G4Media.ro

Guvern: România are șase luni pentru a transmite un plan privind executarea…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Guvern: România are șase luni pentru a transmite un plan privind executarea deciziei CEDO care obligă România să protejeze și să recunoască cuplurile de același sex

România are la dispoziţie un termen legal de şase luni pentru a transmite un plan de acţiune privind aplicarea Deciziei Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) care obligă ţara noastră să recunoască prin lege cuplurile de acelaşi sex care vor să devină oficial o familie, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, citat de Agerpres.

„Guvernul României şi fiecare minister în parte au luat, evident, notă de decizia CEDO şi actualizarea de la Ministerul Afacerilor Externe este că statul are în mod legal un termen de şase luni pentru a transmite Comitetului de miniştri un plan de acţiune cu privire la măsurile pe care le avem în vedere pentru executarea acestei decizii sau, într-un scenariu mai accelerat, să transmitem Consiliul de miniştri un bilanţ al acţiunilor care s-au întreprins în aceste şase luni de zile”, a precizat Constantin, întrebat într-o confereință de presă în legătură decizia CEDO.

El a adăugat că subiectul este „în atenţia Guvernului”.

CEDO a respins contestația făcută de Guvern în cauza Buhuceanu și alții vs România privind protecția familiilor formate de persoane de același sex, după cum rezultă dintr-o lista contestațiilor respinse publicate pe site-ul Curții.

Florin Buhuceanu a declarat pentru G4Media.ro că decizia CEDO trebuie pusă în aplicare de către statul român începând de azi, de când a devenit definitivă.  Asociația Accept arată, într-un comunicat, că România este obligată prin această decizie să protejeze și să recunoască familiile formate din persoane de același sex.

”România a încercat sa cumpere timp, ca in cazul multor altor decizii ale CEDO pe care nu le pune in aplicare. Încercarea rușinoasă a Guvernului, nedemnă pentru in stat membru UE, de a ataca la Marea Cameră decizia CEDO in cazul Buhuceanu, Ciobotaru și a celorlalte 20 de familii a fost declarată inadmisibilă. Este evident nevoie de recunoașterea și protectia juridică a familiilor noastre, decizia CEDO trebuie executată începând de azi de când a devenit una definitivă”, a declarat Buhuceanu pentru G4Media.ro

Ministerul Afacerilor Externe a transmis cerere de retrimitere la Marea Cameră a Curții Europene a Drepturilor Omului a grupului de cauze Buhuceanu şi alţii împotriva României, în urma unei decizii adoptate în ședința de guvern la sfârșitul lunii august. În luna mai, CEDO obligase România, printr-o decizie, să recunoască prin lege și să protejeze drepturile cuplurilor formate din persoane de același sex care vor să devină oficial o familie.

Pe data de 23 Mai, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a admis plângerea formulată de Asociația ACCEPT și 21 de familii împotriva Statului Român prin care s-a sesizat încălcarea Articolului 8 din Convenția CEDO, ”dreptul la respectarea vieţii private şi de familie” în cauza Buhuceanu și alții vs România. Hotărârea vine la 4 ani după ce 42 de persoane au dat în judecată statul român din cauza lipsei de recunoaștere și protecție legală pentru familiile lor.

Președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), Csaba Asztalos, a explicat la vremea respectivă pentru G4Media.ro că prin această decizie, România este obligată să adopte o legislație prin care recunoaște și protejează cuplurile de același sex.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

7 comentarii

  1. Sustin drepturi egale pentru toti cetatenii, indiferent de orientare sexuala sau alte criterii!

    • Bravo ție și mă bucur că nu sunteți prea multi. Noi majoritatea știm mai bine

    • @Zana Maslinuta de oaie sau poate capră:
      Ce știi tu mai bine, majoritarule? Și, dacă tot știți atâtea, tu și majoritatea, trebuie că știți și dacă sunteți de oaie ori de capră. Poate, în înțelepciunea voastră, lămuriți pe toată lumea în privința acestei dileme referitoare la proveniență.

    • Măslinuțo, tu și închipuita majoritate să știți mai bine ce vă preocupă în viața privată, cu siguranță aveți suficiente lucruri de gestionat acolo. Atât timp cât un cetățean are aceleași obligații în fața statului ca și tine, de ce nu s-ar bucura și de aceleași drepturi? Din moment ce nu obligă Biserica să recunoască aceste parteneriate (situație în care ți-aș susține 100% opinia), nu văd cu ce te-ar afecta. Bine că-s buni banii cu care contrbuie și ăștia pe care îi detești pentru infrastructură școlară, rutieră și spitalicească, dar când vine vorba de a-i recunoaște statul (nu Biserica!), ne facem că nu vedem pe nimeni ca să nu se vaite pe Internet al’ de tine. Dacă vi s-ar fi refuzat aceste drepturi, dărâmați Palatul Parlamentului alăuri de Georgică și Stegarul dac.

  2. Este un articol fals, minciuna. CEDO nu poate obliga Romania sa accepte așa ceva. Se încearcă promovarea promiscuității.

    • Îți dai seama, promovarea promiscuității într-o țară în care mult prea protejata familie tradițională are zeci de mii de cazuri în care copiii se culcă flămânzi, sunt victimele violenței domestice, iar mii de soții nu reprezintă altceva decât sacul de box zilnic al cocoșului tradițional românesc. Ce atâta promiscuitate printre așa valori! Voi, ăștia care nu știți să faceți ordine în propria viață, ajungeți să impuneți altora care sunt limitele existenței lor – deși ei, ca și tine, sunt contribuabili, având aceleași obligații în fața statului.

  3. Recunoașterea unor dreptrui pentru ”minoritari” nu înseamnă deloc promovarea promiscuității. În primul rând Statul nu trebuie să țină cont de părerea majoritarilor, el trebuie pur și simplu să-și facă datoria și să acorde tuturor românilor aceleași drepturi. Din păcate Statul e mereu repetent în relația cu cetățenii săi. În al doilea rând, suntem țara cu cele mai multe mame minore, cu copii născuți din incest, aici nu este promiscuitate ? Și să mai obswervăm că majoritatea politicienilor care se pronunță împotriva LGBT, cum au ajuns un pic mai sus, își părăsesc soțiile pentru secretare mai tinere, dar clamează sus și tare ”valorile tradiționale familiale” și nu se rușinează deloc.