G4Media.ro

Guvernul a aprobat lista celor 24 de boli pentru care se instituie…

sursa foto: Pexels.com

Guvernul a aprobat lista celor 24 de boli pentru care se instituie izolarea pacienților la domiciliu sau în spitale, între care sunt COVID-19, rujeola, tuberculoza, poliomielita, difteria. Pentru majoritatea există vaccin

Guvernul a aprobat lista celor 24 de boli pentru care se instituie izolarea pacienților la domiciliu sau în spitale, între care sunt COVID-19, rujeola, tuberculoza, poliomielita, difteria. Pentru majoritatea acestora există vaccin, iar unele sunt incluse în schema obligatorie de imunizare din România.

„La solicitarea Ministerului Sănătății, Guvernul României a aprobat Hotărâre privind aprobarea Listei bolilor infectocontagioase pentru care se instituie izolarea persoanelor la domiciliul acestora, la locaţia declarată de acestea sau, după caz, în unităţi sanitare sau în locaţii alternative ataşate acestora, precum și a Listei unităţilor sanitare de bază în care se tratează persoanele bolnave”, a anunțat, joi, Ministerul Sănătății.

Același act normativ stabilește și unitățile sanitare de bază în care se pot trata persoanele bolnave cu afecțiunile prevăzute în lista bolilor infectocontagioase.

Lista aprobată cuprinde 24 boli infectocontagioase și a fost propusă de Institutul National de Sanatate Publică. „Sunt acele tipuri de boli determinate de agenți patogeni care determină un impact rapid și major asupra stării de sănătate a persoanei bolnave și pot determina rapid apariția de focare de boli transmisibile sau declanșarea de epidemii extinse la nivel național sau internațional. Aceste boli infectocontagioase necesită identificare rapidă, declarare și insituire de măsuri imediate în scopul limitării extinderii bolii in populatia generala”, explică Ministerul Sănătății.

Lista bolilor infectocontagioase pentru care se instituie izolarea persoanelor la domiciliul acestora, la locaţia declarată de acestea sau, după caz, în unităţi sanitare sau în locaţii alternative ataşate acestora este următoarea:

1. Poliomielita
2. Difteria
3. Rujeola
4. Pertussis
5. Febra tifoidă
6. Febra paratifoida
7. Boala meningococică (MCSE)
8. Tuberculoza pulmonara cu microscopie pozitiva
9. Antrax pulmonar
10. Rabia umana
11. Holera
12. Pesta
13. Variola / varioloidul
14. Gripa umana cauzata de un nou tip de virus gripal
15. Cazuri umane de gripa aviara inalt patogena
16. Febra hemoragica Lassa
17. Ebola
18. Febra hemoragica Marburg
19. Febra hemoragica Crimeea Congo
20. Febra galbena
21. Nipah
22. SARS
23. MersCov
24. SarsCov2
25. Boala cauzata de un agent patogen infectios necunoscut/emergent

De menționat că pentru mai multe dintre bolile cuprinse în această listă există vaccinuri. Cele mai frecvente sunt chiar incluse în schema națională de vaccinare din România, cum sunt: Poliomielita, Difteria, Rujeola, Pertussis, Tuberculoza.

Vaccinarea nu este obligatorie în România, iar proiectul de lege în acest sens a fost uitat în Parlament, deși este susținut declarativ de principalele partide politice și de specialiștii din sănătate. Deputații din Comisia de sănătate au probat în 2 martie legea prin care vaccinarea copiilor ar putea deveni obligatorie (detalii aici), iar de atunci proiectul așteaptă votul final al Camerei Deputaților.

În lipsa unor reglementări legale, pe fondul unei campanii acerbe antivaccinare, în ultimii ani rata de imunizare a copiilor a scăzut în România. Din acest motiv, în țara noastră este în desfășurare, de 4 ani, o epidemie de Rujeolă (pojar).

Ministerul Sănătății precizează că, având în vedere faptul că bolile infectocontagioase sunt tratate in primul rand in spitalele si sectiile de boli infectioase de pe teritoriul tarii, lista unitatilor sanitare de bază în care persoanele bolnave vor fi izolate in scopul evaluarii clinico-biologice si acordarii serviciilor medicale necesare, cuprinde in primul rand aceste tipuri de unitati sanitare.

Unitățile sanitare de baza sunt reprezentate de unitati spitalicesti ce au capacitatea tehnica, logistica si dispun de resursa umana calificata spre a putea trata bolile infectocontagioase ce impun izolarea persoanelor pentru tratament de specialitate si pentru prevenirea contagiunii. In functie de capabilitatile acestor unitati spitalicesti, de fazele evolutive si de extinderea unei epidemii sau pandemii, sunt spitale de Faza I si de Faza II. Unitatile sanitare de baza vor interna pacienţii suspecti sau confirmati pentru una din afectiunile prevazute in anexa 1 şi vor asigura tratamentul formelor de boală medii, severe şi critice. Spitalele de faza I sunt reprezentate de spitalele clinice de boli infecţioase.

În situatia în care spitalele clinice de boli infecţioase de Faza I sunt depăşite din punctul de vedere al numărului de pacienţi internaţi, precum și în funcție de specificul afecțiunii, pacienţi cu forme uşoare, medii, severe şi critice se vor trata în unități sanitare care deţin compartiment/secţie ATI, cu capacitate de ventilaţie mecanica și care se bazează pe sistemul pavilionar disponibil în majoritatea spitalelor/sectiilor judetene de boli infecţioase sau spitalelor/sectiilor judetene de pneumoftiziologie, care reprezintă Spitalele de Faza II.

Reţeaua de spitale şi unităţi sanitare ce asigura suportul pentru spitalele de Faza I şi Faza II, numite și spitale suport, precum si nominalizarea acestora, se stabileste la nivel local, printr-un protocol de colaborare sub coordonarea direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a comitetelor judeţene pentru situaţii de urgenţă, si cuprinde următoarele tipuri de unitati sanitare:

a) spitalele judetene sau municipale de urgenţă ,care pot asigura asistenţa medicală pentru celelalte urgenţe medico-chirurgicale.

b) spitalele municipale sau orăşeneşti, preponderent cele cu secţii de boli infecţioase sau pneumologie, precum şi spitalele din alte reţele decât ale Ministerului Sănătăţii (Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Ministerul Apărării Naţionale, unităţi sanitare private).

În funcţie de evoluţia numărului de cazuri,in categoria spitalelor de Faza I , Faza II sau suport, pot fi incluse şi alte spitale, prin hotărâre de guvern.

sursa foto: Pexels

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

3 comentarii

  1. Vaccinul polio a eradicat poliomielita. Vaccinul antidifterie nu a modificat nimic din boala. Trebuie sa fii necunoscator sa nu stii ca „exista vaccin” comporta nuante.

    Stati linistiti, va „exista vaccin” si pentru covid. Deja Johnson a precizat ca al lor doar scurteaza covidul ne-mortal. Mai lipseste un „tratament” ca oseltamivir, pentru ca dezastrul sa fie complet. Nu doar ca nu vom avea nimic, dar ne vom putea freca pe burta ca „exista vaccin”.

    • iar cum bolile asa numite psihice sunt contagioase, exista a multitudine de vaccinuri for life, adica ceva mult mai ingrozitor din toate punctele de vedere ca o doza de heroina la folie de staniol.

    • have you paid your fonciire today?