G4Media.ro

Guvernul a aprobat o OUG pentru înfiinţarea Gărzii Forestiere Naţionale/ Ministrul Mediului:…

sursa foto: WWF România/ Mihai Constantineanu

Guvernul a aprobat o OUG pentru înfiinţarea Gărzii Forestiere Naţionale/ Ministrul Mediului: Vrem rezultate mai bune în lupta împotriva infracţionalităţii de mediu, în special a tăierilor ilegale de păduri

Guvernul a aprobat, în şedinţa de miercuri, la propunerea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, Ordonanţa de Urgenţă privind înfiinţarea Gărzii Forestiere Naţionale.

”Această măsură vine ca urmare a evoluţiei continue a activităţilor în domeniul silvic, în vederea obţinerii unor rezultate mai bune în lupta împotriva infracţionalităţii de mediu, în special a tăierilor ilegale de păduri, dar şi pentru întărirea capacităţii de control şi monitorizarea fondului forestier”, a subliniat ministrul Tanczos Barna, citat într-un comunicat de presă transmis, miercuri seară, de Ministerul Mediului, citat de News.ro

Potrivit sursei citate, Garda Forestieră Naţională este instituţie publică ce va funcţiona ca structură de specialitate a administraţiei publice centrale care răspunde de silvicultură, cu personalitate juridică, finanţată integral de la bugetul de stat şi se va afla în subordinea autorităţii publice centrale pentru silvicultură.

Structura organizatorică, numărul de personal, atribuţiile şi competenţele Gărzii Forestiere Naţionale şi ale Gărzilor forestiere din subordine se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, în termen de minim 30 de zile de la intrarea în vigoare a actului normativ.

Conducerea Gărzii Forestiere Naţionale va fi asigurată de un inspector general cu rang de secretar de stat, care are calitatea de ordonator secundar de credite, ajutat de un inspector general adjunct, cu rang de subsecretar de stat, angajaţi în condiţiile legii.

Gărzile Forestiere trec în subordinea Gărzii Forestiere Naţionale, ca instituţii publice cu personalitate juridică.

Principalele atribuţii ale Gărzii Forestiere Naţionale constau în:

  • coordonarea activitatăţii gărzilor forestiere;
  • avizarea propunerilor de acte normative emise de gărzile forestiere;
  • controlarea aplicării regimului silvic în fondul forestier naţional şi în vegetaţia forestieră din afara fondului forestier naţional;
  • controlarea aplicării regimului cinegetic în fondul cinegetic naţional;
  • controlarea trasabilităţii materialelor lemnoase, conform prevederilor legale în vigoare;
  • realizarea de sinteze şi analize de risc privind fondul forestier naţional şi fondul cinegetic.

Potrivit Ministerului Mediului, Gărzile Forestiere vor avea ca atribuţii implementarea, monitorizarea şi controlarea aplicării regimului silvic în fondul forestier naţional şi în vegetaţia forestieră din afara fondului forestier naţional, dar şi a aplicării regimului cinegetic în fondul cinegetic naţional.

Gărzile forestiere vor monitoriza şi controla trasabilitatea materialelor lemnoase, conform prevederilor legale în vigoare şi vor elabora rapoartele operative pe care le vor transmite către Garda Forestieră Naţională, în vederea realizării de sinteze şi analize de risc privind fondul forestier naţional şi fondul cinegetic.

Organizarea, funcţionarea şi repartizarea numărului de posturi pentru Garda Forestieră Naţională şi Gărzile Forestiere se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, în termen de maximum 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.

Sursa: News.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

8 comentarii

  1. Probabil va fi o institutie inutile, infiintata de PNL si UDMR de ochii lumii, pentru a acoperi defrisarile ilegale si furturile de lemn.
    Anul trecut, PNL si UDMR s-au opus vehement infiintarii DNA-ului Padurilor, propus de USRPlus.
    Acum, se infiinteaza o noua institutie populata cu „animale politice” si pile de partid, unde toti angajatii se vor uita in alta parte cand vor trece pe drum hotii de lemne.

    • USR face parte din guvern…..institutia exista si acum, Garzi forestiere judetene care nu au cadru unitar si o directie generala in minister…..Noua instituti poate avea mai putine posturi decat acum, cel putin pe partea de servicii suport…asteapta HG-ul si numirea sefului, sa nu te trezesti cu un usrist comisar…..

    • Oricum va fi, va avea o multime de capuse politice si cativa magari care vor duce greul.

  2. „Reforma profundă” a statului începe să capete contur: 80% din bugetari vor fi gardieni, polițiști, jandarmi, procurori, securiști și militari, 10% miniștrii, secretari și subsecretari de stat, prefecți și subprefecți, șefi de agenții și „deconcentrate”, iar 10% personal medical, personal didactic și nedidactic, și funcționari publici.

  3. Ipocrizie maximă UDMR, încă un dulap cu slugi, paraziţi bugetari.

  4. Le e frica că se apuca Berceanu de treabă și au zis să facă alta instituție sa nu strice apele la furat lemne

  5. Este utila institutia: trebuie cineva sa pazeasca camioanale cu lemne furate si sa-i ia la goana pe curiosi sau pe nenorocitii aia de ecologisti incomozi.

  6. De ce Garda de Mediu și Ministerul Mediului ignoră principiile „poluatorul plătește”, „stoparea poluantului la sursă” și „acțiunea preventivă” din Legea UE a Mediului, ratificate de RO și obligatorii prin OUG 195/ 2005 (Legea 265/ 2006), amendând abuziv proprietarii
    terenurilor, victimele poluării, privați de folosința propriilor terenuri, ca în orice țară europeană. De ce Autoritățile Locale, Primarii și Poliția Locală se fac că nu văd, din motive obscure, adevărații poluatori și rețelele bine organizate de transportatori de camioane și căruțe cu moloz în jurul Capitalei, simultan cu hoții de fier vechi, care ne distrug gardurile (vezi și gardurile Dâmboviței, capacele de canal, băncile, cabinele telefonice etc). Cine răspunde de aceste pagube ??