G4Media.ro

Grupuri de cercetători americani lucrează la vaccinuri care să prevină supradozajul de…

Grupuri de cercetători americani lucrează la vaccinuri care să prevină supradozajul de opioide

Cel puţin trei grupuri de cercetători americani lucrează la vaccinuri care să prevină supradozajul de opioide, scrie nbcnews.com.

Dezvoltarea acestor seruri se află în fază încipientă. Săptămâna aceasta, a şasea persoană a primit o doză dintr-un astfel de vaccin într-un studiu derulat la Universitatea Columbia.

Studiul – primul care testează siguranţa şi eficienţa unui vaccin împotriva supradozei de opioide la oameni – este condus de Sandra Comer, profesor de neurobiologie la departamentul de psihiatrie din Vagelos College of Physicians and Surgeons de la Columbia University, şi de Marco Pravetoni, de la Facultatea de Medicină din Universitatea Minnesota.

Toţi participanţii se află în faze active de dependenţă şi sunt găzduiţi, în timpul studiului clinic, timp de zece săptămâni, de Universitatea Columbia şi de o clinică. Cercetătorii trebuie să administreze participanţilor doze neletale de opioide, inclusiv heroină, după vaccinul experimental, pentru a vedea cum funcţionează acesta.

„Aceştia sunt oameni consumatori activi de opioide”, a spus Comer. „Nu vrem să administrăm cuiva care este stabil şi răspunde bine la tratament, pentru că ar putea provoca o recidivă”.

Dacă se dovedeşte a fi eficient, un astfel de vacin ar fi o importantă opţiune salvatoare de vieţi, a explicat dr. Nora Volkow, director al National Institute on Drug Abuse.

„Avem nevoie de cât mai multe unelte eficiente pentru a accelera capacitatea de a preveni şi trata tulburările de consum al opioidelor şi supradozajul”.

Pravetoni a menţionat: „Principiul este destul de simplu. Activează sistemul imunitar al pacientului să dezvolte anticorpi faţă de ţintă”.

Este aceeaşi idee de bază ca la toate vaccinurile – antrenarea sistemului imunitar să creeze anticorpi care să vizeze şi distrugă un anumit intrus.

În studiul de la Columbia, vaccinul ţinteşte un anumit tip de narcotice: oxicodona, opioid folosit în analgezice care tratează dureri severe.

Vaccinul nu previne nevoia resimţită pentru medicament, dar poate servi ca nivel adăugat de protecţie pentru cei care prezintă acest risc, a mai spus Comer.

Cheia este reducerea deceselor provocate de supradoză.

„Sunt mulţi care lucrează la produse de tipul vaccinului pentru tratarea tulburărilor în consumul de opioide”, a declarat Sharon Walsh, director la Center on Drug and Alcohol Research de la University of Kentucky, care a caracterizat eforturile ca „inventive”.

Supradozele de medicamente şi droguri au ucis 93.331 de oameni în SUA anul trecut. Opioidele au reprezentat aproximativ 70% din acest total.

În 2019, cel mai recent an pentru care există date, National Survey on Drug Use and Health a raportat că 1,6 milioane de oameni rezintă tulburări de consum al opioidelor – dependenţa aproape imposibil de ţinut în frâu, chiar şi cu ajutor profesionist.

Majoritatea celor care au murit din cauza unor astfel de supradoze nu au consumat pentru amuzament, a explicat dr. Andrew Kolodny, director la Opioid Policy Research Collaborative de la Brandeis University din Massachusetts. „Dacă eşti dependent de opioidele prescrise de medic, nu o faci pentru că e distractiv. O faci pentru că trebuie, odată ce eşti prins”.

Nu este neobişnuit pentru oameni să ajungă la opioide prin intermediul analgezicelor prescrise şi să dezvolte o dependenţă de droguri mai puternice, precum heroina.

Potrivit unui sondaj National Institute on Drug Abuse, peste 10 milioane de oameni au raportat că au abuzat de opioide în ultimul an.

Datele de la Centrul pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC) arată că numărul deceselor provocate de supradoză a crescut cu aproximativ o treime în 2020 faţă de 2019. Fentanilul, opioid sintetic, reprezintă unul dintre principalii factori. Poate fi de 100 de ori mai puternic decât morfina şi este deseori adăugat drogurilor ilicite precum cocaina.

Acest opioid este ţinta unui alt vaccin aflat în dezvoltare. Dr. Ofer Levy, director al Precision Vaccines Program de la Boston Children’s Hospital, conduce studiul aflat de asemenea în fază incipientă. Serul, în principiu, va funcţiona la fel ca cel testat la Columbia, însă ţinteşte fentanilul. El şi echipa sa speră ca, în următorii ani, să treacă la studierea lui pe oameni.

Cercetătorii de la Scripps Research din La Jolla (California) investighează un potenţial vaccin care să ţintească atât fentanilul, cât şi carfentanilul. Datele preliminare au fost publicate în ACS Chemical Biology la începutul acestui an.

Cercetarea în derulare a descoperit până acum la şoareci de laborator o creştere de anticorpi la ambele opioide şi o reducere a cantităţii de drog care ajunge la creier.

Kim Janda, profesor de chimie şi imunologie la Scripps, care conduce studiul, a spus că echipa sa este concentrată şi pe un alt tip de inhibitor – un anticorp monoclonal, care oferă protecţie imediată.

Chiar dacă se dovedesc eficiente, experţii spun că vaccinurile foarte probabil vor fi combinate cu alte medicamente anti-dependenţă şi programe de consiliere.

sursa: News.ro, sursa foto: Sfatulmedicului.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

9 comentarii

  1. Ciueee? Iar vaccin? ‘rați ai drecu cu „vaccinele“ voastre cu tot!

    O moaștă n-ați linge, o poala popii n-ați pupa, păi dăm faliment dracului în ritmul ăsta!
    :)))))

  2. Deja termenul vaccin a fost redefinit?

    • N-a fost redefinit, e inclus si acest scop in definitie de 100 de ani. Exista deja multe vaccinuri contra toxinelor, nu doar contra virusurilor si bacteriilor. Ca multe dintre aceste toxine sunt produse de virusuri si bacterii e alta discutie.

      Un exemplu este vaccinul antitetanos, inventat in 1924, care nu actioneaza impotriva bacteriei Clostridium Tetani, ci impotriva toxinei produse de aceasta.

      Alt exemplu este vaccinul contra muscaturii de sarpe cu clopotei. Si ar mai fi si altele, sunt vreo 15 vaccinuri de genul asta.

    • Nu mai dezinforma. „Vaccin” împotriva supradozei de un alt medicament e ceva fără precedent.

  3. De ce sa salvezi un drogat, un individ care isi face venele sita si in plus este viopent si fura?

    De asemenea nu inteleg cum de sunt atat de accesibile prafurile fara complicitatea politiei. De ce nu se vrea arestarea traficantilor? Sa dea puscarie pe viata pt trafic sau executie si se va regla de la sine ++ munca zilnica pt condamnati. Asa vor reface infrastructura din US

    Bam…solutii cu 0 costuri!

  4. SUPRADOZAJUL. Nicidecum dependența

  5. Ăștia vor să facă vaccin pentru orice. Totul se rezolvă cu un vaccin.

  6. Minunata veste Poate asa scapam de cuie Matu