G4Media.ro

Guvernul Cîțu vrea să abroge legea care împiedică privatizările mamuților de stat

sursa foto: Hidroelectrica

Guvernul Cîțu vrea să abroge legea care împiedică privatizările mamuților de stat

Unul dintre obiectivele majore din programul de guvernare al Cabinetului Cîțu este abrogarea unei legi inițiate de PSD și adoptate în 2020 care împiedică privatizarea marilor companii de stat.

”Abrogarea legii adoptate în august 2020 care împiedică listarea companiilor de stat și adoptarea unui calendar activ de listări pe bursă pe 4 ani. Listarea la bursă a companiilor românești asigură accesul la finanțare pentru acestea, implementarea principiilor de guvernanță corporativă și transparentizează activitatea companiilor de stat”, se arată în program.

Proiectul a fost inițiat de Șerban Nicolae, Titus Corlățean și alți 12 parlamentari PSD.

Parlamentarii PSD care au depus proiectului și-au justificat inițiativa legislativă printr-o presupusă nevoie de protejare a intereselor naționale în economie. Inițiatorii nu au explicat însă de ce privatizarea unor companii care înregistrează anual pierderi sau profituri foarte mici în comparație cu cifra de afaceri sau cota de piață ar însemna o afectarea a intereselor naționale.

În plus, guvernul Cîțu vrea adoptarea unei strategii pentru promovarea finanțării companiilor de stat prin intermediul pieței de capital. Strategia va include o analiză a companiilor de stat care ar îndeplini cerințele pentru listarea pe piața reglementată, a beneficiilor și dezavantajelor pentru fiecare companie analizată și a unei liste de priorități și a unui calendar privind listarea acestor companii.

(Foto: Microhidrocentrală Hidroelectrica)

Citește aici programul de guvernare al Guvernului Cîțu 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

25 comentarii

  1. CEC și Poșta?

    • Tot! Baga mai întâi filmul „Spectacolul Catușelor” în regia lui Stelian Ion ca să distragă atenția prostimii, în timp ce Catu vinde tot. 🙂 Asta-i adevarata miză a sistemului, „reforma justiției” e doar o perdea de fum să țina prostimea ocupată la tembelizor. 🙂

    • aeroportul h coanda

      portul constanta

      hidroelectrica

      vor fi listate la bursa unde vor fi vandute pe 2 lei ca urmare a crizei internationale

      sa vedeti dupa aceea „eficientizare” aka cresteri de preturi

      mai vorbim peste 4 ani de guwernarea ghepardului tacut

    • @minus_link, tu și tovarășii tăi de la biroul din Kișinău, v-ați (re)activat ?

  2. Am putea, oare, asista la ejectarea parazitilor bugetari? Oare? Putem spera?

    • Vanzatorii tarii la kg s-au intors. Epoca parazitilor consultanti reincepe in aplauzele sarantocilor!

    • Dezvoltatorii tarii s-au intors. Epoca amantelor, soferilor si plimbatorilor de hartii din companiile de stat se incheie in huiduielile postacilor spalati pe creier.

    • La OMV Petrom nu sunt amante, soferi si plimbatori de hartii? Sa ne amintim de sotul Veoricai?! Sau la e.on, actuala zero barat sefa de la senat ce crezi ca facea?

  3. A venit ciolaniada cu privatizarile?

    Parca plangeam ca am facut-o in anii 2000, acum o luam de la capat?

  4. Hidroelectrica!

  5. Gruparea mafiota PSD le talharea apoi le falimenta pentru a sterge delictele jafului. De multe ori se lichida o intreprinede pentru a se vinde ca fier vechi si pradui terenul aferent.

  6. Sunt multe companii profitabile, alea se vor privatizate, nu cele cu probleme. Alte tari vestice nationalizeaza și cresc puterea statului. Când vad câți aproba mai sus intenția….e clar suntem pierduți ca nație.

    • „Natia” s-a dovedit ticaloasa, a parazitat institutiile, tot „natia” a votat hoti timp de 30 de ani si sunt multi care inca o fac.

      Daca vor fi eliminate slugile PSD/PNL, atunci e bine. Si nimeni nu zice ca nu se poate nationaliza mai tarziu, cand „natia” nu va mai fi atat de putreda si corupta.

