Guvernul elvețian răspunde unui grup de români îngrijorați de starea statului de drept. Social democrații elvețieni le-au preluat întrebările despre reformele în justiție și au interpelat ministerul de externe
”Consiliul Federal monitorizează cu deosebită atenție evoluțiile din România în contextul reformei judiciare și al luptei împotriva corupției”, se arată într-un răspuns oficial transmis pe data de 17 mai de către ministerul federal de externe elvețian parlamentarilor din Țara Cantoanelor. Un grup de parlamentari ai Partidului Social Democrat Elvețian a făcut o interpelare ca urmare a scrisorilor trimise în aceasta iarnă de către un grup de români din cadrul mișcării civice Rezist Zurich. Aceștia au avertizat că reforma judiciară inițiată de Parlamentul de la București ar putea submina statul de drept din România.
”La 31 octombrie 2017, zece deputați și senatori români ai majorității parlamentare au prezentat Parlamentului o reformă judiciară. Proiectul s-a lovit de opoziția puternică a populației din România și a declanșat critici dure la nivel internațional pentru că ar submina independența sistemului judiciar, iar procurorii, judecătorii și autoritățile de anchetă ar urma să fie subordonate Ministrului Justiției”, se arată în interpelarea grupului de parlamentari din cadrul Partidului Social Democrat din Elveția.
Întrebare Partidul Social Democrat Elvețian: Împărtășește Consiliul Federal, ca multe alte state occidentale, îngrijorarea pentru situația statului de drept din România în urma propunerii privind reforma sistemului judiciar?
Răspunsul Ministerului Federal de Externe: Consiliul Federal monitorizează cu deosebită atenție evoluțiile din România în contextul reformei judiciare și al luptei împotriva corupției. Curtea Constituțională a României a trimis Parlamentului spre revizuire legile privind reforma judiciară, adoptate în decembrie 2017. În cadrul procesului judiciar, Elveția subliniază importanța celor doi piloni de baza ai statului de drept: independența sistemului judiciar și separația puterilor în stat. Caracteristic unui stat de drept este și faptul că persoanele responsabile de urmărirea și judecarea infracțiunilor legate de corupție trebuie sa dispună de independența și autonomia necesare pentru a-și îndeplini funcțiile, fără a fi expuse presiunilor nepotrivite.
Întrebare: România este membră a Consiliului Europei și a OSCE. În ce formă a reamintit Consiliul Federal guvernului român obligațiile sale în ceea ce privește statul de drept și independența justiției? Ce măsuri a luat la nivel multilateral? Planifică măsuri suplimentare?
Răspunsul Ministerului Federal de Externe: În cadrul Consiliului Europei, Elveția sprijină eforturile depuse de Secretarul General Thorbjorn Jagland pentru a determina România să respecte standardele europene în domeniul statului de drept și al independenței sistemului judiciar. Într-o scrisoare adresată președintelui român Klaus Iohannis, el l-a îndemnat pe acesta să transmită amendamentele legislative spre analizare Comisiei de la Veneția din cadrul Consiliului Europei (experți constituționali independenți). Grupul Statelor împotriva Corupției (GRECO) examinează deja conformitatea modificărilor legislative cu standardele anticorupție ale Consiliului Europei. Experții elvețieni participă activ la aceste comitete. În cadrul OSCE, Elveția nu își exprima poziția privind evoluția reformei judiciare și a luptei anticorupție din România, pentru ca are în vedere alte canale de comunicare, cum ar fi cele bilaterale.
Întrebare: Direcția Națională Anticorupție, DNA, din România a lansat acțiuni judiciare împotriva a 30 de înalți funcționari numai în 2016, printre care se află miniștri, parlamentari și șefi ai autorităților fiscale. A dispus Consiliul Federal blocarea bunurilor pe care inculpații le-ar fi adus în Elveția? Rămân acestea blocate până când achiziția lor legitimă va fi dovedită? A fost dispusă blocarea activelor pentru funcționarii de rang înalt care au fost deja condamnați definitiv?
Răspunsul Ministerului Federal de Externe: În conformitate cu legislația federala privind valorile patrimoniale de origine ilicita, nici un bun deținut în Elveția de către persoane expuse politic în România, nu este blocat. Cu toate acestea, autoritățile române competente pot, în orice moment, să solicite Elveției pe căile stabilite, blocarea de bunuri prin trimiterea unei cereri de asistență juridică către Elveția.
Întrebare: Ce posibilități vede Consiliului Federal de a contribui la consolidarea statului de drept, a sistemului judiciar și a separării puterilor în stat în cadrul actualei și noii contribuții la fondurile de coeziune pentru reducerea disparităților economice și sociale din România?
Răspunsul Ministerului Federal de Externe: În cadrul contribuției Elveției la extinderea UE, o parte a programului elvețian de contribuție pentru România include consolidarea statului de drept și a sistemului judiciar. Elveția susține, de asemenea, îmbunătățirea capacităților de securitate ale României și promovarea cooperării dintre cele două țări prin intermediul Fondului Tematic pentru Securitate. Din 2011, au fost dezvoltate și implementate 23 de proiecte cu un buget total de 18 milioane de franci.
În prezent există încă 12 proiecte în curs de desfășurare. Aceste proiecte sprijină următoarele domenii: lupta împotriva corupției, a criminalității organizate și a traficului de ființe umane, îmbunătățirea performanței sistemului judiciar, de poliție și jandarmerie și punerea în aplicare a Acordurilor Schengen și Prüm (cooperare transfrontalieră în domeniul combaterii terorismului, a criminalității și a migrației ilegale).
Implicarea Elveției în acest domeniu arată primele rezultate. De exemplu, datorită formării judecătorilor români, a procurorilor și a funcționarilor de stat din sectorul luptei împotriva corupției și a criminalității organizate, anchetele și investigațiile judiciare pot fi efectuate mai rapid și mai eficient.
Pentru a doua contribuție elvețiană în beneficiul anumitor state membre ale UE, Consiliul Federal a definit drept priorități formarea profesională și migrația. Pornind de la nevoile și solicitările statelor partenere și a intereselor Elveției, fondurile pot fi utilizate și pentru proiecte din alte domenii tematice, precum securitatea și promovarea societății civile.
Inițiatorul interpelării: Naef Martin, fracțiunea social-democrată, Partidul Social-Democrat Elvețian
Co-semnatari: (11) : Barrile Angelo, Bendhan Samuel, Crottaz Brigitte, Friedl Claudia, Hadorn Philipp, Heim Bea, Munz Martina, Beynard Mathias, Semadeni Silva, Sommaruga Carlo, Tornare Manuel.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
10 comentarii