G4Media.ro

Guvern: Compania de stat CE Oltenia își crește producția cu 300 MW…

Sursa foto: romgaz.ro

Guvern: Compania de stat CE Oltenia își crește producția cu 300 MW / Centrala de la Iernut a Romgaz, întârziată câțiva ani, va porni până la finalul anului / 960 milioane euro puși la bătaie în martie pentru proiecte energetice

Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a discutat marți cu reprezentanții companiilor Romelectro, Hidroconstruct, Hidroelectrica, CE Oltenia și CE Hunedoara despre soluții de creștere a producției de energie electrică, potrivit unui comunicat al executivului. La discuții au participat și secretarul general al Guvernului, Marian Neacșu, miniștrii Energiei, Virgil Popescu, Mediului, Tanczos Barna, și Justiției, Cătălin Predoiu.

Guvernul anunță că din luna mai, CEO Oltenia își va crește capacitatea de producție cu 300 MW, iar până la sfârșitul anului, darea în folosință a Centralei de la Iernut (proiectul întârziat cu câțiva ani al companiei de stat Romgaz) va furniza alți 210 MW. Investițiile pentru obținerea energiei din sistemul hidro vor asigura alți 200 de MW, începând cu anul viitor, susține guvernul.

În ceea ce privește planurile de investiții din Fondul de Modernizare pentru dezvoltarea capacităților de producere a energiei, inclusiv din surse regenerabile, CE Oltenia a depus proiecte în valoare de 1,4 miliarde euro, din care 895 milioane de euro din Fondul de Modernizare. Alte 400 de milioane de euro vor fi alocate proiectelor depuse de Transelectrica, la care se vor adăuga cele 1,1 miliarde euro pentru dezvoltarea rețelei de distribuție a energiei electrice.

În această lună, vor fi lansate apeluri de proiecte în domeniul energei în valoare de 960 milioane euro, care vor genera o capacitate suplimentară de producere a energiei electrice de 260 MW. Din Fondul de Modernizare, în această toamnă vor fi puse la dispoziție alte 2,8 miliarde euro pentru dezvoltarea capacităților de producere a energiei.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

20 comentarii

  1. Mai bine mai tarziu decat niciodata, dar ce bine era daca investitiile astea se faceau din timp

  2. va vine mintea la cap, mai vioreilor??
    Daca voi credeti ca se poate scoate carbune de pe azi pe maine, va inselati.
    Daca vreti sa reporniti o centrala, sunteti naivi, ca sa fiu bland.

  3. de ce nu reduc si tva la panouri fotovoltaice sa incurajeje romani sa cumpere fotovoltaice?
    le este frica ca raman fara clienti aceste marii companii care majoritatea sant de stat???
    si ca nu mai are de pe cine sa faca profit si taxe la stat ? daca toti ajungem independenti energetic?

    • Orice produce energie ar trebui si subvenționat nu numai redus tva-ul si nu numai pt proiecte mari. Asta daca se vrea sa reducem consumul de gaze

    • BaboooO!
      Statul nu ar trebui sa intervina in niciun domeniu prin subventii. Ar trebui doar sa stea deoparte, sa reduca taxe si impozite si sa mai taie din legislatie. Daca ar face acestea, piata libera s-ar descurca lejer sa investeasca si sa asigure productie in orice domeniu.

  4. Păi sa pornească industria carbunelui si sa faca rezerve de gaze pt iarna

  5. daca guvernul PNL PSD mai distruge niste parcuri naturale si niste rauri va creste cu inca 200 mw productia

    sub umbrela bunelor intentii de crestere a productiei rasar afaceri PSD-iste de distrus mediul (UDMR participa activ la dezstru)

    • Numai „distrugeri” aveti in capul ala sec. Distrugeri sunt in Ucraina

    • Gigi, doar un excrementel ca tine isi poate inchipui ca mai este acceptabila vreo distrugere a unei arii naturale protejate. Distrugerile din Ucraina sunt zero fata de cat ne-ati distrus voi, slugile coruptilor, natura.

    • Gigi e doar o latura hidroenergetica, care vede doar banii. De compatimit.

    • Shtima, esti un j.eg ecofascist, slugoi al lui Putin, ma pish pe tine si pe familia ta, j.avra handicapat.a.

  6. Asaaa, deci acum ardem gazul (pe care nu prea il avem) ca sa producem energie. Bai ce destepti suntem. Oare nu se mai putea mari capacitatea pe hidro in tara asta?
    Nuuuu, de ce sa facem hidrocentrale, daca alea nu consuma aproape nimic?

    • Turbatule, raurile nici nu se produc in fabrica, nici nu se importa. Nu mai ai unde sa faci hidrocentrale, reteaua hidrografica e deja complet distrusa de energia verde ca smoala. Ai cam chiulit la geografie, sau n-ai calcat deloc pe la scoala?

    • S-ar putea construi hidrocentrale, potentialul energetic amenajabil este folosit sub 50%. Dar te pui cu ecotalibanii?

  7. Gigi postac ieftin, potentialul energetic se calculeaza in raport cu capacitatea mediului de a suporta impactul, nu pe principiul exterminarii naturii. Si l-am depasit de vreo 5 ori deja.

    • Minciuni si manip.ulari ieftine, asa va invata gurul Deşeu.

    • Gigi Dorel, nu stiu ce halucinatii de inhalator ai, dar cert este ca esti un postac platit. Altfel nu ai umple comentariile cu imputiciunile tale. Toata scarba fata de tine si fata de angajatorii tai!

    • Postacul Dapix se da ecologist dar de fapt este in slujba intereselor straine care nu doresc ca noi sa devenim independenti energetic. Hai siktir j.avra!

  8. Romelectro se angajează să pună în funcțiune 200 de Mw la Iernut la finele anului 2022? Nu prea cred! Verificăm la sfârșitul anului. La fel si cu grupul de 300 Mw de la CEO.

    • Putin probabil, intr-adevar. Romgaz a reziliat contractul de executie, iar Romelectro a intrat in insolventa.