G4Media.ro

Guvernul a adoptat OUG prin care persoanele cu COVID-19 asimptomatice sau cu…

sursa foto: Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale al Republicii Moldova

Guvernul a adoptat OUG prin care persoanele cu COVID-19 asimptomatice sau cu forme ușoare vor putea fi tratate la domiciliu. Medicii de familie vor primi 105 lei pentru fiecare caz tratat

Guvernul a adoptat ordonanța de urgență prin care persoanele cu COVID-19 asimptomatice sau cu forme ușoare vor putea fi tratate la domiciliu, iar medicii de familie vor primi 105 lei pentru fiecare caz tratat, anunță Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) într-un comunicat de presă.

Prin această ordonanță de urgență, Guvernul a modificat Legea 136/2020 privind carantinarea, care prevedea obligația internării pentri 48 de ore a tuturor pacienților cu COVID-19.

„Astfel, a fost reglementat cadrul legal pentru posibilitatea instituirii măsurii izolării la domiciliu sau la locaţia declarată, cu acordul persoanelor sau, în lipsa acestuia prin decizii ale direcțiilor de sănătate publică, până la confirmarea bolii infectocontagioase prin investigații paraclinice specifice, a persoanelor cu semne şi simptome sugestive specifice definiţiei de caz, precum şi după confirmarea diagnosticului de boală infectocontagioasă, prin investigații paraclinice specifice, în cazul în care, conform definiției de caz, persoanele nu prezintă semne şi simptome sugestive sau prezintă simptome care nu necesită izolarea într-o unitate sanitară sau, după caz, într-o locaţie alternativă ataşată unităţii sanitare”, precizează sursa citată.

Conform CNAS, „izolarea la domiciliu sau la locaţia declarată se instituie dacă riscul contaminării altor persoane sau al răspândirii bolii infectocontagioase este redus”.

Persoanele au obligația informării medicului de familie în vederea monitorizării stării de sănătate, în situația în care acceptă măsura izolării la domiciliu sau la locaţia declarată.

Medicii de familie vor asigura monitorizarea stării de sănătate a pacienților până la confirmarea infecției cu o boală infectocontagioasă, precum și după confirmarea diagnosticului de boală infectocontagioasă, prin investigații paraclinice specifice, în cazul în care persoanele nu prezintă semne şi simptome sugestive definiției de caz.

Plata medicilor de familie se face prin tarif pe caz, de 105 lei, pe baza unui contract distinct, de natură civilă, care va fi încheiat de reprezentantul legal al furnizorului de servicii medicale în cadrul căruia medicul de familie își desfășoară activitatea cu casa de asigurări de sănătate, se mai arată în comunicat.

Finanțarea serviciilor de monitorizare se va realiza de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătății, prin transferuri către bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.

Pentru persoanele asigurate pentru care s-a dispus măsura izolării, certificatele de concediu medical se eliberează de către medicii de familie care au luat în evidenţă și au monitorizat aceste persoane, pentru o perioadă stabilită în funcţie de evoluţia bolii și durata monitorizării. Pentru persoanele asigurate pentru care s-a dispus măsura izolării, iar în urma investigațiilor paraclinice specifice nu s-a confirmat diagnosticul de boală infectocontagioasă, medicul de familie acordă concediu medical pentru carantină pe baza documentului eliberat de către direcția de sănătate publică și pentru perioada înscrisă în acesta. De asemenea, pentru persoanele pentru care direcțiile de sănătate publică au emis documente prin care s-a instituit măsura izolării la domiciliu sau la o locație declarată, certificatele de concediu medical se acordă de către medicul de familie, pe baza acestor documente, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență.

Prin ordin al ministrului Sănătății și al președintelui CNAS urmează să se stabilească modelul de contract, drepturile și obligațiile părților, condițiile de raportare, validare și modalitatea de plată.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

5 comentarii

  1. Era o vreme cand si angajatii de la ANPC primeau procent din amenda data.
    Asa e corect: cine munceste e platit regeste.

    dar acum… stai degeaba la stat, esti platit si mai ai si afacerea ta prin interpusi in privat

  2. Este incredibil. Sa vedeti tepe, o-r sa-si umfle nesuferitii de doctori nr de bolnavi la maxim. Sunt f multe sate unde doctorul nu ajunge cu saptamanile. Iau bani pe adeverinte tot timpul, au salarii f mari, acum si ciubuc. Cei de la stat sunt niște incapabile angajati pe pile, care nu fac nimic! Din cauza lor este tara in epoca de piatra. Acum le dati si ciubuc ca sa-si faca treaba!

    • Incorect! In satele si comunele din Bacău,d.e.,medicul de familie nu merge niciodată,absolut niciodată la domiciliu bolnavului,abia il găsești la telefon,cum se va descurca populația din rural unde sun foarte mulți pensionari,oameni singuri,iar medicul „deservește” si o comunitate de 2000 de persoane,pe un teritoriul extins,oameni la care ajungea doar Salvarea sau Politia in rare cazuri,Ordonanța ca multe altele,irelevantă si inutilă!

  3. Bine baaa! Pe langa ca-s incompententi ii mai si imbogatit. Cati bani le mai trebuie medicilor? Mai bine ati face campanii agresive de informare, da cand ai orbani si tatari la guvernare asta e. Parca traim un film prost in care psd e galben si se isi zice pnl…

  4. De ce medicul de familie nu poate da concediul medical în baza testului pozitiv?? De ce mai are nevoie de decizie de la DSP? Era vorba că DSP nu face față solicitărilor.