G4Media.ro

Guvernul Dăncilă pregătește noi modificări la legislația fiscală: discută Codul Economic al…

sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Guvernul Dăncilă pregătește noi modificări la legislația fiscală: discută Codul Economic al României. Vrea ca nici un partid să nu-l modifice timp de 5 ani

Guvernul Dăncilă discută în ședința de astăzi un memorandum cu tema ”elaborarea Codului Economic al României”, potrivit unui comunicat de presă. Codul Economic, anunțat prin programul de guvernare al cabinetului Dăncilă, va reuni Codul Fiscal, Codul de Procedură Fiscală, Legea de Înființare a Societăților Comerciale, Legea Evaziunii Fiscale și toate celelalte legi cu caracter economic.
Reamintim că ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, anunțat încă din luna aprilie că executivul va modifica la finalul anului Codul Fiscal ”astfel încât, de la 1 ianuarie 2019, să avem un Cod Fiscal nou, care să nu mai fie modificat” (sursa)

Ce înseamnă Codul Economic

Programul de guvernare votat în parlament prevede că executivul va elabora un cod legislativ numit “Codul Economic al României”, care va include toate legile care vizează domeniul economic într-un pachet legislativ unitar ce va fi pus gratuit la dispoziția tuturor agenților economici și persoanelor fizice care desfășoară activități independente. Eliminarea din acest pachet legislativ a tuturor prevederilor contrare (care se bat cap în cap), precum și reducerea numărului de articole și capitole cu peste jumătate din numărul actual sunt condiții obligatorii.

Programul de guvernare prevedea că acest cod va fi dezbătut cu patronatele, cu Asociațiile Oamenilor de Afaceri și cu cei care desfășoară activități independente în toate ramurile economiei, cu sindicatele, dar și cu ONG-uri, Autorități Publice Locale, alte autorități publice interesate, asociații ale cetățenilor, firme de consultanță interne și internaționale, toată clasa politică.

Odată aprobat de Parlamentul României, Guvernul va cere un moratoriu celorlalte forțe politice din parlament, prin care nici o formațiune politică să nu mai inițieze propuneri legislative privind modificarea noului Cod Economic al României, pentru cel puțin o perioadă de 5 ani de zile.

Adoptarea Codului Economic al României se va face cu cel puțin 6 luni înainte de a intra în vigoare, mai arată programul de guvernare.

Același program mai arată că, începând cu 1 ianuarie 2019 numărul taxelor, tarifelor și comisioanelor (cu aplicare generala) în România nu va fi mai mare de 50. Astfel, pentru populație vor exista cel mult 10 taxe, generale, dintre care CASS, CAS, impozitul pe venit, impozitul pe teren, impozitul pe bunuri imobile, impozitul pe mașină, etc. Toate celelalte taxe, tarife și comisioane vor fi eliminate sau comasate. Pentru agenții economici numărul taxelor fiscale și nefiscale (cu aplicare generală), va fi de maxim 40.

Foto: Premierul Viorica Dăncilă (Inquam Photos / Octav Ganea)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

8 comentarii

  1. dezbatere ca pe legile justitiei?

  2. Sugestivă fotografia, diavolul se îmbracă de la Prada…

  3. Parca a mai fost si un moratoriu asupra invatamantului pe care l-au semnat toate partidele.
    Ala a fost un angajament pe care doar onoarea te poate obliga sa-l respecti. (o notiune total ipotetica in Ro).
    Cum ar fi sa votezi o lege prin care sa obligi pe altii sa nu schimbe nimic cand tu nu vei mai fi la guvernare? Se baga codul fiscal in constitutie? Si Constitutia se mai poate amenda …
    Pana la urma, codul fiscal este conform doctrinei si programului de guvernare al partidului aflat la putere nu poti impune programul de guvernare decat daca ramai la guvernare. Ma rog, ei si-au propus sa fie cel putin pana in 20-40.

  4. Eternitate .

  5. Ca de obicei pesedistii sunt ridicoli ! Vor sa dea legi prin care sa interzica altor forte politice opuse lor, ca atunci cand ajung la putere, sa decida, intr-o chestiune sau alta, in mod diferit dpdv politic fata de cum au decis ei !