G4Media.ro

Grupul media News Corp a ajuns la o înţelegere în instanță pentru…

Sursa foto: © Joreks | Dreamstime.com

Grupul media News Corp a ajuns la o înţelegere în instanță pentru plângerile privind interceptările telefonice, depuse de mai multe celebrităţi

Grupul media britanic News Corp a încheiat marţi o serie de înţelegeri în instanţă pentru plângerile de interceptări telefonice depuse de mai multe celebrităţi şi alte persoane, inclusiv de o componentă a fostului grup Spice Girls şi de un fost ministru din Regatul Unit, care a declarat că a fost vizat de această practică ilegală deoarece era un oponent politic, informează Reuters, citată de Agerpres.

News Group Newspapers (NGN), editorul tabloidului The Sun şi al fostului ziar News of the World, pe care fostul său proprietar, Rupert Murdoch, l-a închis din cauza implicării în scandalul interceptărilor telefonice, a publicat scuze publice şi le-a plătit „despăgubiri importante” reclamanţilor, potrivit avocaţilor acestora.

Printre ei s-au aflat cântăreaţa Melanie Chisholm, componentă a grupului Spice Girls şi supranumită „Sporty Spice”, actorul Keith Allen şi cântăreţul Shane Lynch din grupul pop Boyzone. Alături de aceste vedete, pe lista reclamanţilor s-a aflat şi o victimă a atentatelor cu bombă comise la Londra în 2005.

Katie Major, de la firma de avocatură Hamlins, a declarat că Melanie Chisholm, cunoscută şi sub numele de Mel C, a spus că piratarea telefonului ei mobil – interceptare ilegală a mesajelor din căsuţa vocală – i-a provocat o suferinţă considerabilă.

„Ca urmare a articolelor inculpatului, clienta noastră a devenit paranoică şi suspicioasă cu privire la cine era sursa informaţiilor private ce au fost publicate în ziarele grupului media”, a precizat avocata Katie Major.

Scandalul interceptărilor telefonice a ajuns în atenţia publicului în 2006, după ce un corespondent regal şi un detectiv privat care lucrau pentru News of the World au fost arestaţi şi ulterior condamnaţi pentru accesarea ilegală a mesajelor vocale din telefoanele mobile ale unor angajaţi ai casei regale britanice.

Dezvăluirile făcute cinci ani mai târziu l-au forţat pe magnatul Rupert Murdoch să închidă acel tabloid, au dus la încarcerarea editorului şi a altor persoane, la o anchetă publică privind standardele presei şi la plata unor despăgubiri de zeci de milioane de lire sterline de către NGN.

„Pe măsură ce ne apropiem de finalul litigiilor, NGN trage o linie sub chestiunile disputate, dintre care unele datează de mai bine de 20 de ani”, a declarat un purtător de cuvânt al grupului NGN.

Chris Huhne, un fost ministru al Energiei din Guvernul britanic, a afirmat că a fost vizat de NGN pentru a i se distruge cariera, întrucât el a cerut Poliţiei să deschidă o anchetă pentru acele interceptări ilegale.

„Acest acord justifică afirmaţia mea de lungă durată potrivit căreia directorii şi managerii News Corporation m-au vizat pentru a scăpa de un adversar politic”, a declarat Chris Huhne, care a precizat că a primit despăgubiri constând într-o sumă cu şase cifre şi că Poliţia ar trebui să redeschidă ancheta.

NGN a negat cu fermitate că ar fi existat vreun motiv sau o direcţie corporativă pentru a obţine informaţii în mod ilegal.

„Chris Huhne era un politician de rang înalt, iar articolele publicate au fost legitime şi de interes public”, a declarat purtătorul de cuvânt al grupului NGN.

Alte acuzaţii de comportament ilegal al jurnaliştilor de la The Sun, inclusiv acuzaţii din partea fiului mai mic al regelui Charles al III-lea, prinţul Harry, urmează să fie judecate în 2025.

NGN a negat întotdeauna posibilitatea ca tabloidul The Sun să fi comis vreo abatere de la lege.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...