G4Media.ro

Guvernul a aprobat regulamentul pentru acordarea sporului de fonduri europene / Marcel…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Guvernul a aprobat regulamentul pentru acordarea sporului de fonduri europene / Marcel Boloş: Doar cine îşi aduce cu adevărat aportul pentru schimbarea vieţii comunităţii va beneficia de majorare / Doar cei care lucrează peste 80 ore se acordă primesc o majorare salarială de 50%

Guvernul a aprobat, în şedinţa de miercuri,, printr-o hotărâre, Regulamentul-cadru în baza căruia se vor calcula majorările salariale aplicabile personalului din administraţie implicat în derularea proiectelor finanţate din fonduri europene, informează News.ro.

Potrivit MIPE, prin acest act normativ se stabilesc criteriile de acordare a procentului de majorare salarială pentru personalul cu funcţia de bază în instituţiile şi / sau autorităţile publice nominalizat în echipele de proiecte finanţate din fonduri europene nerambursabile şi / sau fonduri externe rambursabile, precum şi în proiectele finanţate prin Mecanismul de redresare şi rezilienţă, precum şi condiţiile de înfiinţare a posturilor în afara organigramei pentru implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene nerambursabile, inclusiv pentru proiectele aferente implementării Mecanismului de redresare şi rezilienţă.

”Toate proiectele de succes susţinute cu fonduri europene au în spate echipe care au lucrat mult şi eficient, în fiecare etapă a proiectului, pentru a aduce rezultate. Doar cine îşi aduce cu adevărat aportul pentru schimbarea vieţii comunităţii va beneficia de majorare. Actul normativ adoptat astăzi stabileşte criterii de performanţă pentru ca oamenii să fie recompensaţi strict pe măsura aportului pe care îl aduc. Este un lucru firesc în mediul privat, acum este un lucru firesc şi pentru oamenii competenţi din administraţie care gestionează fonduri europene”, a declarat ministrul Marcel Boloş.

Conform Regulamentului – cadru, remuneraţiile personalului implicat în proiecte finanţate din fonduri europene vor fi majorate proporţional cu timpul efectiv alocat activităţilor pentru fiecare proiect, după cum urmează:

până la 20 ore se acordă o majorare salarială de 10%;

între 21-40 ore se acordă o majorare salarială de 20%;

între 41-60 ore se acordă o majorare salarială de 30%;

între 61- 80 ore se acordă o majorare salarială de 40%;

peste 80 ore se acordă o majorare salarială de 50%.

”Indemnizaţiile lunare ale preşedinţilor şi vicepreşedinţilor consiliilor judeţene şi primarilor şi viceprimarilor unităţilor administrativ-teritoriale care implementează proiecte finanţate din fonduri europene nerambursabile şi/sau fonduri externe rambursabile, precum şi prin Mecanismul de redresare şi rezilienţă se majorează cu până la 50% în funcţie de clasificarea UAT-urilor, numărul, tipul şi valoarea proiectelor aflate în implementare pentru care unităţile administrativ-teritoriale au calitatea de beneficiar”, a mai transmis MIPE.

Astfel, conform noilor criterii, procentul de majorare de 15% până la 50% în cazul preşedinţilor şi vicepreşedinţilor consiliilor judeţene, precum şi al primarilor şi viceprimarilor unităţilor administrativ-teritoriale se va stabili în funcţie de numărul proiectelor şi de valoarea lor cumulată.

”În cazul indemnizaţiilor lunare ale primarilor şi viceprimarilor de comune, valoarea cumulată a proiectelor în funcţie de care sunt stabilite pragurile de creştere este mai mică decât cea aplicată în cazul preşedinţilor şi vicepreşedinţilor consiliilor judeţene, primarilor şi viceprimarilor de municipii şi oraşe. Dacă 50% din valoarea cumulată a proiectelor aflate în implementare reprezintă proiecte care au ca obiect capacitatea administrativă a beneficiarului, atunci sporul primit se poate ridica la maxim 25%”, a mai transmis MIPE.

În luna ianuarie 2023, Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă (OUG nr. 19/2023) care prevede majorarea îndemnizaţiilor lunare pentru personalul din unităţile administrativ teritoriale care implementează proiecte europene: aparatul propriu de la nivelul consiliilor judeţene, primăriilor şi consiliilor locale; personalul din cadrul instituţiilor şi serviciilor publice de interes local şi judeţean, nominalizat în echipele de proiecte finanţate din fonduri europene nerambursabile şi/sau fonduri externe rambursabile; personalul implicat în implementarea Mecanismului de redresare şi rezilienţă; preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene; primarii şi viceprimarii unităţilor administrativ-teritoriale care implementează proiecte finanţate din fonduri europene nerambursabile şi/sau fonduri externe rambursabile, precum şi prin Mecanismul de redresare şi rezilienţă.

Criteriile prin care se stabileşte cuantumul majorărilor au fost elaborate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei împreună cu Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene şi incluse în Regulamentul – cadru adoptat miercuri.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Deci cine lucreaza cu fonduri europene in timpul de lucru la locsorul de munca(pension) ca obligatie de servici ia banuti in plus…. ehehe trai neneaca la bujetari…

  2. Inca un mod de a compensa angajatii „prieteni” din institutiile de stat care stau. Nu trebuie sa fie platiti la numarul de ore „lucrate”- o sa vedeti ca toti o sa se sacrifice pentru tara si o sa lucreze 80 de ore minim pentru aceste proiecte – ci un % in cazul in care aceste fonduri sunt obtinute si inca un % cand activitatile corespunzatoare sunt implementate conform proiectului. Cam asa se intampla la privat, stimati domni si nu numarul de ore lucrate.