Grupul de lux Hermes vrea să majoreze preţurile după ce vânzările au explodat
Grupul Hermes, producătorul genţilor Birkin, care se comercializează la un preţ de peste 10.000 de dolari bucata, a anunţat joi că urmează să majoreze preţurile cu 5% până la 10% în 2023, o majorare superioară celor adoptate în ultimii ani, în condiţiile în care vânzările grupului au înregistrat o creştere peste aşteptări în trimestrul al treilea, transmite Reuters, citată de Agerpres.
La fel ca şi rivalul LVMH, proprietarul mărcii Louis Vuitton, Hermes a dezminţit temerile că boom-ul înregistrat de industria de lux post pandemie ar putea să înceteze din cauza unei eventuale recesiuni, în condiţiile în care cumpărătorii americani au profitat de întărirea dolarului în Europa, iar piaţa din China şi-a revenit puternic.
„Probabil că vom majora preţurile cu 5% până la 10%”, a declarat joi vicepreşedintele financiar de la Hermes, Eric du Halgouet, adăugând că această majorare este cauzată de creşterea costurilor cu mâna de lucru şi fluctuaţiile valutare.
Hermes a majorat deja preţurile cu aproximativ 4% în acest an şi cu o medie de 1,5%-2% în anii anteriori.
Separat, Hermes a anunţat că în perioada iulie-septembrie a realizat o cifră de afaceri de 3,14 miliarde de euro, în creştere cu 24,3% la un curs de schimb constant şi dublu faţă de creşterea de 12% prognozată de analiştii de la UBS.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii