G4Media.ro

Guvernul Dăncilă pregătește o nouă taxă în 2019. Taxa de poluare s-ar…

Guvernul Dăncilă pregătește o nouă taxă în 2019. Taxa de poluare s-ar putea plăti odată cu ITP-ul

Ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, a anunțat că de la 1 ianuarie 2019 sau cel târziu din martie 2019 posesorii de automobile vor plăti taxa de mediu, în funcție de gradul de poluare. Gavrilescu a anunțat într-un interviu la DCNews.ro că propunerea legislativă va fi gata în circa două săptămâni, înainte ca bugetul pe 2019 să fie votat în Parlament.

”Vor fi niște contribuții care să ducă cu gândul efectiv la poluare, adică poluatorul să plătească, cel care are o mașină mai veche să plătească ceva, cine are mașină hibridă are și el un cuantum de plătit”, a declarat Grațiela Gavrilescu.

Surse citate de DCNews.ro arată că în acest moment există două opțiuni pentru plata noii taxe: fie la realizarea Inspecției Tehnice Periodice (ITP), fie odată cu plata impozitului pe vehicul.

Reamintim că taxa de poluare a fost eliminată în 2017 de Parlament, în urma unei inițiative legislative a lui Liviu Dragnea, votată în plină campanie electorală pentru parlamentare. Odată cu eliminarea taxei, piața internă a fost invadată de sute de mii de mașini second-hand din import.

Foto: Grațiela Gavrilescu (InquamPhotos / George Călin)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

21 comentarii

  1. Daca vor castiga din nou alegerile in 2020, Doamne fereste, vor proceda la fel si cu pensiile. Adica le vor mari, dar dupa un timp le vor impozita drastic. Bineinteles, nu pe cele speciale.

    • PSD poate castiga din nou, fiindca romanii sunt prea prosti sa mearga la vot.

      S-a vazut in 2016, absenteismul a fost 61,31%.

      Vai de natia asta de inconstienti.

    • Fara opoziție, doar cu USR, va fi o normalitate că pezdeului sa câștige.

  2. Ce taxa?Ar trebui bagat in pretul combustibilului.Eu nu cumpar ca mafiotii masini noi si fac la 2 zile Iasi-Bucuresti-Timisoara pentru tot felu de afaceri pe langa lege.
    In alta ordine de idei daca arzi 1 litru de combustibil fosil obtii tot atata rezidu da cu masinile noi trebuie sa iesi de 2 ori pe luna pe autostrada sa cureti filtrul,adica arunci cenus in camp.
    Uau ce tare.O minciuna de furat bani.

    • Ba nu. Poluare Auto exista numai in orase, si unde metrul patrat de suprafata / drum este foarte scump 500-1000-2000 Eu /metru patrat. In fata la Intercontinetal in Bucuresti metrul patrat de bulevard ar putea ajunge la multe mii de Euro.
      La tara pamantul / drumul asfaltat este ieftin 10-20-30 Eu metrul patrat, pentru ca pamantul in sine are valoare mica imobiliara. In plus la tara nu te imbolnavesti de Oxizi de Azot de la arderea benzinei si fumigine de Carbon de la Diesel. Aceste noxe se descompun in atmosfera in scurt timp si se depun pa pamant (negru de fum). La oras aceste noxe inta in plamani inainte sa apuce sa se descompuna /depuna.
      Deci trebuie instuituite Abonamente de Circulatie in marile Orase de diverse categorii:
      In functie de : Zona Central sau de Margine a Oraselor si in functie de ora de folosire :
      1) Timp aglomerat 6-9 dimineata si 15- 18 seara si restul orelor mai ieftin.
      2) Zile ale saptamanii. Unii au garaje la curte si vor sa foloseasca masina doar o singura zi pe saptamana cand merg la Hipermarchet, iar altii vor doar sambata si duminica cand meg la tara. Deci astia o sa plateasca de vreo 5 ori mai putin Taxa de Abonament in Orase fata de ceilalti.
      Abonamentul va fi un Stiker care se lipeste pe parbriz de diverse culori si simboluri ( ca ITP-ul), iar politistul te poate oprii in trafic si te amendeaza cu vreo 2000 de lei daca nu ai Stikerul necasar la o anumita zi si ora.

  3. Sluga Gratiela incearca sa ne convinga ca „nu e o taxa”, „e o contributie”.

    E o taxa, comunisto, nu pacalesti pe nimeni.

  4. Asta e metoda comunista , in care platim toti dar beneficiaza doar aia care toata ziu frezcz masina sute de km.Cum e asta cu poluatorul plateste?Poluatorul plateste cand si cit timp are motorul pornit nu sa platim doar ca avem masini.Cum propuneti voi taxa e sa-i platesc interlopului care sta in masina toata ziua taxa.Eu sunt lz servici si platesc taxe,interlopul lucreaza fara sa plateasca taxe doar pentru el.Dar tara asta e profund mafiota si atunci …
    Iar o smecherie guvernantilor

    • Mai grav . Sunt unii la tara care se plimba cu masina toata ziua fara sa deranjeze prea mult plamanii celor care locuiesc la tara si nici circulatia auto. Dar sunt multi altii care locuiesc la marginea Marilor Orase si unde nici macar nu platesc taxe de parcare pentru ca sunt la marginea orasului sau putin in afara, dar se tot plimba zilnic prin oras cu masina imbolnavind lumea si blocand circulatia. Deci trebuie Abonament pentu Intrarea in marile Orase. De urgenta se va putea achizitiona un Stiker pentru 1 zi la chioscurile de vanzare a biletelor de Autobuze si Tramvaie.

  5. O sa avem o tara normala cand vom avea un popor educat, cu bun simt, cu spirit civic si mai putin avar dupa bani nemunciti. Pana atunci vom inota in aceasta mocirla numita Romanica….tara experimentelor proaste pentru prostime…

  6. Nu stie lumea, dar asta este cel mai nesimtit si incompetent ministru. Veti vedea la sfarsit.

  7. Oare guvernantii si politicienii nostri de azi nu vad ce se intampla in Paris de cateva saptamani?!
    Inteleg ca francezii sunt mai saraci decat romanii!

  8. Regula e simpla: cand iti umbla cineva la sentiment, tii mainile pe buzunare, ca urmeaza sa te faca la portofel! Este, negresit, si cazul lu’ duoamna Gavrilescu-Dancila (nu par a fi ceva distinct …). Graieste duamna: „niște contribuții care să ducă cu gândul efectiv la poluare , adică poluatorul să plătească”. Adica cum asa, mai exact, e despre saracuta natura pe care o siluim ca niste nemernici ce suntem si nu vrem s-o platim?!?

    Ia sa studiem putin …

    1. Niste CONTRIBUTII care sa fie precum alea la Sanatate, din care legea zice ca trebuie sa fie finantata doar Sanatatea, da’ voi ii spargeti pe pensii si altele pentru care nu va ajung banii?! Cred ca incepem sa intelegem la ce va referiti …

    2. Care ar fi diferenta intre CONTRIBUTIE si IMPOZIT? Ce, la contributie apare contraprestatia directa din partea Statului? Unde-i?

    3. PRINCIPIUL POLUATORUL PLATESTE inseamna ca un taximetrist harnic, cu o masina hibrid, fabricatie 2018, sa plateasca MAI MULT decat pensionarul de la et.3 care are un Golf II sau III, cu care isi mai face piata si se duce, o data pe luna, pana la tara. In caz ca nu va e clara treaba cu principiile, ele trebuie sa aiba vocatie universala – adica sa fie valabile in TOATE cazurile. Asadar, sa va ajutam nitel, poate sunteti mai necajita, asa … : poluarea fiecaruia este proportionala nu doar cu parametrii motorului, dar mai ales CU TIMPUL SI REGIMUL DE UTILIZARE!! Ding-ding, vreun clopotel, ceva?!

