Guvernul Dăncilă a cedat conducerea șantierului naval Mangalia firmei olandeze Damen în schimbul pachetului de control
Guvernul Dăncilă a adoptat în ședința de azi o ordonanță de urgență prin care cedează companiei olandeze Damen managementul Șantierului Naval de la Mangalia în schimbul a 2% din acțiuni, pachet cu care statul român ajunge la 51%. Ordonanța, despre care G4Media.ro a scris luni în premieră, a fost adoptată în ciuda opoziției șefei direcției juridice din Ministerul Economiei.
OUG inițiată de ministrul Economiei, Daniel Andrușcă, aduce o excepție la regula guvernanței corporatiste a companiilor de stat, special pentru șantierul din Mangalia.
Cum arată OUG adoptată azi de guvern:
- După alineatul 3 al articolului 1 din Ordonanța de urgență nr. 109/2011 se introduce un nou alineat, alin. (4), cu următorul cuprins:
“ (4) Sunt exceptati de la aplicarea prevederilor prezentei ordonante de urgenta, operatorii economici care se incadreaza in prevederile art.2, pct.2 ca urmare a faptului ca actionarul privat nu mai detine participatia majoritara si detine capacitatea financiara si tehnica necesara dezvoltarii obiectului de activitate al operatorului, caz in care i se poate incredinta conducerea executiva a societatii, controlul managerial si/sau operational al acestuia, in conditii de eficienta economica cu asigurarea de know-how, a portofoliului de clienti si a fortei de munca.”
Adică exact situația în care se află acum tranzacția dintre statul român și Damen: acționarul privat nu mai deține participația majoritară (a cedat 2% din acțiuni statului), dar deține capacitatea financiară și tehnică, caz în care ”i se poate încredința conducerea efectivă a societății”.
Compania coreeană Daewoo Shipbuilding & Marine Engineering a decis în 2017 să vândă către firma olandeză Damen Shipyards Group pachetul de 51% din acțiunile firmei care deține șantierul. Restul de 49% dintre acțiuni sunt deținute de statul român, prin Ministerul Economiei.
În luna ianuarie 2018, când premier era Mihai Tudose, iar Gheorghe Șimon era ministru al Economiei, guvernul a decis să-și exercite dreptul de preempțiune asupra pachetului de acțiuni de 51% pe care Daewoo vor să-l vândă. Aceasta ar fi dus la deținerea întregului pachet de acțiuni de către statul român, iar una dintre justificări era posibilitatea ca statul să construiască sau să modernizeze nave militare pentru Ministerul Apărării. ”Trebuie să facem niște fregate și poate le facem noi”, a declarat în 10 ianuarie Mihai Tudose într-o ședință de Guvern.
Între timp însă, odată cu schimbarea guvernului s-a schimbat și strategia legată de șantierul din Mangalia. În locul naționalizării întregului șantier, formula aleasă a fost ca Guvernul să aprobe tranzacția dintre Daewoo și Damen. În schimb, Damen urma să cedeze statului român 2% din acțiuni, astfel încât statul să fie acționar majoritar cu 51%, iar Damen să rămână cu 49%. Acționarii Damen au și aprobat în iunie această tranzacție.
Surse din Ministerul Economiei au declarat pentru G4Media.ro că șefa Direcției juridice din minister, Alina Voicu, a refuzat să avizeze proiectul de OUG, motivând că nu respectă direcția de negociere stabilită anterior de guvern în dosarul Șantierului Naval Mangalia. Ca urmare a refuzului, Voicu ar fi fost schimbată din funcție și detașată la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC).
Foto: Șantierul Naval Mangalia (Sursa: site-ul oficial al companiei)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
10 comentarii