Guvernul Ciolacu calcă în străchinile internetului – și democrației

Azi guvernul s-a repezit să adopte cadrul legislativ pentru alegerile din mai, fiind şi aşa întârziat cu decizia şi într-o groapă de credibilitate faţă de partenerii occidentali, care au pus România în semi-carantină diplomatică până când Bucureştiul va putea explica limpede ce s-a petrecut în noiembrie. Totul s-a făcut prin ordonanţă de urgenţă, fără consultări, fără transparenţă decizională, fără nimic.

Problema este că dincolo de stabilirea zilelor de vot, o chestiune de pură oportunitate politică, guvernul Ciolacu a primit iar pe fax lucruri pe care nu le-a înţeles dar le-a semnat la ordin. Aşa cum semnează ei dealtfel tot ce le trimit generalii care au dormit în papuci la campania din toamnă, dar acum o fac pe eroii în faţa Occidentului că s-au bătut cu ruşii şi sponsorizează articole de presă care să facă atmosferă în direcţia asta. Pe scurt, unde e prostia din OUG de azi. De fapt, prostiile:

1. Serviciile şi consultanţii politici au uitat să-i explice lui Ciolacu că statele UE nu au competenţă să amendeze marile reţele sociale (VLOPs) la acest nivel de severitate. O poate face doar Comisia UE, conform regulamentului DSA (Digital Service Act). Cu alte cuvinte, ca şi în noiembrie, TikTok o să ne râdă în nas aşa cum a făcut atunci cu ordinele emise de BEC, deoarece n-avem nici jurisdicţie, nici instrument de enforcement. Genul de penalităţi anunţate astăzi de premier sunt complet disproporţionate, pe alăturea cu practica şi nu vor putea fi aplicate niciodată, rămânând doar discurs de campanie al unui politician care turează retoric pentru a lua faţa lui Crin Antonescu.

2. Mai grav, cei din spatele lui l-au pus pe Ciolacu să ştampileze o extindere orwelliană a definiţiei campaniei politice, astfel încât orice postare a unui cetăţean privat pe Facebook ce pare că merge în sensul unui candidat (de exemplu, îi pune poza) e încadrată drept campanie şi supusă regulilor drastice de finanţare şi sancţionare legală, mai dure în România decât în alte state. Şi nu e vorba că te blochează Meta, cum se văitau până acum unul sau altul, ci e vorba că vin poliţia şi procurorii peste tine cu Codul Penal, ca în Turcia, China etc. La revedere libertate de exprimare, bine ai venit cenzură prin descurajare de tip sovietic: legi draconice dar vagi, urmate de aplicare arbitrară şi selectivă.

3. Şi în perfectă continuitate cu bulibăşeala incompetentă din noiembrie, autorii ordonanţei, care a trecut ca prin brânză prin guvern azi, au scăpat acolo prevederea genială că votul are loc între 7:00 şi 21:00 ora României, adică se încheie la 19:00 în secţiile din Londra, 14:00 în cele din New York şi 11:00 în California. Din ce se aude asta a fost ideea Autorităţii Electorale Permanente, deşi nu s-a publicat vreo motivare sau explicaţie privind problema care se încearcă a fi rezolvată în acest fel: votarea a fost şi în trecut legată de ora locală, nu au existat niciodată deranjuri sau proteste şi nu e clar în ce fel ar fi asta o măsură de luptă cu dezinformarea online. Chiar dacă în diaspora se voteaza de vineri până duminică, genul ăsta de decalaj în funcţie de fusul orar nu are cum să reziste într-un stat cu Curte Constituţională teafără la cap. Cum o să fie la noi, vom vedea.

Societatea civilă a publicat azi un protest faţă de toate aceste încălcări grave ale principiilor de bază ale democraţiei. Detalii aici

PS. Guvernul susţine că prevederile OUG se aplică strict partidelor, candidaţilor şi celor care acţionează oficial în numele acestora, însă referirile la Regulamentul European 2024/900 strică această argumentare, pentru că acolo noţiunea de “actor politic” nu are o limită precisă: oricare din noi putem fi aşa ceva la anumite momente, în funcţie de cum ne califică autoritatea discursul în public. În plus, prevederi din această Ordonanţă contrazic altele din Legea 334 / 2006 privind finanţarea partidelor; în momentul ăsta, dacă vrei să derulezi onest campania electorală, nu e clar cum marchezi materialele. Deci reglementarea de azi e ori (a) periculoasă, ori (b) redundantă, pentru că pentru partide şi contractorii lor oficiali existau deja norme iar problema în 2024 a fost slăbiciunea autorităţilor, care nu le-au pus în practică, nu lipsa cadrului. Dar cum România nu e Suedia în materie de aplicare a legii, eu înclin mai mult spre scenariul (a), adică o exploatare cu rea credinţă a neclarităţilor şi contradicţiilor pentru a hărţui opoziţia, presa nesupusă şi cetăţenii.