G4Media.ro

Guvernul Elveției: Varianta Omicron ar putea fi începutul sfârşitului pandemiei de COVID-19…

sursa foto: Pexels

Guvernul Elveției: Varianta Omicron ar putea fi începutul sfârşitului pandemiei de COVID-19 / Din prudență, măsurile restrictive vor fi menținute

Varianta Omicron ar putea fi ”începutul sfârşitului” pandemiei de COVID-19, a transmis miercuri guvernul elveţian, care din prudenţă doreşte să prelungească până la sfârşitul lui martie măsurile luate pentru stăvilirea celui de-al 5-lea val al epidemiei, relatează Agerpres, conform AFP.

„Este posibil să fim înaintea unui punct de cotitură ce ar putea fi decisiv, cu trecerea de la o fază pandemică la o fază endemică, cu o imunitate în rândul populaţiei care atinge acum niveluri ridicate”, a declarat ministrul elveţian al sănătăţii Alain Berset, în timpul unei conferinţe de presă. „Omicron ar putea fi începutul sfârşitului – încă nu se ştie – al acestei pandemii”, a spus el.

Ţinând cont de vaccinare şi de vindecări, rata de imunizare pentru cei peste 20 de ani depăşeşte 90% şi atinge chiar 97% pentru cei peste 80 de ani, a explicat ministrul.

Ca restul planetei, Elveţia nu a scăpat de valul 5, chiar dacă, potrivit experţilor guvernamentali, capacităţile sale spitaliceşti nu sunt încă depăşite. Varianta Omicron reprezintă în această ţară 90% dintre contaminări.

„Omicron este foarte contagios, mai puţin periculos, însă acesta nu este un motiv pentru a lăsa garda jos. Acesta nu este de asemenea un motiv pentru a adopta atitudini alarmiste”, a afirmat Berset.

În timpul şedinţei sale zilnice, Consiliul Federal (guvernul) a decis să reducă durata de izolare a pacienţilor cu COVID-19 de la zece la cinci zile. Pentru a putea ieşi din izolare, persoanele trebuie să nu prezinte niciun simptom timp de 48 de ore, cum este cazul şi în prezent.

Carantina cazurilor de contact a fost de asemenea redusă la cinci zile. Începând cu ianuarie, mai multe cantoane au redus deja această carantină la şapte zile. Carantina a fost de asemenea limitată „la persoanele care locuiesc împreună sau au avut un contact comparabil, strâns şi regulat, cu o persoană testată pozitiv”.

Sunt exceptate de la carantină persoanele trecute prin boală sau cele vaccinate cu cel mult patru luni înainte.

„Cu toate acestea, situaţia rămâne fragilă. Se înregistrează o înmulţire a contaminărilor, care va duce la o creştere a spitalizărilor, o vedem în alte ţări”, a subliniat ministrul elveţian al sănătăţii.

În faţa celui de-al 5-lea val de COVID-19 şi pentru a limita pe cât posibil contaminările legate de Omicron, Elveţia a decis pe 17 decembrie să permită accesul în interiorul unor instituţii doar persoanelor vaccinate sau celor trecute prin boală, să restrângă numărul de participanţi la reuniuni private, să facă telemunca obligatorie şi să întărească obligativitatea de a purta mască sanitară.

Aceste măsuri urmau să fie în vigoare până pe 24 ianuarie, însă „dată fiind situaţia din spitale care rămâne tensionată” guvernul elveţian propune prelungirea lor până la sfârşitul lui martie.

Pentru a menţine recunoaşterea certificatului sanitar de Uniunea Europeană (UE), Consiliul Federal al Elveţiei doreşte de asemenea să reducă durata de valabilitate a tuturor certificatelor de vaccinare de la 365 la 270 de zile.

Elveţia, care numără 8,6 milioane de locuitori, a înregistrat peste 12.000 de morţi de COVID-19 de la începutul pandemiei, aproape 139 de decese pentru 100.000 de locuitori. Circa 67% din populaţia Elveţiei este vaccinată cu schemă completă, mai puţin decât în alte ţări ale Europei de Vest.

sursa foto: Pexels

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

23 comentarii

  1. Pandemia trece restricțiile rămân. Au uitat elvețienii oare ca sunt unii care nu vor sa se închine la o pălărie pe o prajina?

