G4Media.ro

Guvernul a aprobat poiectul privind structura suport în cazul celor 15 procurori…

Sursa: Captura Comisia Europeana

Guvernul a aprobat poiectul privind structura suport în cazul celor 15 procurori delegaţi la Parchetul European

Guvernul a aprobat un proiect de lege pentru instituirea cadrului de colaborare cu Parchetul European în ceea ce priveşte structurile de suport în cazul celor 15 procurori delegaţi care vor activa în instituţia europeană, a declarat şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, citat de Agerpres.

„Guvernul a adoptat un proiect de lege foarte important pentru colaborarea cu Parchetul European şi după desemnarea unui număr de 15 procurori delegaţi care vor activa în cadrul Parchetului European, un număr agreat împreună cu procurorul european Laura Codruţa Kovesi, un număr de 15 procurori delegaţi, Guvernul a aprobat un proiect de lege pentru instituirea cadrului de colaborare cu Parchetul European în ceea ce priveşte structurile de suport pentru desfăşurarea acestor activităţi. Practic, cei 15 procurori delegaţi la Parchetul European din partea României vor beneficia de o structură suport pentru desfăşurarea activităţilor formată din 5 posturi de ofiţeri şi agenţi de poliţie judiciară, 8 posturi de specialişti şi 5 posturi de grefieri”, a precizat Ionel Dancă, vineri, la Palatul Victoria.

El a arătat că prevederile din proiectul de lege reprezintă un angajament al Guvernului în ceea ce priveşte sprijinirea activităţii Parchetului European.

„Şi în acest sens, colaborarea cu Parchetul European reprezintă pentru Guvernul liberal o prioritate, după ce au fost agreate principalele direcţii de colaborare cu Parchetul European, în ceea ce priveşte numărul de procurori delegaţi, respectiv 15, iată în acest moment înaintăm spre Parlamentul României proiectul de lege care asigură cadrul necesar de sprijin, de suport şi de colaborare cu Parchetul European”, a adăugat Dancă.

Context

În 9 octombrie, ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a anunțat vineri intenția ca printr-un proiect de lege să suplimenteze numărul de 10 procurori delegați Parchetului European, anunțați inițial, cu încă 5. Măsura a fost luată după discuții cu procurorul general Gabriela Scutea și șeful DNA, Crin Bologa, ”fără a afecta, în perspectivă, capacitatea de anchetă a DNA”.

În septembrie, G4Media.ro a scris că Parchetul European a solicitat României să aprobe un număr cuprins între 20 și 30 de procurori care vor investiga fraudele cu fonduri europene, însă ministerul justiției a anunțat că acceptă doar 10 procurori. Șefa Parchetului European, Laura Codruța Kovesi, a trimis o scrisoare ministerului justiției în care îl anunță pe Cătălin Predoiu că respinge oferta Guvernului Român, în contextul în care România este campioană la fraudele cu fonduri europene.

La acel moment, ministrul Cătălin Predoiu justifica delegarea a doar 10 procurori prin ”temeinice și detaliate consultări atât cu Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cât și cu Direcția Națională Anticorupție. Numărul propus de 10 procurori a fost stabilit inclusiv în acord cu nevoile operative ale Parchetului European (EPPO), ale DNA, desemnată unitate de suport a Parchetului European.

Președintele Iohannis spunea la acel moment că va discuta cu ministrul Predoiu despre această chestiune, precizând că „între timp am studiat puțin ce fac alții. Foarte multe state europene pun la dispoziție 2, 3, 4 procurori. Germania pune la dispoziție 11. Voi avea o discuție cu ministrul Justiție, îmi va spune cum a ajuns la acest număr”, a răspuns Klaus Iohannis.

Cum justifică ministrul Cătălin Predoiu creșterea numărului de procurori? ”În acest fel, România se plasează pe primele locuri între statele care au luat concret decizii adecvate și necesare pentru a sprijini operaționalizarea EPPO și sperăm să fie urmată și de alte state membre UE”.

Cătălin Predoiu mai spune că ”în ceea ce privește EPPO, Ministerul Justiției din România este în grafic și antemergător, alături de alte state membre UE, în susținerea operaționalizării acestei instituții.”

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

4 comentarii

  1. cum tovarase ROMANICA-NORMALA-EDUCATA? Germania are mai putini? cum Romania sa trimita asa de multi? Noi , ROMANICA suntem la fel de corecti cu fondurile UE precum Germnania, nu?

  2. Final adio

    La radio stiri cu caini blana verde

    Batranii completeaza integrame cu caini

    Etc etc

    Imi vad de viata mea de amarastean

    Sa traiti bine !

    Securistilor

    🙂 🙂 🙂

  3. Hai, odată, Codruțo, că e jale prin Romanica!

  4. Nu degeaba au promovat/tatonat mai demult unii ideea de „moment zero”, gandindu-se probabil la ceva prescrieri . In plus, daca si faptele cercetate sunt numai cele la care prejudiciile depasesc zece milioane de euro…