G4Media.ro

Grupul de Suport Tehnico-Știinţific ia în calcul declararea stării de alertă în…

Sursa foto: Pixabay.com

Grupul de Suport Tehnico-Știinţific ia în calcul declararea stării de alertă în România / Decizia aparține Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență

Grupul de Suport Tehnico-Știinţific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României, condus de Raed Arafat, ia în calcul declararea stării de alertă în România și recomandă instituțiilor publice și private ca măcar o parte din personal să lucreze de acasă, potrivit unui document publicat de Edupedu. Decizia finală va fi luată de Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență.

„Se propune, spre aprobarea CNSSU (Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență – n.red.), declararea stării de alertă, conform prevederilor art. 2 lit. f) coroborat 20 lit. c) din OUG nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, cu modificările și completările ulterioare”, se arată în documentul discutat de Grupul de Suport Tehnico-Știinţific.

De asemenea, se propune ca toate magazinele, de la cele de cartier la hipermarketuri, să ia măsuri pentru dezinfecția frecventă a suprafețelor expuse (ex. cărucioare, coșuri de cumpărături, clanțe de la uși, butoane de la lifturi etc.), în special în zona caselor de marcat și pentru evitarea aglomerării de persoane în spațiile comerciale.

În teatre, săli de spectacol, cinema ar trebui să se asigure o distanță mai mare între 2 spectatori prin vânzarea unui număr redus de bilete.

Se propune și obligarea furnizorilor publici și privați de transport de persoane la dezinfectarea frecventă a spațiului, „de preferat după fiecare ciclu de transport”.

„Se propune, spre aprobare CNSSU, transmiterea unei circulare către instituțiile publice și private în vederea analizării posibilității desfășurării muncii la domiciliu pentru o parte din personal, în temeiul dispozițiilor art. 108 -110 din Legea nr. 53/2003 Codul Muncii coroborat cu art. 2 din Legea nr. 81/2018 privind reglementarea activității de telemuncă, acolo unde este posibil”, se mai arată în document.

Grupul de comunicare strategică al Guvernului a anunțat în urmă cu puțin timp că acesta este un Draft al “Grupului de suport tehnico-știintific”. “Nu este un document adoptat sau un document final”, a precizat Grupul, care adaugă că toate deciziile se iau în cadrul Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență, iar în Grupul de suport tehnico-știintific nu s-au adoptat până la acest moment propunerile definitive, ședința fiind în curs.

Citește integral pe Edupedu

Sursa foto: Pixabay.com

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...