G4Media.ro

Guvernul a înființat un Comitet pentru ca România să scape de vizele…

Guvernul a înființat un Comitet pentru ca România să scape de vizele pentru Statele Unite ale Americii/ Din comitetul condus de șeful cancelariei prim-ministrului vor face parte reprezentanți ai ministerelor de Interne, de Externe, de Justiție și ai SRI

România va avea un Comitet care va lucra pentru eliminarea vizelor necesare la călătoriile în Statele Unite. Acesta se va numi Comitetul pentru aderarea României la Programul de scutire de vize al Statelor Unite ale Americii/Visa Waiver Program (VWP) și a fost înființat prin decizie a premierului Ciolacu, publicată miercuri 12 iulie în Monitorul Oficial.

Comitetul trebuie, printre altele, să inițieze și să coordonează campanii de informare și conștientizare publică pentru a sensibiliza cetățenii cu privire la Programul Visa Waiver și procesul de aderare la acest program, inclusiv prin furnizarea de informații clare și accesibile despre cerințe, proceduri și beneficii, precum și răspunsuri la întrebările și preocupările cetățenilor, alături de instituțiile competente.

De altfel, și președintele Klaus Iohannis a spus în toamna anului trecut, după o vizită în Statele Unite că „deocamdată, România nu îndeplineşte criteriile tehnice, însă, ca să le îndeplinească, trebuie să existe o campanie de conştientizare, trebuie să existe o informare mai bună a oamenilor care vor să aplice pentru vize şi cred că, în final, dacă toţi ne străduim, vom reuşi”.

Iar ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, a declarat în ianuarie rata de respingere a vizelor românilor pentru SUA anul trecut a fost 17%.

Potrivit legislaţiei americane, ţările care doresc să adere la Programul Visa Waiver (scutire de vize) trebuie să înregistreze o rată de refuz mai mică de 3%.

Andrei Muraru a adăugat că există foarte mulţi oameni care aplică pentru aceste vize fără să aibă cunoştinţă despre riscurile la care se supun completând neglijent aceste formulare, fiind necesară o campanie de informare publică care să ofere informaţii oamenilor cu privire la această aplicaţie.

”Există două componente, pe de o parte aceste condiţii care acoperă o gamă largă de domenii din sfera securităţii, intergritatea frontierelor, sistemul de emitere a paşapoartelor, regimul cetăţeniei, schimbul de informaţii privind terorismul şi crima organizată şi pe de altă parte, rata de refuz privind vizele care trebuie să fie mai mic de 3% într-un an fiscal. Există o foaie de parcurs în prima categorie de obiective pe care sperăm să o îndeplinim până la sfârşitul acestui an fiscal, până la sfârşitul lunii septembrie, astfel încât să ne rămână doar acest criteriu de îndeplinit al ratei de refuz”, a spus Muraru.

El a precizat că sunt mai multe instituţii româneşti implicate, MAI, MAE, SRI şi ministerul Justiţiei, în acest demers.

Șeful acestui Comitet înființat de guvern, după cum scrie în decizia din Monitorul Oficial, este șeful Cancelariei Prim-ministrului, funcție ocupată acum de Alexandru Mihai Ghigiu, fostul șef de la PSD Tineret.

Alexandru Mihai Ghigiu a condus Institutului Național de Administrație (INA) din 21 ianuarie 2022, când a fost numit de premierul de-atunci, Nicolae Ciucă. Ghigiu este un apropiat al lui Sorin Grindeanu.

Ghigiu a fost secretar de stat în Guvernul Grindeanu, fiind desemnat de acesta să preia atribuțiile fostului secretar general al Guvernului, Mihai Busuioc, omul de încredere al lui Liviu Dragnea în guvern. Ghigiu a și contrasemnat decizia prin care Mihai Busuioc a fost eliberat din funcție.

Ghigiu este cadru didactic la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA), începând cu anul 2018, deține funcția de prorector al universității, conform ina.gov.ro.

În lipsa acestuia, Comitetul este condus de consilierul de stat din cadrul Cancelariei Prim-Ministrului, desemnat coordonator național pentru aderarea României la Programul de scutire de vize al Statelor Unite ale Americii.

Este vorba de comisarul șef Valentin Vătăjelu, care a fost numit în această funcție la finele lunii mai, potrivit unei decizii a premierului de atunci, Nicolae Ciucă.

Vătăjelu este atașat de afaceri interne șa Ambasada României la Washington.

Pe de altă parte, doi senatori americani – Richard Durbin, numărul doi în eșalonul conducerii democrate din Senat și Jeanne Shaheen, preşedintele Subcomitetului pentru Europa din cadrul Comitetului pentru Relaţii Externe al Senatului Statelor Unite-  au introdus miercuri, 15 martie 2023, un proiect de lege care recomandă includerea României în programul Visa Waiver.

Intitulat „Romania Visa Waiver Act of 2023”, proiectul de act normativ reprezintă un pas legislativ important care marchează sprijinul Senatului american în contextul eforturilor României de a deveni stat membru al acestui program.

Context

Ambasadoarea Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, Kathleen Kavalec, a declarat, într-un interviu acordat Agerpres, legat de programul Visa Waiver, că speră că „vom reuşi să obţinem ceva în timpul mandatului meu”.

România, Bulgaria și Cipru sunt singurele state membre ale UE ale căror vize nu au fost încă eliminate de către Statele Unite. În 2014, Comisia Europeană a cerut Statelor Unite să anuleze vizele pentru Croația și alte țări ale UE ai căror cetățeni trebuiau încă să aibă documentul pentru a intra în Statele Unite, invocând motivul reciprocității. Au existat chiar amenințări cu sancțiuni, însă acest lucru nu s-a întâmplat până în prezent.

Pentru a putea scăpa de obligativitatea vizei pentru SUA, țărilor li se cere să aibă o rată de refuz de viză mai mică de 3%. Rata refuzului de viză al Croației pentru 2020 a scăzut la 2,69%, în conformitate cu cerințele.

Cu toate acestea, includerea finală a unei națiuni în programul de eliminare a vizei, chiar și după îndeplinirea tuturor criteriilor, este la discreția Washingtonului.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Oamenii ăștia chiar cred că se vor elimina vizele pentru români…. sau înființează „comitete și comiții” pentru niște oameni care trebuie plătiți cu salarii mari.

  2. Ca nu e America plina de mexicani , oameni de culoare și acu și alte popoare latino pe care habar n-au cum sa le integreze , acu le mai trebe și niște rromi din țărișoara . Da mai avea Grindeanu niște rude sa prieteni de angajat la stat pe big monay si au înființat o nouă comisie de prostit …pe aia de pun botu !

  3. Normal ca trebuie si niste tovarasi de partid ca fara ei nu iese viza…