    • E minunata asta :
      „Din prudență, măsurile restrictive vor fi menținute”.
      Eu cred ca din obisnuinta.

  2. E clar!! Ordin de la imparatie, se termina cu circul si covidul!! S au facut destul de ras ,au dus destul in derizoriu vaccinarea si stiinta medicala!!
    Mai ramane o necunoscuta, totusi, ce se intampla cu covidatii, astia greu ii mai dai acum pe brazda!! Dependenta a fost creata, trebuie sa gasesti o solutie pt aceste fiinte amarate😂😂!!
    Om trai si om vedea!!!

    • Sporurile cit mai rămîn?

    • @ cioby
      Un bușter va valora greutatea lui in aur !
      Si vor plati…

    • Sunt nevoiti sa incheie cir.cul.
      Dupa Spania si EMA, acum si elvetienii. Cei mai inteligenti cedeaza primii, restul se vor adanci si mai tare in minciuna, manip.ulare si totalitarism, pentru o scurta vreme.

      Au iesit ceva documente noi despre cum DARPA ar fi refuzat sa faca cercetarile GoF pe care a acceptat pana la urma Fauci sa le faca, in China.
      Teoria ar fi ca voiau de fapt sa vaccineze liliecii ca sa nu mai imprastie SARS (o nebunie) si virusul (modificat genetic) folosit pentru asta a scapat inainte sa apuce sa il atenueze…

      Daca se co.nfirma, multe capete vor cadea. Cu.rand.

    • activ ene ws.ro/covid-dez valuiri-covid/BOM BA-PLANETARA.-TEORIA-CO NSPIRATIEI-este-REALITATE-Virusul-SARS-COV-2-a-fost-co nceput-in-lab oratoarele-Wuhan-cu-finantare-din-SUA-asigu rata-prin-dr.-Fauci.-DOCU MENTE-MILIT ARE-secrete-ale-Agentiei-speciale-DARPA-a-SUA-pu blicate-de-Project-Ver itas-172015

      [scoateti spatiile din link, sau cautati direct la su.rsa ca e printre primele articole]

    • In engleza:

      p roj ectve ritas .c om/ne ws/mili tary-doc ume nts-abo ut-ga in-of-fun ction-co ntra dict-fa uci-tes tim ony-un der/

      [scoateti spatiile din link]

    • @altul, deci documentele făcute publice de Proiect Veritas cam dovedesc că conspiraționiștii au avut dreptate în privința virusului, tratamentelor existente și vaccinurilor.

    • Da. Dar trebuie avut in vedere ca nu sunt confirmate inca!
      Dar confirmarea sau infirmarea lor nu ar trebui sa mai dureze mult, ma gandesc…

    • Documentele Darpa dovedesc pentru a mia oara ca noi „conspirationistii”nu ne-am inselat in legatura cu mascarada covid.Oare apar si aici pe site? Sunt curios tare.

    • Docume.tele nou aparuta mai ne arata ceva,ca chinezoii (cacofonie intentionata)sunt niste masc*arici si au fost intelesi cu americanii!

  3. Iluzie, vor sa pacaleasca oamenii ca sa mentina dictatura din „precautie”. Se prefac ca dau inapoi, e o minciuna.

    • În Quebec tocmai au introdus un nou lockdown, stare de alerta și amenzi pentru nevaccinați. Iar Trudeau a anunțat că a făcut contract cu Pfizer până în 2024. A zis că Canada are deja destule vaccinuri să vaccineze toată populația cu 4 doze. Nu văd tirania asta să se termine de curând.

  4. Am mai zis-o,ai nostri au lasat-o mai moale cu certificatul la locul de munca deoarece simteau ca pica mascarada gratie miilor de proteate violentebdin toata lumea. Dupa ce-am citit si articolul de mai sus pus de altu am inteles exact de ce. Acum urmeaza curatenia de primavara cand scla*vetii vor fi maturati de papusari.

