NATO în România se constituie în mod oficial. Va fi condus de militarii francezi și vor participa soldați din Belgia și Olanda. Sediul va fi la Cincu

Grupul de Luptă al NATO (Battle Group Forward Presence – BGFP) din România se constituie în mod oficial începând cu luna mai prin transformarea elementelor multinaționale aliate din cadrul Forței de Răspuns a NATO, dislocate deja în țara noastră, transmite Ministerul Apărării într-un comunicat de presă.

Constituirea grupului de luptă al NATO în România, dar și în alte trei țări din flancul estic, face parte din răspunsul alianței nord-atlantice la războiul declanșat de Rusia în Ucraina. Înființarea acestui grup de luptă, ce va avea circa 1.000 de soldați, are ca scop asigurarea securității României în fața posturii agresive a Rusiei.

Franța a anunțat că va prelua rolul de națiune-cadru al grupului de luptă din România prin intermediului batalionului francez dislocat deja în România, considerat vârful de lance („Spearhead”) al Forţei cu Nivel de Reacţie Foarte Ridicat al NATO (VJTF). Grupul de luptă va integra, prin rotație, militari din Belgia și Olanda.

Forțele principale ale grupului de luptă vor fi poziționate la Cincu (Brașov), în Centrul Național de Instruire Întrunită, unde vor executa misiuni și activități de instrucție alături de structuri ale Armatei României.

Totodată, Franța va disloca un detașament de apărare antiaeriană în Centrul Național de Instruire pentru Apărare Antiaeriană din Capu Midia.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

8 comentarii

  1. la Sf Gheorghe, in HarCov trebuie mers mai des, acolo sunt Multi pro ruZnaci.

    • Te munceste mult draghici. Ce face team barna?

    • In HarCov trebuie sa aducem cat mai multi refugiati cetateni ucraineni, e nevoie de diversitate si solidaritate acolo 💪💪💪

    • Dar pe dvs cine va munceste, tov crop? Aveti multa diversitate la dvs, la ferma, acolo, sau nu, ca ar fi prea progresist?

  2. Nu se poate asa ceva, asta este stire de se invarte Putler in viitorul mormant… Mamba francez, Patriot american, Aegis Ashore american, Himars american, grupul de lupta NATO, Iron Dome de la Israel cat de curand, poate si cateva nuci, viata devine superba in Romania.

    • Viata va ramane la fel de nasoala in Romania,atat putem noi. Dar cu ajutorul Nato nu va deveni si mai nasoala(vezi Ucraina). Noi suntem suparati ca au crescut preturile,ucrainienii ca au pierdut copii,serviciu,case…bucurati-va de ce aveti acum. E destul de greu la noi ,incalzirea casei e mult mai scumpa,benzina din masina cu care ne ducem copiii la gradiniti e mai scumpa,dar tot e mai bine decat casa facuta scrum,copiii ucisi de sovietici si masina distrusa.

  3. Tot mai putine tinte accesibile pentru sovietici. In afara de Georgia si Moldova cel mai „accesibil” adversar ar fi China dar tot mult peste liga in care joaca sovieticii. Viitorul suna foarte Nord Korean pentru mujicii care aplaudau extaziati genocidul din Cecenia,Georgia,Siria,Ucraina….

    • Si cand te gandesti ca postacii rusi de la noi isi freaca mainile de bucurie cand isi dau seama ca nu sunt in rusia…