G4Media.ro

Grupul francez Lactalis, cel mai mare producător mondial de lactate, nu renunţă…

sursa foto: Dreamstime

Grupul francez Lactalis, cel mai mare producător mondial de lactate, nu renunţă la afacerile din Rusia. „Ne îndeplinim misiunea de a hrăni populaţia civilă”, a declarat un purtător de cuvânt al Lactalis. Francezii au patru fabrici și în România

Grupul francez Lactalis, cel mai mare producător mondial de lactate, a anunţat vineri că îşi va păstra activităţile din Rusia pentru a aproviziona piaţa alimentară locală. 

Decizia vine la câteva ore după ce rivalul Danone a decis să cedeze controlul operaţiunilor sale din Rusia, transmite Reuters.

„La acest moment, am decis să rămânem în Rusia. Considerăm astfel că ne îndeplinim misiunea de a hrăni populaţia civilă”, a declarat un purtător de cuvânt de la Lactalis.

În contextul tensiunilor geopolitice declanşate de invadarea Ucrainei de către Rusia, multe companii multinaţionale au decis să îşi vândă afacerile din Rusia. Cele mai multe au făcut acest pas la scurt timp după invazia rusă. Altele, au așteptat până zilele trecute.

Anunţul producătorului francez de alimente Danone vine la câteva zile după ce şi constructorul auto japonez Nissan a informat că îşi va vinde activele din Rusia către o firmă de stat. 

Însă unele firme occidentale, cum este şi Lactalis, au decis să rămână pe piaţa din Rusia, invocând rolul pe care îl joacă în furnizarea de produse de bază.

Lactalis are patru fabrici de procesare şi aproximativ 1.900 de angajaţi în Rusia. Operaţiunile ruseşti au contribuit cu aproximativ 1% la vânzările globale de 22 de miliarde de euro realizate anul trecut de Lactalis.

Grupul francez şi-a oprit investiţiile industriale şi activităţile de publicitate în Rusia şi de asemenea a separat operaţiunile ruseşti de restul activităţilor sale, a precizat purtătorul de cuvânt, adăugând că Lactalis nu are contracte cu statul rus.

De asemenea, Lactalis a decis rămână și în Ucraina, unde are trei unități de producţie şi aproximativ 850 de angajaţi. Însă fabricile Lactalis din Ucraina sunt în apropiere de frontierele de est şi sud al ţării şi s-au confruntat cu unele opriri din motive de securitate.

Lactalis deţine patru fabrici de lactate în România unde este lider de piaţă, graţie companiilor Albalact, Covalact şi Dorna Lactate. În 2021, aceste trei companii au avut afaceri de peste 1,2 miliarde de lei. 

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

14 comentarii

  1. Fără slava? Vaaiii, ce or sa zică băieții?

  2. Mars, mah, de aici! 🤣🤣 Misiunea de a hrani oamenii ii tine in Rusia, nu banii..🖕🖕

  3. Carnatii astia Made in France sunt mari iubitori de chonezoi si rusnaci…

  4. Francezii ori fac greve,ori mitinguri ori demonstrație de perversiune tipic franțuzească.

  5. No, atunci trec pe Napolact.

  6. Pe dracu, misiunea lor e să facă bani.

  7. La revedere Ladorna. La revedere covalact..prea ca la tara… salut Napolact și ZUZU..

    • Salut și ție! Dar știi că-s ungurești, da ? :))))))

    • Și doar așa de caterinca…. Zuzu e brand albalact, care va sa zică lactalis. Hai slava :))

    • Solomonescu e peste toti la calitate.

  8. Albalact, Covalact şi Dorna Lactate .. bine de stiut ..

  9. Branzica de Covalact, prea bun, prea ca la rusi ! Am retinut producatorii de la care nu voi mai cumpara produse ! Albalact, Covalact si Dorna !

  10. Mizerabilă nație francezii ăștia …