G4Media.ro

Guvernul a respins atât scăderea, cât și creșterea deficitului bugetar pentru 2020,…

Guvernul a respins atât scăderea, cât și creșterea deficitului bugetar pentru 2020, propuse de USR, respectiv ALDE

Guvernul a respins, în ședința de joi, amendamentele USR și ALDE la Legea plafoanelor bugetare, care prevedeau scăderea, respectiv creșterea deficitului bugetar pentru anul 2020.

„Pentru proiectul de lege privind plafoanele bugetare au fost depuse amendamente din partea grupurilor parlamentare USR, ALDE și PNL. Amendamentul privitor la deficitul bugetar pentru anul 2020 în sensul stabilirii țintei de deficit bugetar la 3% pentru anul 2020 nu a fost fundamentat și s-a propus respingerea acestui amendament. De asemenea, propunerea de creștere a deficitului bugetar la 3,95% pentru anul 2020 nu corespunde cu viziunea actualului guvern, care intenționează să acționeze pentru consolidarea fiscală și bugetară, în sensul ajustării deficitului bugetar de la 4,4% estimat pentru finalul acestui an la 3,6%, și ca urmare a fost respins și acest amendament”, a anunțat Ionel Dancă, șeful Cancelariei premierului, după ședința de joi a Guvernului.

Dancă a precizat că, în schimb, „au fost adoptate două amendamente din partea grupului parlamentar al PNL, unul care privește o corecție materială la anexa 1 din legea privind plafoanele bugetare și unul care privește bugetul alocat unităților administrativ teritoriale în sensul creșterii acestui plafon de la 78,33 miliarde lei la 78,78 miliarde lei”.

USR a depus joi un amendament la proiectul legii plafoanelor, pe care guvernul Orban își asumă azi răspunderea în fața Parlamentului, prin care cere un deficit de 3% din PIB atât pentru 2020, cât și pentru 2021.

În schimb, ALDE a depus un amendament prin care cere mărirea deficitului bugetar la 3,95% din PIB pentru 2020 și la 3,6% în 2021.

Proiectul de lege asumat de guvernul Orban prevede un deficit de 3,6% din PIB în 2020 și de 3,34% în 2021.

România s-a obligat, prin tratatele semnate în UE, să nu depășească un deficit bugetar de 3% din PIB.

Guvernul isi va asuma raspunderea pe Legea plafoanelor, act normativ fara de care nu poate fi adoptata Legea Bugetului pentru anul viitor.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

1 comentariu

  1. A procedat cel mai corect!