G4Media.ro

Guvernatoarea statului Arizona abrogă o interdicţie de avort care datează din 1864

Sursa foto: Wojtek Radwanski / AFP

Guvernatoarea statului Arizona abrogă o interdicţie de avort care datează din 1864

Guvernatoarea democrată a Arizonei a promulgat joi abrogarea legii care interzicea aproape toate avorturile şi care data din 1864, pe care instanţa supremă a acestui stat din sud-vestul Statelor Unite o considerase aplicabilă la începutul lui aprilie, notează AFP, transmite Agerpres.

„Sunt mândră să semnez acest text şi să ofer un moment de uşurare locuitorilor Arizonei”, a spus Katie Hobbs într-o transmisie video în direct, făcând din nou legal avortul până la 15 săptămâni de sarcină în acest stat cu peste şapte milioane de locuitori.

Legea interzicea avortul din momentul concepţiei, cu excepţia cazului în care viaţa mamei era în pericol.

Inactivă de zeci de ani, această lege a fost considerată „de acum aplicabilă” pe 9 aprilie de Curtea Supremă din Arizona.

Dreptul la avort se impune ca o problemă majoră în campania prezidenţială din Statele Unite. Arizona este unul dintre statele swing care ar putea decide rezultatul final.

Violul sau incestul nu erau considerate excepţii valide, potrivit legii din 1864. Decizia Curţii Supreme locale a suscitat o vie controversă în ţară, fiind condamnată de Joe Biden, şi fiind totodată criticată, ce-i drept, mai moderat, de Donald Trump.

Hotărârea din 9 aprilie a Curţii Supreme din Arizona lua astfel act de anularea de către Curtea Supremă a Statelor Unite, în iunie 2022, a garanţiei federale a dreptului la avort.

De când această decizie le-a dat statelor toată libertatea de a legifera în acest domeniu, aproximativ 20 dintre ele au interzis sau restricţionat sever accesul la avort.

Promotorii unei iniţiative populare au anunţat în aprilie că au strâns semnăturile necesare pentru a obţine un referendum pentru includerea avortului în Constituţia statului Arizona. Acest vot ar trebui să aibă loc în acelaşi timp cu alegerile prezidenţiale din noiembrie.

Preşedintele democrat în exerciţiu, Joe Biden, face din apărarea drepturilor femeilor un obiectiv major al campaniei sale pentru un al doilea mandat, în faţa adversarului său republican Donald Trump.

Acesta din urmă se mândreşte că, prin numirile sale la Curtea Supremă a Statelor Unite, a dus, în iunie 2022, la anularea protecţiei federale pentru avort, dar insistă asupra riscurilor electorale ale unei poziţii prea conservatoare în această chestiune.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...