  5. De citit!
    comisarul.ro astăzi, 19:45 Distribuie
    Scandal mare cât Pentagonul în America, acolo unde dezvăluirile despre cum a apărut pandemia Covid-19 au aruncat în aer încrederea în instituțiile federale. Dr. Anthony Fauci este acuzat că s-a aflat în spatele programelor de secvențiere a virusurilor derulate în laboratoarele din China, un program în care este implicat inclusiv Ministerul Apărării, pe lângă mulți oameni de afaceri, scrie National.ro.

    Cu asemenea ramificații care duc până în cele mai înalte sfere din SUA, nu-i de mirare că a izbucnit scandalul. CovidLeaks, cu dezvăluiri despre cum a apărut pandemia și ce rol a jucat America, amenință să măture tot în cale!

    Cine sunt Ecohealth Alliance și Metabiota

    Ecohealth Alliance este doar un alt ONG înțepat la conducta cu bani publici. Organizația a primit milioane de dolari din finanțarea contribuabililor americani pentru secvențierea coronavirusurilor. Manipularea genetică a celor mai periculoase virusuri s-a făcut în mai multe laboratoare, dar mai ales la Institutul de Virologie din Wuhan, cu o echipă mixtă compusă din oameni de știință chinezi și americani.

    Dezvăluirile CovidLeaks cuprind și o altă firmă, Metabiota, o companie de biotehnologie din San Francisco, susținută puternic de gigantul Google. Metabiota folosește un program de „vânătoare de viruși”; cu alte cuvinte, urmărește viruși necunoscuți și efectuează pe ei tot felul de teste.

    Între EcoHealth Alliance și Metabiota s-a format o legătură puternică, dar cu interese care merg dincolo de scopul cercetării medicale.

    Cum s-a încercat blocarea dezvăluirilor

    În aprilie 2020, angajați ai EcoHealth Alliance și Metabiota au avut un schimb de mesaje (email-uri) pe marginea coronavirusului SARS-CoV-2, care deja „paralizase” viața întregii omeniri. Tammie O’Rourke, de la Metabiota, i-a trimis prin email lui Hongying Li, coordonator peste programele EcoHealth Alliance din toată Asia de Sud-Est, un atașament cu secvențe de coronavirus detectat în China, secvențe ce fuseseră trimise la GenBank, una dintre cele mai mari baze de date genetice din lume.

    Schimbul de informații între Tammie O’Rourke și Hongying Li a inclus și chestiunea dacă descoperirile Metabiota (secvențele genetice ale coronavirusului) ar trebui făcute publice, să se afle despre ele.

    EcoHealth Alliance a avut o poziție clară: președintele ONG-ului, Peter Daszak, s-a opus publicării datelor despre secvențierea coronavirusului SARS-CoV-2, deși datele erau legate de pandemia Covid-19 și au fost colectate în China ca parte a unui program derulat prin intermediul Agenției Americane pentru Dezvoltare Internațională (USAID), un program de predicție dezvoltat și finanțat (și) de Pentagon!

    Dacă Hongying Li a vrut să evite încărcarea informațiilor legate de secvențierea virusurilor motivând că orice dezvăluire „trebuie revizuită și aprobată de instituția abilitată de la Beijing”, Peter Daszak a scris: „Este extrem de important ca în acest moment să nu avem aceste secvențe trimise către Genbank. După cum probabil ați auzit, această secvențiere a făcut parte dintr-o subvenție a unui program tocmai încheiat de NIH (Institutul Național de Sănătate din America)”. În continuarea email-ului, șeful EcoHealth Alliance face referire la un articol din Politico, „Trump taie cercetările americane din China privind transmiterea virusului de la om la liliac și invers”. „A le face publice (n.r. – datele) va aduce o atenție nedorită asupra USAID”.

    Puși în fața dezvăluirilor, „oengiștii” se apără și spun că Ecohealth Alliance a făcut publice toate datele obținute în timpul cercetărilor la laboratorul de la Wuhan. „Toate secvențierile coronavirusurilor descoperite de EcoHealth Alliance în China au fost obținute folosind finanțarea NIH și au fost făcute publice în lucrări științifice revizuite de colegi și prin intermediul bazei de date Genbank, informații disponibile publicului”.

