G4Media.ro

Guvernul a aprobat negocierea unui tratat între România şi Republica Populară Chineză…

Sursa foto: Photo 143140472 © Danflcreativo | Dreamstime.com

Guvernul a aprobat negocierea unui tratat între România şi Republica Populară Chineză privind transferarea persoanelor condamnate

Executivul a adoptat, joi, un memorandum care aprobă negocierea unui tratat între România şi Republica Populară Chineză privind transferarea persoanelor condamnate. Acest document de cooperare are rolul de a oferi posibilitatea persoanelor condamnate definitiv de a-şi executa pedeapsa în mediul lor social de origine, favorizând astfel reintegrarea socială a persoanelor condamnate, transmite News.ro.

Memorandumul prezintă un proiect de tratat, elaborat de partea română, privind transferarea persoanelor condamnate, care urmează a fi transmis părţii chineze în vederea formulării unui contraproiect, mai arată comunicatul de presă al Guvernului.

Proiectul de tratat român cuprinde dispoziţii referitoare la condiţiile în care se poate acorda transferarea, documentele necesare, precum şi efectele transferării atât pentru statul de condamnare, cât şi pentru statul de executare. Prevederile tratatului sunt armonizate cu legislaţia în vigoare şi obligaţiile asumate de România prin instrumentele Uniunii Europene şi tratatele multilaterale la care este parte.

Photo 143140472 © Danflcreativo | Dreamstime.com

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. De ce nu… Tratate si discutii economice? De ce sa nu fim precum Turcia? Turcia e respectata de Nato si America si respectata si de UE, China etc… Cristian Diaconescu spunea ca in politica trb sa fim capabili sa discutam cu toate partile.

    • Ha. Mai bine nu, suntem tara ce i-a fact pe Dancila si Ciolacu premieri, printre alte jigodii, iar Turcia nu e condusa chiar asa bine pe cat ti se pare.

  2. Deci tratate prin care spionii chinezi sa fie dați înapoi Chinei după ce aceasta retine arbitrar cetățeni suficient de neinspirați să viziteze Dictatura!