G4Media.ro

Guvernul ar putea să aprobe săptămâna viitoare criteriile de eligibilitate pentru construcţia…

Sursa foto: Pixabay

Guvernul ar putea să aprobe săptămâna viitoare criteriile de eligibilitate pentru construcţia de spitale cu bani prin PNRR, susține Alexandru Rafila

Guvernul ar putea să aprobe săptămâna viitoare criteriile de eligibilitate pentru proiectele ce vizează construcţia de spitale cu finanţare prin PNRR, a anunţat vineri, într-o conferinţă de presă la Braşov, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.

Acesta a precizat că în cadrul vizitei la Braşov a avut întâlniri cu conducerile Spitalului Judeţean, respectiv Spitalului municipal din Săcele, precum şi cu reprezentanţi ai Consiliului Judeţean şi Primăriei municipiului Braşov, una dintre temele abordate cu cei din urmă fiind proiectul viitorului spital de boli infecţioase şi pneumoftiziologie, pentru care autorităţile locale braşovene speră să obţină finanţare prin PNRR şi care se află pe „lista scurtă”de proiecte preselectate de fostul guvern.

Rafila a explicat că, pe baza criteriilor ce vor fi stabilite, probabil săptămâna viitoare, dintre cele 49 de proiecte de pe această listă scurtă vor fi selectate, până la sfârşitul anului, un minimum de 25 de obiective.

„Proiectul, cu siguranţă va fi evaluat, sperăm să fie depus cât mai repede, după ce Guvernul va aproba criteriile de eligibilitate pe care baza cărora se va face alegerea celor 25 din 49, probabil că în cursul săptămânii viitoare va face acest lucru, astfel încât toţi cei 49, care sunt pe lista preselectată de guvernul precedent să poată să-şi depună aplicaţia şi să intre la evaluare, iar până la sfârşitul anului, să avem o listă aprobată de guvern şi să putem trece la încheierea contractelor de asistenţă financiară prin PNRR”, a afirmat Rafila.

Potrivit ministrului, termenul până la care trebuie construite viitoarele spitale este 30 iunie 2026.

În ceea ce priveşte proiectul Braşovului, Rafila a apreciat că ar avea şanse să fie aprobat spre finanţare deoarece patologia ce va fi tratată aici este prioritară.

„Nu am de unde să ştiu care dintre spitale (proiecte – n.r.) vor fi alese, dar opinia mea este că, pentru Braşov, având în vedere patologia pe care o presupun aceste unităţi – boli infecţioase, pneumologie şi tratamentul persoanelor infectate cu bacilul tuberculos – este prioritară şi am văzut şi în pandemie că este nevoie de astfel de unităţi care să permită tratarea pacienţilor cu boli respiratorii şi, încă un lucru important, să permită reabilitarea, (…) pentru că patologia respiratorie este una care necesită reabilitare şi recuperare. Inclusiv pentru Săcele (la spital – n.r.) am discutat să amenajăm acolo o zonă de paliaţie şi de recuperare”, a spus ministrul Sănătăţii.

De asemenea, el a menţionat că, în urma discuţiilor cu reprezentanţii autorităţilor locale braşovene, a înţeles necesitatea extinderii imobilului în care funcţionează Spitalul de Neuropsihiatrie şi va face „demersurile legale necesare” în acest sens.

sursa: Agerpres.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. PSD și PNL fură, nu fac spitale.

  2. Tare e neajutorat, dati-i o sinecura, nu-l mai chinuiți cu chestii complicate.

    • Despre acest domn zicea Ciolacu ca-l vrea prim ministru . . . .
      Politicienii nostri sunt pregatiti pentru fel de fel de invarteli. Nu vad nici unul pe care sa-l banuiesc ca ar fi cat de cat pregatit pentru a fi prim ministru.
      Ai nostri politicieni nu sunt in stare de a fi capabili decat de cresteri salariale pentru bugetari
      si pomeni electorala pentru amarati.

  3. Mda,pentru amărâții care nu muncesc, că au o venă care îi ține!