Guvernul britanic a prezentat planul de combatere a coronavirusului; o cincime din angajaţi ar putea fi bolnavi în vârful epidemiei
Guvernul britanic a prezentat marţi ”planul de luptă” împotriva răspândirii coronavirusului, avertizând că aproximativ o cincime din angajaţi s-ar putea îmbolnăvi în perioada de vârf a epidemiei, relatează agenţia Reuters, preluată de Agerpres.
În Marea Britanie au fost confirmate până în prezent 39 de cazuri de infectare cu coronavirusul COVID-19. Premierul Boris Johnson a estimat ”foarte probabil” ca acest număr să crească.
Planul guvernului de la Londra include, printre alte măsuri, o posibilă închidere a şcolilor, anularea evenimentelor cu public numeros, lucrul de acasă pentru angajaţii care au această posibilitate, amânarea spitalizărilor şi vizitelor la medic care nu sunt urgente şi reangajarea cadrelor medicale pensionate.
Vor fi de asemenea descurajate călătoriile care nu sunt necesare, în cadrul unei strategii de ”distanţare socială”.
Dacă criza de personal va afecta poliţia, aceasta se va axa cu prioritate pe soluţionarea cazurilor de delicte majore şi pe menţinerea ordinii publice. La nevoie, va fi mobilizată armata pentru a sprijini poliţia, a precizat premierul Johnson.
În eventualitatea în care epidemia se agravează sau devine severă şi prelungită, guvernul nu va mai urmări oprirea extinderii virusului, ci limitarea efectelor epidemiei.
Săptămâna aceasta va fi lansată şi o campanie de informare publică ce va prezenta măsuri prin care fiecare cetăţean poate contribui la limitarea extinderii epidemiei, cum ar fi spălarea frecventă a mâinilor.
Premierul Johnson a spus însă că acest coronavirus nu-l va împiedica să dea mâna cu oamenii, amintind că nu a evitat acest gest nici măcar atunci când a vizitat un spital unde erau tratate persoane infectate cu noul coronavirus.
El a mai anunţat că în săptămânile următoare va fi publicată legislaţia care va conferi guvernului puterile necesare de a impune măsuri de combatere a epidemiei.
Pe plan economic, companiile care se confruntă cu o criză de lichidităţi pe termen scurt ar putea beneficia de o amânare a plăţii taxelor. Guvernul britanic estimează că circa o cincime din angajaţi ar putea fi infectaţi cu noul coronavirus în perioada de vârf a epidemiei, adăugând însă că acesta este un ”scenariu extins”.
”Este o provocare naţională (…) Cred că vom trece prin ea bine pregătiţi”, a spus premierul Boris Johnson la o conferinţă de presă, alături de responsabilul şef pentru sectorul sanitar (Chief Medical Officer) Chris Whitty şi de consilierul ştiinţific principal (Chief Scientific Adviser) Patrick Vallance.
Strategia guvernului britanic este menită să întârzie vârful epidemiei până în vară, când va slăbi presiunea sezonieră asupra sistemului sanitar şi acesta ar putea astfel să facă faţă mai bine situaţiei.
Chris Whitty a apreciat că este puţin probabil să se ajungă la plasarea unor oraşe în carantină, dar în funcţie de evoluţia situaţiei toate opţiunile vor fi luate în considerare.
La rândul său, ministrul britanic de finanţe Rishi Sunak a cerut elaborarea de măsuri suplimentare pentru susţinerea sectorului sanitar, a mediului de afaceri şi economiei în general, urmând să revină asupra acestui subiect pe 11 martie, la prezentarea bugetului.
Potrivit guvernatorului Băncii Angliei, Mark Carney, responsabili politici din lumea întreagă lucrează la un răspuns ”puternic şi prompt” faţă de efectele economice negative ale coronavirusului. ”Este rezonabil să ne aşteptăm la un răspuns care să reflecte o combinaţie de măsuri fiscale şi iniţiative ale băncilor centrale”, a punctat el.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank