G4Media.ro

Grupul Socialiștilor și Democraților renunță să prezinte candidat la alegerile pentru președinția…

Sursa foto: Facebook / Roberta Metsola

Grupul Socialiștilor și Democraților renunță să prezinte candidat la alegerile pentru președinția Parlamentului European/ Cale liberă pentru malteza Roberta Metsola (PPE)

Grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor (S&D), a doua forţă politică din Parlamentul European, a renunţat marţi să mai prezinte un candidat la preşedinţia instituţiei, deschizând calea maltezei Roberta Metsola (PPE, dreapta) pentru a-i urma actualului preşedinte, social-democratul italian David Sassoli, informează AFP, citată de Agerpres.

„Nu vom prezenta un candidat S&D, condiţiile nu sunt îndeplinite”, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al grupului reunit la Strasbourg.

În contextul respingerii din partea grupurilor centriste/liberale (Renew Europe) şi ecologiste a unei candidaturi social-democrate, David Sassoli, slăbit în ultimele luni de o pneumonie, nu candidează pentru al doilea mandat, în pofida „sprijinului unanim” primit în noiembrie din partea membrilor grupului său politic.

Actualul mandat al fostului prezentator de ştiri din Italia expiră în ianuarie 2022, la jumătatea legislaturii de cinci ani.

El a ajuns la conducerea Parlamentului European în 2019, în urma unui acord între liderii grupărilor S&D, PPE şi Renew Europe, care s-au angajat să îl susţină şi apoi să aleagă un candidat PPE. Dar, cu succesele electorale recente, în special în Germania, S&D nu s-a arătat pregătit să cedeze locul din fruntea Parlamentului European, aşa cum era planificat.

În prezent, calea pare clar deschisă pentru succesul maltezei Roberta Metsola, vicepreşedintă a Parlamentului, desemnată candidată a PPE în noiembrie.

În eventualitatea unei victorii la alegerile cu vot secret programate în plenul Parlamentului European în luna ianuarie, Roberta Metsola ar urma să fie, la 42 de ani, cea mai tânără preşedintă a instituţiei şi a treia femeie, după Simone Veil şi Nicole Fontaine.

„Avem un candidat convingător, tânără, femeie, dintr-o ţară mică” a UE, a declarat marţi preşedintele grupului PPE, germanul Manfred Weber.

Deşi cunoştinţele sale despre instituţie şi dosare nu pot fi puse la îndoială, candidatura generează unele semne de întrebare ca urmare a poziţiei sale împotriva avortului, opinie foarte răspândită în Malta, ultima ţară din UE în care avortul este complet ilegal.

Dacă grupul său politic nu şi-a definit încă poziţia, Bernard Guetta (LREM, Renew Europe) a indicat că, personal, nu o va vota pe Roberta Metsola, pentru că aceasta ar transmite un semnal foarte rău „pentru drepturile femeii”.

Doar alte două grupuri politice prezintă candidaţi la aceste alegeri: stânga radicală the Left, cu spaniolul Sira Rego, şi euroscepticii de la ECR, cu polonezul Kosma Zlotowski.

Sursa foto: Facebook / Roberta Metsola

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

6 comentarii

  1. Despre unele valori „de driapta” ne explica tovarasul webber…candidat convingător, tânără, femeie, dintr-o ţară mică…deci nu cel mai bun purtator de creier pt acea pozitie…asa e la comunistii chinezi retrograzi.

  2. useleul se poarta peste tot…nu conteaza ce votezi, tot usele iese la final :))

    • Pe asa zisul centru toti, schimba palariile intre ei tradand si electoratul adevarat de dreapta si pe cel adevarat de stanga.

  3. Dacă tot au legalizat marijuana in Malta, poate o declara obligatorie si si PE

    Sa stim o treabă.

    UE nu mai reprezintă in acest moment niciun popor european.
    Din păcate.

  4. Seamănă cu alegerile din Transnistria.

  5. Asta-i din țara unde se pare PM îl a ordonat asasinarea unei ziariste.
    Bine că nu au scandaluri cu Sosoaca și ziariști că ar fi la coada Europei.