G4Media.ro

Guvernul Ciolacu a depăşit la număr de angajați Guvernele Cîţu, Orban I…

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Guvernul Ciolacu a depăşit la număr de angajați Guvernele Cîţu, Orban I şi II

Numărul posturilor ocupate din sectorul public a crescut din nou şi a ajuns, în octombrie, la 1.289.405, cu 5.206 peste iunie anul acesta şi în urcare cu 10.717 comparativ cu decembrie anul trecut, relevă date analizate de Profit.ro. Cea mai mare parte a creşterii vine din angajările în învăţământ. Între iunie şi octombrie, numărul posturilor ocupate în subordinea Ministerului Educaţiei a urcat cu 4.309.

Cu angajările din ultimele luni, mare parte în Educaţie, Guvernul Ciolacu (instalat în iunie) ajunge la o medie lunară de 1.139 posturi ocupate în plus, peste Guvernele Cîţu şi Orban I şi II, dar mai puţin comparativ cu Guvernele Ciucă şi Grindeanu/Tudose/Dăncilă.

În timp ce numărul de posturi ocupate a ajuns la 1.289.405, cu 5.206 mai multe faţă de iunie, aceasta este doar creşterea dimensiunii aparatului bugetar, nu şi numărul de angajări din perioada analizată. Numărul de angajări a fost, probabil, mult mai mare, întrucât a compensat ieşirile din sistem (pensionări, plecări şi decese) şi a generat şi o creştere de peste 5.000 a numărului de posturi ocupate, comentează Profit.ro.

Guvernul a introdus în luna mai o serie de restricţii la angajările din sectorul bugetar, fiind permise recrutări noi de personal în unele domenii sau pe anumite posturi, precum şi pentru instituţiile nou înfiinţate.

Datele pentru lunile de vară, iulie, august şi septembrie (în special august şi septembrie) nu pot fi folosite pentru comparaţie, întrucât pe perioada verii numărul de posturi de la Ministerul Educaţiei scade cu peste 20.000 (probabil contracte pe perioadă determinată). Din cele 1,289 milioane de posturi, 822.948 sunt în administraţia centrală şi 466.457 în administraţia locală.

Cei mai mari angajatori din sectorul public în octombrie Ministerul Educaţiei – 300.124 posturi ocupate alte 68.541 posturi în unităţi de învăţământ superior de stat Sistem public de sănătate – 172.921 finanţate prin FNUASS – 81.116 reţeaua autorităţilor locale – 146.503 Ministerul Sănătăţii – 18.302 Ministerul Afacerilor Interne – 124.348 Ministerul Apărării Naţionale – 71.555 Ministerul Finanţelor – 24.906, relatează Profit.ro.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Matematica nu e punctul foarte al psd și al acoliților lui. Dacă VOlguța dubla salariile cu 10%, procurorul Matei constata că din 500 de milioane de euro cheltuite pe vaccinuri Usr a furat un miliard de euro, iată că și Ciolacu reduce cheltuielile aparatului bugetar angajând încă 5000 de plimbători de hărtii. Probabil se bazează pe o ”zicătoare” de dinainte de 1989: Încă nu-i destul de rău ca să fie bine.

    • Spolierea mediului privat n-a ajuns încă la os..Se mai poate, judecând după lipsa de reacţie a acestuia.

  2. Dragi cititori faceti o simulare va rog: lucrati in sistemu’ public, aveti salarii ff bune (referentii au si 4000+net) fara sa faceti mare lucru, fara sa aveti responsabilitate, fara sa puteti fi dati afara, ziua trece leafa merge si…urmeaza votul
    Ce votati? vreti schimbare?vreti reforma?vreti recalcularea salariilor?
    Sau…vreti tot psd+pnl?
    Hai cu inca o crestere a salariilor minime in mediu’ privat sa aduca mai multi banii la buget
    MI E SCARBA. Cum poate un om cu bacu luat tarziu, licenta la facultate la fel, administrator de un butic/gogoserie si cu taticu’ cu pensie speciale de securit/aviator 9000+net/luna sa conduca o tara? chiar asa am ajuns?

  3. Nu mai merge cu făina și uleiul. Se angajează votacii din timp la bugetul de stat.Asa ești sigur că nu uită pe cine tre’ să voteze nici că uită când e votarea…Nici culoarea nu mai contează. Nu contează vremurile.Îs tot ei si deci de ai lor…