    Anthony Fauci, în spatele Ecohealth Alliance

    Însă CovidLeaks nu se oprește aici. Dezvăluirile arată că ONG-ul Ecohealth Alliance are în spate finanțare de la dr. Anthony Fauci, cel care nu numai că știa despre cercetările derulate la Wuhan, dar chiar el a condus lucrările!

    Rezultatele muncii în laboratorul de virologie de la Wuhan trebuiau făcute publice, având o importanță uriașă pentru întreaga omenire. Datele obținute (secvențierea coronavirusului SARS-CoV-2) ar fi putut ajuta la descoperirea unor elemente-cheie despre originile Covid-19, dezvăluind structura genetică a virusului care a declanșat pandemia.

    Congresul SUA, pe urmele celor care au „născut” pandemia Covid-19

    Între timp, doi influenți congresmeni americani, republicanii Jim Jordan și James Comer (șefi peste comisiile de Supraveghere, respectiv Juridică), au declanșat o anchetă cu privire la apariția Covid-19. Cei doi îi cer secretarului Sănătății, Xavier Becerra, să lămurească în ce măsură directorul NIAID, dr. Anthony Fauci, știa încă din debutul pandemiei că SARS-CoV-2 este un virus scurs din laboratorul de la Wuhan și că ar fi, de fapt, rodul unei intervenții umane (secvențiere a virusurilor).

    Drept argumente, congresmenii republicani au prezentat câteva e-mail-uri și o teleconferință purtată la 1 februarie 2020, în care personajul principal este, de fiecare dată, Anthony Fauci. „La această teleconferință, doctorii Fauci și Collins (n.r. – Francis Collins, ex-șef al NIH) au fost avertizați pentru prima dată că virusul s-ar fi putut scurge din Wuhan și, în plus, că e posibil să fi fost manipulat genetic în mod intenționat, în scopul creării unui virus pregătit să se transmită rapid între oameni”. Jim Jordan și James Comer vor să afle dacă Fauci „a transmis vreodată aceste avertismente altor oficiali guvernamentali sau dacă pur și simplu le-a ignorat”.

    Azi, Anthony Fauci este bănuit că nu a avertizat Casa Albă și/ sau pe Donald Trump, președintele la acea dată, cu privire la informațiile obținute de la laboratorul de virologie de la Wuhan, acolo unde cercetătorii ONG-ului EcoHealth Alliance și cei ai companiei Metabiota obțineau secvențierea coronavirusului SARS-CoV-2.

    Potrivit documentelor descoperite de Project Veritas, EcoHealth Alliance, colaboratoare cunoscută a Institutului lui Fauci (NIH), a abordat Agenția pentru Proiecte de Cercetare Avansată în domeniul Apărării (DARPA) în martie 2018, căutând să finanțeze Proiectul DEFUSE – o inițiativă de a efectua cercetări privind câștigarea funcției coronavirusurilor de la lilieci (gain of function – GoF, este un tip de cercetare care conferă unui organism o nouă proprietate sau îmbunătățește una existentă. Organismul poate fi un virus, o bacterie, o ciupercă, un rozător, o pasăre, un pește sau orice altceva care poate fi manipulat experimental – conform virology.ws).

    Potrivit Project Veritas, din motive de siguranță și deoarece propunerea încălca un Moratoriu strict privind cercetarea prin GoF, aceasta a fost respinsă de DARPA. Dar, aceasta a fost preluată sub bagheta lui Fauci.

    „Potrivit documentelor, NIAID, sub conducerea doctorului Fauci, a continuat cercetarea la laboratorul de virusologie Wuhan din China și în alte câteva locații din SUA”, relatează The Post Millennial.

    Documentele militare despre GoF contrazic mărturia făcută de Fauci sub jurământ.

    Raportul principal privind propunerea EcoHealth Alliance s-a scurs pe internet în urmă cu câteva luni, însă acesta a rămas neverificat până în prezent. Project Veritas a obținut un raport separat adresat Inspectorului General al Departamentului Apărării, scris de maiorul din cadrul Corpului de Infanterie Marină al SUA, Joseph Murphy, un fost membru DARPA.