    Nu vreti sa o puneti in combustibil, pentru ca va strica socotelile (mai aveti 30 de taxe deja in combustibil si nu vreti sa porniti un val de scumpiri – vreti sa-i ardeti doar pe unii…) Atunci nu va ducea si pe voi capu’ sa fiti corecti si sa faceti o licitatie pentru un aparat sigilat, montat pe esapament (da, as fi gata sa dau 200 EUR pe asa ceva, sa terminam odata balciul si sa platesc CORECT!), care sa contorizeze noxele si CO2? Sigilat temeinic, si in caz ca se gaseste unu’ mai ager sa manareasca aparatul, sa plateasca ca si cand ar fi avut o Raba…

    4. Hadeti sa facem o socoteala dreapta, duoamna ministreasa; luati d’aici:

    4.1) Taxa pentru CO2 aplicata in industrie = 20 EUR/tona. Pai atunci aceeasi valoare trebuie sa fie si pentru noi, conducatorii auto, nu? Ca doar la minister, acolo, la dvs. nu e Divertis, cu „Apa romaneasca nu-i buna, curge! Cu patru cisterne din Germania, umpleam barajul!” 🙂 O tona de CO2 este o tona de CO2 indiferent de unde provine. Ba, char mai mult, dar lasam de la noi, poluatorii industriali sunt stationari, pe cand masinile noastre sunt in miscare …

    4.2) Taxa pentru NOx, in Norvegia (n-am gasit alte date, dar nu cred sa varieze cumplit si nici ca am fi noi mai ecologisti si mai ai dracu’ ca norvegienii) – 2,3 EUR/kg.

    Luam un exemplu, sa zicem Dacia Logan, EURO 3:
    -> CO2: 128g/km => 1 tona / 7.800 Km 95 RON
    -> NOx: 0,15g/km => 1 Kg/ 6.666 Km (ptiu-ptiu-ptiu, piei Satana!) 11 RON

    Asadar, pentru cineva care circula circa 7000 Km/an, taxa ar trebui sa fie in jur de 100 RON.
    Adica 1 RON pentru fiecare 70 Km. (Daca am gresit la calcule, corectati-ma, va rog!)
    Si sa primeasca in schimb dovada folosirii acelor bani pentru mediu (atati copaci plantati de firme de pe piata libera, atatia metri cubi de peturi adunate de pe rauri de firme de pe piata libera, etc.).

    Si acum, asteptam sa va auzim: voi cum va ganditi sa o faceti, principial, corect si just, dupa cum va laudati!?! Atat.

    • Ba nu . Mai conteaza si locul. La tara nu sunt probleme cu poluarea. De ce taranul care circula numai la tara sa plateasca noxele de Oxid de Azot si Negru de Fum ?, care nu apuca sa intre in plamani si se descompun.
      Oxidul de Azot descompus este format din Azot (75 % din aerul natural) si Oxigen (25% din aerul natural).
      Iar cu negrul de fum de la Diesel se ingrasa plantele de pe campuri , si este de fapt un ingrasamant si nu agent poluator daca ajunge pe pamant. Nenorocirea este in orase, unde Negrul de Fum intra in plamani si nu ingrasa campurile.
      Apropos . Stiti ca tractoarele Diesel de la tara ,si care ies la lucrari agricole sau transport in alte scopuri, nu platesc Taxa de Poluare alta decat Acciza de Carburant ?, pentru ca nu polueaza de fapt cu noxe periculose . Numai cu bioxid de carbon, la fel cu incendierea miristilor.

    • @Rahan5: ai dreptate ca la tara e cu totul altceva, da’ am zis „hai, lasam de la noi, inclusiv faptul ca masinile se misca pe drumuri, pe cand fabrica sta intr-un loc si genereaza concentratii mari in jurul ei”.

