G4Media.ro

Guvernul aprobă un ajutor financiar nerambursabil de 100 de milioane de euro…

Foto: Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova

Guvernul aprobă un ajutor financiar nerambursabil de 100 de milioane de euro pentru Republica Moldova

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat că în ședința de guvern de vineri se va aproba un ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 de milioane de euro pentru Republica Moldova.

”Azi în ședința de guvern vom aproba acordul privind acordarea ajutorului financiar stabilit de țara noastră în ședința comună pe care am avut-o la Chișinău. 100 de milioane va putea fi accesat de guvernul Republicii Moldova

E principalul element de sprijinire a eforturilor Republicii Moldova de dezvoltare durabilă și realizare a reformelor”, a declarat premierul înaintea ședinței de guvern.

Acordul a fost semnat în februarie 2022 și prevede un program de asistenţă tehnică şi financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro.

Documentul are drept scop consolidarea relațiilor de colaborare dintre cele două state prin intensificarea cooperării în sectorul energetic, transport și infrastructură de transport, protecția mediului și combaterea schimbărilor climatice, lucrări publice și infrastructură, întreprinderi mici și mijlocii, independența mass-media, reforma administrației publice, afaceri interne, sănătate, educație, cultură și patrimoniu, cercetare și turism.

În aplicarea Acordului cele două state urmăresc intensificarea cooperării, dezvoltarea parteneriatului strategic pentru integrarea europeană și racordarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană prin intermediul României.

Sursa foto: Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

11 comentarii

  1. Vreau si eu un ajutor nerambursabil de 20k EUR sa-mi platesc creditul la apartament, ca m-am saturat sa fiu sclav. Se poate, va rog? Promit ca nu mai fac altul in viata asta. La alea 100 milioane, 20k sunt bani de seminte.

  2. Bine, bine…ce facem cu contrabanda de tigari????Cand o starpiti?

  3. Bani ai nu sunt moca decât ptr. unu fără creier sunt niște cerințele acolo de îndeplinit. Va amintiți ce bucurie era la noi când de primeam de la FMI 100 mil. ce ziceți si ale erau moca. Va amintiți cum era la noi cu contrabanda de țigări de care nu am scăpat nici acum si asta in special ca o ducem mai bine si o legislație mai buna, deci ai răbdare. Noi romani am trecut prin asta acum e rândul lor si nu e ușor orice ajutor contează.

  4. ..de 30 de ani le tot oferim ajutoare; tot de 30 de ani pentru moldoveni Romania nu este decat o trambulina catre Occident. Nu-si doresc unirea si au spus-o clar. Poate ca onor guvernul Romaniei, oricare ar fi el ala, sa ne explice si noua, contribuabililor – pentru analfabetii de pe aici: aia care muncesc si din taxele carora Romania face donatii unui alt stat, de ce o face. Care este ideea politica din spatele cadourilor facute Moldovei de atat timp. Ce castig are Romania din acest lucru. Sa ma lasati cu ra.h.aturi de genul ‘fratii nostri de peste Prut’, ca jumatate sunt rusi iar ailalti orice altceva – printre care si moldoveni. II auziti scalambaindu-se pe la toate posturile tv si de radio din Romania, cu accentul ala ingrozitor. Si poate ca ar fi necesar un referendum in care romanii sa isi arate fie dorinta de a ajuta la nesfarsit Moldova, fie exact opusul. Ungaria face la fel cu comunitatile sale din tarile vecine; de acolo vin voturi suplimentare pentru Viktoras Orban. Asta este motivul si la noi, voturile moldovenilor facute la comanda?

    • Dar banii nerambursabili primiti din taxele platite de europeni sunt buni, nu? Dubla masura.. romanul vrea doar sa primeasca. Tara de asistati sociali ce suntem..

  5. Încurajează putorile sa stea cu mana întinsă când Romania, USA și alte țări le dau împrumuturi nerambursabile unor sălbatici pe care nu șii dorește nimeni în UE….nu mai vb de unirea cu România

  6. dezaprob aprobarea lui Ciuca
    tocmai am fost talharit de Ciuca, mi-a luat 5 euro din taxele platite de mine si le-a facut cadou transprutenilor.
    Mare minune daca nu gaseste Ciuca prin Chisinau peste cativa ani asa, din intamplare, o proprietate imobliara mai ieftina cu 90% fata de pretul de piata
    Sau daca nu castiga vreo ruda de-a lui un contract gras cu autoritatile din Rep. Moldova

  7. Bine ca alți nu au gândit ca voi după 89 ca si acum eram la nivelul R. Moldova. Sper ca EU sa numai dea nici eu ban României pe ce sa plătească neamțul 5 euro ptr. noi. Nici măcar un comentator nu a apreciat ajutorul dat R. Moldova dar toți aștepta bani EU ptr. autostrăzi, centrale, agricultura. Frumos va sade.

  8. Am vrut sa citesc comentariile din pura curiozitate. A anticipat reactia romaneasca ” aprobatoare si plina de intelegere” . Nu m-am inselat! :)) Caracterele urate tin sa se faca remarcate cu orice ocazie…

  9. Nu va plangeti voi romani, ca de la noi ati primit mai mult de la UE si nu ati facut nimic din ei. Tot va plangeti ca dati acum o miime la Moldoveni.