Guvernul Ciucă dă o ordonanță care să corecteze două ordonanțe inoperante și admite riscul să piardă 9,2 miliarde euro fonduri UE
Guvernul Ciucă discută în ședința de miercuri un proiect de ordonanță de urgență care corectează efectele altor două OUG-uri date de același guvern Ciucă în 2022 în domeniul gestionării fondurilor nerambursabile de la UE, potrivit agendei executivului.
Guvernul arată în nota de fundamentare că România riscă să piardă 9,2 miliarde de euro fonduri europene dacă nu adoptă această nouă ordonanță de urgență: ”La data adoptării prezentei ordonanţe de urgenţă sunt în risc de decomitere aproximativ 9,2 miliarde de euro”.
Executivul recunoaște explicit că practica a arătat că precedentele două ordonanțe de urgență au creat probleme pentru beneficiarii de fonduri europene, iar acum e nevoit să le repare.
- Iată câteva fragmente din nota de fundamentare semnată de ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș:
Pe de altă parte, din practică au rezultat impedimente în aplicarea OUG nr. 64/2022 cauzate de inexistenţa unui tratament diferenţiat pentru contractele de lucrări, definite la art. 17 alin. (3) lit. c) care pot fi de natură execuţie lucrări sau proiectare şi execuţie lucrări.
Pe de altă parte, cuprinsul O.U.G. nr. 64/2022, publicată în luna mai 2022, a introdus ca puncte de referinţă pentru ajustarea valorii estimate a contractelor de lucrări din cadrul proiectelor de infrastructură indicele INS construcţii- total aferent lunii ianuarie 2022, ultimul indice definitiv publicat. In practică, se constată că numeroase proceduri de atribuire, derulate în lunile iulie- august 2022 nu au avut niciun ofertant, indicele publicat în luna iulie fiind 187.1, faţă de 107.71 aferent lunii ianuarie 2022.
În acest context, a fost modificată OUG nr. 64/2022 prin OUG nr. 171/2022, respectiv s-au modificat art. 1 alin. (3), art. 20 lit. a), art. 21 alin. (1) şi Anexa nr. 5 pentru a se permite ajustarea valorii estimate a contracatelor de lucrări cu ultimul indice disponibil publicat de INS. Ulterior, din aplicare, s-a constatat incorectitudinea valorilor din tabelul de la punctul 1, lit. b) din Anexa 5, respectiv indicii costurilor în construcții total pentru fiecare an- coeficienți publicați de către Institutul Național de Statistică pentru perioada 2014-2021.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
6 comentarii