      Din orice punct de vedere am lua-o, este o japcă la șpring, nu o ”contributie” aproape benevolă.

  9. Această „limbă lată” a guvernului „liviu/călin” , această greațiela , vine de la…Ploiești !…Puteți vedea , puteți „gusta” cel mai bine mediul fetid al acestui oraș când vă întoarceți de la munte spre București !…Așa că nu mai inventa nimic fetiț-o , că suntem deja „mâncați” de foștii tăi colegi de minister , la fel de nesimțiți ca și tine !…Ce știe țața asta despre cât de împuțită a ajuns țara asta ?. Este o copie , aproape identică , a șefei ei…vasilica-veorica !…Din toate punctele de vedere.

  10. Daca tot ne-o baga, atuncea sa ne-o bage la km! Ar fi mai corect si echitabil pt toti! Ce ziceti d-na Gratiela ne-o luati la km?

  11. La km nu e bine! Kilometrajele se pot falsifica. Cea mai buna varianta ar fi la cantitatea de combustibil consumata. Adica, la nivel national sa se implementeze un sistem unic de inregistrare al nr de inmatriculare, la benzinarii, si din sistem sa se poata calcula cantitatea de combustibil consumat. Si, de exemplu, trimestrial sa se trimita posesorului auto contravaloarea taxei conform consumului pe cele trei luni. S-ar putea face si ca o taxa platita la inceputu trimestrului, ca apoi la sf de trimestru sa se faca regularizare.

    • Stai nenica ! Daca ai grup electrogen la tara pentru iluminat (cu benzina sau motorina), de ce sa platesti suprataxa de poluare pentru oras ?. Apoi Taranii cu drujbe care taie lemne in curte. De ce sa plateasca taxa de poluare pentru oras pentu consumul de benzina la drujba.
      Deci nu poti supra-taxa bezina pentu drujbe la sate. Deci nu poti nici sa opresti taranul smecher sa bage benzina cumparata pentru drujba sau Grup Electrogen in propria masina, si apoi sa plece sa se plimbe toata ziua in oras cu masina aia.

  12. Bai oameni buni, noi traim intr-o tara unde procentul de reciclare(de orice fel, plastic, sticla, electronice, etc.) este de 1%, 1% bai oameni buni, cea mai proasta tara din UE suntem. Pana si vecinii nostri UE si non-UE ne-au batut la capitolul reciclare, plantare de copaci in locurile defrisate de, ahmm… ahmm… onoratul prezidential de la SCHWEIGHOFER, „onorabilul” GERALD SCHWEIGHOFER. Asa ca ce va mai mira aceasta „taxa/contributie”? Suntem furati de 29 de ani incontinuu si voi va mai mirati de mizeriile astea care apar peste noapte, ca ciupercile dupa ploaie? Hai mai, fiti realisti! 🙂 Stim cu totii care ne este viitorul in aceasta tara, doar ca refuzam sa acceptam! 🙂

  13. Uitati cat de curate sunt masinile noi

    https://m.zf.ro/auto/murdaria-curatelor-masini-electrice-17560077

    Germanii au facut noi filtre si ptr masinile vechi care costa intre 600 si 1200 euro numai ca problema este cine suporta costul, poporul sau firmele.Discutia este in Germania .

  14. Si inca un articol
    https://www.g4media.ro/argumente-in-favoarea-motorului-diesel-impotriva-masinii-electrice-si-impotriva-normelor-de-poluare-dezbatere-deutsche-welle.html
    Daca poluatorul plateste (banuiesc ca fata e habarnista) atunci arzi 1 litru platesti pentru el ,arzi 100 litri platesti pentru 100. Gr.Ga. ne propune sa platim la fel adica eu sa platesc si ce polueaza ea care freaca masina,adica la gramada.Mai papusa daca arzi 100 litri produci mai mult deseu si gaze caci nu raman in filtre…
    Si asta are diploma la fabrica de diplome false..