Gușă: Domnul președinte nu a spus nimic, dar vin alegerile/ Rifai: Îți cer să avem răbdare cu președintele Iohannis/ Ce spune despre întâlnirea cu Ghiță și Andronic de la Belgrad
Acționar al Realitatea media, Cozmin Gușă a vorbit, miercuri seară, despre situația în care se află acum postul Realitatea TV.
Gușă s-a aflat în emisiunea realizatoarei Denise Rifai, iar intervenția sa vine la două zile după ce tot a anunțat, intervenind telefonic în direct la tv, intrarea în faliment Realității media.
Jurnalista Denise Rifai a arătat la rândul său că Traian Băsescu a fost singurul politician care i-a transmis un mesaj după anunțul privind intrarea firmei în faliment: „Mi-a trimis un mesaj cu gândul lui cel bun pentru noi”.
Ulterior, după ce Cozmin Gușă i-a reproșat președintelui Klaus Iohannis că nu a avut o poziție fermă referitor la situația prin care trece Realitatea TV, Denise Rifai a făcut apel la mai multă răbdare cu șeful statului.
Principalele declarații ale lui Cozmin Gușă:
- Am preluat Realitatea deja în insolvență.
- Această entitate media a fost obsesia unor oameni din statul paralel, unii cu comportament de securist, alții lucrând în justiție, alții foști președinți de țară sau politicieni.
- Pentru toți cei din sufrageria lui Oprea, Realitatea TV a fost o obsesie.
- Am plătit mai mult de trei milioane (nu a precizat moneda – n.r.) în baza acelui plan de reorganizare care fusese aprobat.
- Am vrut să achităm datoria, ANAF a refuzat.
- Nu am luat bani de la stat niciodată în această perioadă.
- Nu am luat bani de la partide în afara campaniilor electorale niciodată în această perioadă.
- Domnul președinte nu a spus nimic apropo de impasul prin care trecem. Nu-i nimic, domnule președinte, vin alegerile.
- Acel stat paralel care nu avea imaginație ca să câștige alegerile a folosit mass-media în baza acelui articol (presa ca obiectiv de siguranță națională – n.r.) interpretat pe dos.
- Ludovic Orban și Dacian Cioloș au reacționat în bășcălie, într-un fel, spunând că au crezut că e o glumă de 1 aprilie. Asta arată că nu le pasă.
- Ne chinuim cu avocații, vrem să luptăm împotriva acestui faliment.
- Noi în campanie rămânem liberi. Nu o să refuzăm spoturile de campanie de la partide.
- Eu cred că Realitatea o să mai funcționeze.
- Eu am vorbit de Dragnea, dar am vorbit în egală măsură și de Coldea.
- În istoria lui (Florian Coldea) există această obsesie a Realității.
- Întâlnirea mea cu Sebi Ghiță a fost o întâlnire a unui patron de presă cu un alt patron de presă. Acea oripilare publică a unora era legată de altceva. Era legată de disperarea lor că aș fi aflat lucruri de la Ghiță care i-ar fi incriminat pe ei și pentru că ar putea exista discuții în presă, indiferent de patronii ei, care să dea roade de solidaritate.
- Eu dacă voiam să nu fiu pozat cred că sunt suficient de inteligent să fac astfel încât să nu fiu pozat.
- CNN acum vreo 15-18 ani a avut mari dificultăți și a fost sprijinită de statul american necerându-i-se să facă nimic, pentru că era considerată o televiziune importantă pentru statul american.
- Întâlnirea mea cu Ghiță și cu alți patroni de presă a avut legătură cu crearea unei solidarități.
- Nu am citit niciun editorial în presă prin care un jurnalist să facă o analiză a acestei decizii a justiției în privința Realității. N-am văzut nimic, niciun comentariu.
- Telespectatorii să fie liniștiți că nu vom pregeta să epuizăm toate canalele prin care să ținem Realitatea și Realitatea PLUS.
Telefonul dat în direct la ora 22.00. Cozmin Gușă, acționar al Realitatea Media, a anunțat luni seară, în emisiunea lui Denise Rifai, că firma a intrat în faliment, iar acest lucru a fost comunicat luni seară la ora 21.00.
Context. Realitatea Media se află în insolvență de aproape opt ani, încă din 2011.
Potrivit documentelor consultate de HotNews.ro, în anul 2015, ANAF reclama că, după patru ani de la deschiderea procedurii insolvenței, Realitatea Media era lăsată să continue activitatea, „acumulând datorii noi, neachitând practic niciuna născută pe timpul procedurii” conform prevederilor legii 85/2006, „fără să fie supravegheat sub nicio formă”.
ANAF mai acuza, potrivit aceleiași surse, că, sub supravegherea judecătorului sindic, „s-au luat măsuri incoerente și neconforme cu prevederile legale incidente”, atât în dosarul propriu-zis de insolvență, cât și în dosarele adiacente și derivate.
Alt element sesizat la vremea respectivă de ANAF, potrivit HotNews, era faptul că „din cauza disfuncționalităților procedurale dar și judiciare”, „șansele creditorilor, printre care și Statul Român reprezentat de organul fiscal în cauza, de a-și recupera măcar parte din creanțe, sunt deja compromise”.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
17 comentarii