    • @ Vladimir Putin e un gunoi

      „Natie ticaloasa” esti tu, furuncul de postac

    • Postacii useristi sunt de 10 ori mai jegosi ca aia pe$edisti!

  7. Nu este bine ca statul sa piarda orice control asupra industriei. Privatizarea trebuie facuta cu cap ! Statul ar trebui sa legifereze : o participare obligatorie de circa 30 % + o actiune de aur , care sa impiedice distrugerea companiei cand o doreste noul proprietar.
    Hidroelectrica nu ar trebui privatizata pentru ca aici nu exista conmcurenta [ nimeni nu se apuca sa construiasca hidrocentrale alternative ! ] .Asta este valabil si pentru celelalte companii din energetica. In numele unei asa-zise privatizari [imposibile] nu se realizeaza decat cedare profitului catre companii externe !
    Alt exemplu : ENEL, APA NOVA,etc. Aici nu exista concurenta, iar profitul se duce la firma mama. De ce sa nu-l incasam noi !!

    • Vezi ca a venit baetii buni la putere si cu asemenea opinii vei fi catalogat comunist si psdist

      Acuma a venit foamea la guvernare, o sa privatizam totul, cum am privatizat resursele tarii si am pierdut industria, de nu mai avem locuri de munca si suntem SC.lavi tarilor care si-au pastrat industria :))

      Privatizam companiile de stat, resursele, educatia, sanatatea, eliminam salariul minim, privatizam pensia de stat si tot ce mai e de furat din tara asta facuta posta de securisti

  8. Acum incepe jaful , a avut AUR dreptate.

  9. Evident ca se vor privatiza cele profitabile, doar nu listezi Posta și CFR :))))Suntem pierduți ca nație fraților..

  10. Tot pe ruble? Ieși mai bine cu hartie igienică .

  11. Ma felicit , ca mi-am luat talpasita in 2010 ,ca urmare a deciziilor luate de CRIMINALUL basescu .
    Pentru cei mai multi care inca traiesc in colonia Romanica , guvernata de Gaulei_erul klauSS , vor veni vremuri mult mai rele decat in perioadele 1996-2000 si 2010-2013 , pentru cei bogati va urma o perioada de bunastare ,polarizarea economica oamenilor va atinge cote inimaginabile ,
    In colonia Romanica este cea mai polarizata economie si societate din Europa cu un grad foarte ridicat de dezagregare , PIB in euro al Romanicai se afla la coada clasamentului european , iar puterea reala de cumparare este pe ultimul loc din UE .
    SA TRAITI BINE !

    • Te invidiez, eu mi-am inchis afacerea anul asta si ma mut dupa pandemie in Germania prin locul de munca.
      Romania e o colonie de sclavi unde copii lor sunt traficati sexual sa fie f&t^tzi de vestici iar tara e vanduta aproape total strainilor, doar o piata de desfacere pentru altii, unde muncesti cat sa iti platesti lumina si sa cumperi resturile altor tari.

      cel mai bun lucru pe care poti sa il faci este sa pleci de aici si sa iti iei familia cu tine, sa devii cetatean intr-o alta tara si sa arunci la gunoi cetatenia rromana

  12. Dragnea si PSD doreau sa privatizeze 30 de companii de stat ca sa creeze „fondul suveran”, in 2016, mai tineti minte?

    Dragnea&co erau injurati 24/7 de catre opozitia PNL/USR/PMP pentru aceste viitoare privatizari.

    Deci cum vine, privatizarea e naspa pentru stat si e buna pentru partid ???
    Observ, din pacate, ca PNL si USR sufera de ipocrizie maligna si de gena tradatorului.

    Nicio tara europeana nu privatizeaza in secolul 21, numai Romania viseaza privatizari de secol 20.
    Suntem singura tara unde resursele, energia, apa sunt date pe nimic la straini si noi platim facturi grase la servicii sarace.

  13. Noaptea mintii pentru acest guvern.

    Prag de criza financiara, orice student in anul 1 la economie iti poate zice ca e cel mai prost moment sa vinzi ca stat actiuni .

    De ce ar astepta statul inca 3-4 ani sa faca profit … a stiu, ca trebuie sa-si scoata comisionul acum ca stiu ca nu vor mai fi realesi