G4Media.ro

Guvernul Ciucă avizează negativ propunerea legislativă ca rectorii să aibă maximum 2…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Guvernul Ciucă avizează negativ propunerea legislativă ca rectorii să aibă maximum 2 mandate, deci 8 ani, în fruntea unei universități

Guvernul Ciucă a dat aviz negativ propunerii legislative a USR care prevede ca rectorii să nu poată avea mai mult de două mandate, însumând 8 ani, în fruntea aceleiași universități. În argumentarea oficială din aviz, Executivul care l-a avut pe Sorin Cîmpeanu ministru al Educației până la demisia acestuia după apariția dovezilor de plagiat dă ca exemplu proiectul Legii Cîmpeanu și susține că acel proiect prevede că „numărul mandatelor rectorilor este stabilit în Carta universitară. Astfel, apreciem că modificările propuse de inițiatori încalcă autonomia universitară”.

  • În prezent, Legea educației prevede că rectorii pot avea „două mandate succesive, complete”, în fruntea aceleiași universități. Precizarea că mandatele trebuie să fie „complete” a fost introdusă în Legea educației în 2014, de Guvernul Ponta, și a fost portița speculată de o serie de rectori, printre care și Cîmpeanu și miniștrii din 2014, Pricopie și Costoiu, pentru a deține un al treilea mandat de rector, pe motiv că dintr-un mandat s-au suspendat pentru a fi miniștri ai Educației.

Proiectul legislativ care a cerut acum avizarea Executivului – condus de Nicolae Ciucă, el însuși acuzat de plagiat și de intervenție în justiție pentru a-și mușamaliza plagiatul – a fost inițiat de USR și prevede că „Durata mandatului de rector este de 4 ani. Mandatul poate fi înnoit cel mult o dată, în urma unui nou concurs, conform prevederilor Cartei universitare. O persoană nu poate fi rector al aceleiași instituții de învățământ superior pentru mai mult de 8 ani, indiferent de perioada în care s-au derulat mandatele și de întreruperile acestora”.

Punctul de vedere al Executivului semnat de premierul liberal Nicolae Ciucă și trimis la Parlament este că „Guvernul nu susține adoptarea acestei inițiative legislative”.

Motivarea dată de Guvernul Ciucă pentru respingerea proiectului de lege care limitează la 8 ani mandatele de rector este următoarea:

1. În prezent, Legea educației naționale nr.1/2011, prevede că desemnarea rectorului se stabilește prin două modalități, fie pe baza unui concurs public, în baza unei metodologii aprobate de senatul universitar nou-ales, fie prin votul universal, direct și secret al tuturor cadrelor didactice și de cercetare titulare din cadrul universității și al reprezentanților studenților din senatul universitar și din consiliile facultăților în funcție de ceea ce a decis comunitatea academică prin referendum organizat la fiecare patru ani. Aceste modalități sunt independente de faptul că o persoană candidează pentru primul sau al doilea mandat.

Considerăm că inițiativa legislativă, prin formularea sa, impune concursul pentru cel de-al doilea mandat al rectorului, ceea ce contravine tezei generale.

Semnalăm că Ministerul Educației a elaborat și lansat în dezbatere publică proiectul Legii învățământului preuniversitar și proiectul Legii învățământului superior. Cele două proiecte legi s-au aflat în dezbatere pe site-ul www.edu.ro, fiind însoțite de o arhitectură de sistem care să susțină implementarea acestora;

(…)”

 

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

11 comentarii

  1. Securiști care apără alți securiști pentru a fi eterni pe funcții…

  2. Mafiotii ii sprijina pe mafioti. Asa se perpetueaza mafiile universitare.

  3. Ați votat PSD 30%, PNL 25%, deci 55% din votanți sunt de acord cu Ciucă.

  4. Aceeasi prevedere legiaslativa TREBUIE introdusa de USR si in cazul parlamentarilor: MAXIM 2 mandate!!!!
    Asa cum e limitat numarul de mandate la Presedintie, asa trebuie si la parlamentari, la primari, la presedinti de Consilii judetene!
    Am ajuns tara din UE unde semianalfabetii intra in politica si raman parlamentari, primari, presedinti de Consilii judetene pe viata!!!

  5. Asa se intampla cand loazele si plagiatorii PSD-PNL (Ciuca, Bode, Grindenu, Campeanu etc, iar de la anul si Ciolacu) ajung ministri sau chiar premieri: decid cate mandate au rectorii care, eventual, le vor analiza doctoratele furate! 😀

  6. Normal, în capul nomenclaturii USL. Doar așa rămân înscăunați pe viața dinozauri gen Marga.

  7. Cînd scrieți „guvernul Ciucă” vă referiți la „guvernul Mieu”, nu-i așa?

  8. Nu USR este de vina ci coalitia facuta la Trei Coceni care vor functii pe viata akaturi de clanurile de familie.

  9. Cum și-a schimbat Putin constituția! Un rector plagiator ca Cîmpeanu s-ar pute, deci, eterniza?