    „Propunerea nu menționează și nu evaluează riscurile potențiale ale cercetărilor de tip Gain of Function (GoF)”, este un citat direct din scrisoarea de respingere a DARPA.

    Project Veritas a contactat DARPA pentru a obține un comentariu cu privire la documentele ascunse și a vorbit cu șeful departamentului de comunicare, Jared Adams, care a spus: „Nu mi se pare normal”, atunci când a fost întrebat despre modul în care au fost îngropate documentele.

    Documente extraordinare obținute de Project Veritas sunt referitoare la originile COVID-19, la experimentul GoF, la vaccinuri, la potențiale tratamente care au fost suprimate și la efortul guvernului de a ascunde toate acestea.

    Documentele în cauză provin dintr-un Raport al Agenției pentru Proiecte de Cercetare Avansată a Apărării, mai bine cunoscută sub numele de DARPA, care au fost ascunse într-o unitate electronică strict secretă, mai afirmă Project Veritas.

    Raportul maiorului Murphy prezintă cu îngrijorare tot ceea ce se întâmplă în cadrul programul mai amplu COVID-19, ascunderea documentelor legate de cercetările de la Wuhan cât și suprimarea unor medicamente curative, precum Ivermectina – despre care se afirmă că este funcționează benefic în toate fazele bolii – și Hidroxiclorochina. DOCUMENT:

    De asemenea, se fac referiri la efectele minore ale vaccinurile cu ARNm, ceea ce arată că autoritățile americane = și cel mai probabil nu numai ele – au știut că toată afacerea de zeci de miliarde de euro a companiilor vacciniste este o făcătură. DOCUMENT:

    Scrisoarea membrilor Congresului către Ministerul Sănătății SUA

    11 ianuarie 2022
    Onorabilul Xavier Becerra
    Secretar
    Departamentul de Sănătate și Servicii Umane al SUA
    200 Independence Ave., SW
    Washington, D.C. 20201

    Stimate domnule secretar Becerra

    Vă scriem pentru a solicita o transcriere cu Dr. Anthony Fauci, director, U.S. National National National Institute of Allergy and Infectious Diseases (NIAID). Un extras din e-mailurile pe care le facem publice astăzi (a se vedea Anexa I alăturată) dezvăluie că Dr. Fauci a fost avertizat de două lucruri:

    (1) potențialul ca COVID-19 să se fi scurs de la Institutul de Virusologie Wuhan (WIV) și

    (2) posibilitatea ca virusul să fi fost manipulat genetic în mod intenționat.

    Este imperativ să investigăm dacă acest informație a fost transmisă către restul guvernului și dacă această informație ar fi ar fi schimbat răspunsul Statelor Unite la pandemie.

    În ciuda faptului că Dr. Fauci a susținut contrariul în mai multe rânduri, el era, de fapt, conștient de existența unei relații financiare dintre NIAID, Institutele Naționale de Sănătate ale SUA (NIH), EcoHealth Alliance Inc. (EcoHealth) și Wuhan Institute of Virology (WIV), până la 27 ianuarie 2020.1

    Dr. Fauci știa, de asemenea, că NIAID a colaborat cu EcoHealth pentru a elabora o politică de acordare a granturilor pentru a ocoli moratoriul privind GoF la nivelul momentul respectiv.2

    Această nouă politică, concepută de EcoHealth și agreată de NIAID, a permis EcoHealth să să finalizeze experimente periculoase pe noi coronavirusuri de liliac – cu foarte puțină supraveghere – care altfel ar fi fost blocate de moratoriu.3

    În ianuarie 2020, Dr. Fauci a fost, de asemenea, în cunoștință de cauză de faptul că EcoHealth nu respecta termenii subvenției sale care a finanțat Institutul de la Wuhan.4

    EcoHealth trebuia să prezinte un raport anual de progres către NIAID până la 30 septembrie 2019, și nu o făcuse încă.5

    Comitetul a aflat ulterior că EcoHealth nu a prezentat aceste rapoarte, probabil pentru a ascunde un experiment de obținere a funcției, efectuat pe animale infecțioase și potențial letal de noi coronavirusuri de lilieci.6

    Până la 27 ianuarie 2020, Dr. Fauci știa că NIAID a finanțat EcoHealth, că Institutul de la Wuhan WIV era un subcontractant al EcoHealth, iar EcoHealth nu se conforma cu raportarea subvenției, în special o subvenție despre care NIAID știa că avea potențial de câștig de funcție asupra noilor coronavirusuri de liliac.

    Nu este clar dacă Dr. Fauci a raportat vreuna dintre aceste probleme superiorilor săi. Trebuie să cunoaștem tot ceea ce știa Dr. Fauci și când a știut acest lucru.

    La 1 februarie 2020, Dr. Fauci, Dr. Collins și cel puțin alți unsprezece oameni de știință s-au reunit într-o teleconferință pentru a discuta despre COVID-19.7

    În cadrul acestei teleconferințe, Dr. Fauci și dr. Collins au fost avertizați pentru prima dată că este posibil ca COVID-19 să se fi scurs de la Wuhan (WIV) și, în plus, să fi fi fost manipulat genetic în mod intenționat.

    Din nou, nu este clar dacă fie Dr. Fauci, fie Dr. Collins au transmis vreodată aceste avertismente altor oficiali guvernamentali sau dacă pur și simplu le-au ignorat.

    Doar trei zile mai târziu, la 4 februarie 2020, patru participanți la teleconferința telefonică au fost autorii unui articol intitulat „Originea aproximală a SARS-CoV-2” și au trimis o ciornă doctorilor Fauci și Collins.8

    Înainte de publicarea finală în Nature Medicine, lucrarea a fost trimisă doctorului Fauci pentru editare și aprobare.9 Nu este clar ce dovezi noi au fost prezentate sau dacă au fost prezentate dovezi noi, dar, după ce au vorbit cu doctorii Fauci și Collins, autori au renunțat la convingerea că COVID-19 a fost rezultatul unei scurgeri de laborator.

    De asemenea, nu este clar dacă Dr. Fauci sau Collins au editat lucrarea înainte de publicare.

    La 16 aprilie 2020, la mai mult de două luni de la teleconferința inițială, Dr. Collins i-a trimis un e-mail Dr. Fauci exprimându-și consternarea că articolul din Nature Medicine – pe care l-au văzut înainte de a publicare și au avut posibilitatea de a edita – nu a zdrobit ipoteza scurgerii din laborator și întreabă dacă NIH poate face mai mult pentru a „doborî” ipoteza scurgerilor din laborator.10

    A doua zi după ce Dr. Collins a cerut în mod explicit mai multă presiune publică Dr. Fauci a citat articolul din Nature Medicine chiar de la tribuna Casei Albe, probabil în încercarea de a înăbuși și mai mult ipoteza COVID-19 scursă de la Institutul de Virologie de la Wuhan (WIV).11

    În loc să fie transparenți cu Comitetul, HHS și NIH continuă să se ascundă, să obstrucționeze ancheta și să acopere adevărul. Continuând să refuze să coopereze față de solicitarea noastră, agențiile Ministerului aleg să ascundă informații care vor ajuta la descoperirea originilor problemei în curs de desfășurare, a pandemiei, cât și a prevenirii viitoarele pandemii, cum să se răspundă la viitoarele pandemii, să informeze cu privire la poziția actuală de securitate națională a Statelor Unite, și să restabilească încrederea în experții noștri în domeniul sănătății publice.

    Tăcerea HHS și obstrucționarea continuă venită din partea NIH este posibil să cauzeze daune ireparabile credibilității acestor agenții.

    E-mailurile publicate astăzi ridică numeroase semne de întrebări semnificative, între care:

    1. 1. Au avertizat doctorii Fauci sau Collins pe cineva de la Casa Albă cu privire la posibilitatea că virusul COVID-19 provenea dintr-un laborator și putea fi manipulat genetic în mod intenționat?

    2. Dacă aceste preocupări nu au fost împărtășite, de ce s-a luat decizia de a se păstra tăcerea?

    3. Ce dovezi noi, dacă există, au ieșit la iveală cu privire la COVID-19 între 1 februarie 2020 și 4 februarie 2020 care să modifice convingerea că acesta provine dintr-un laborator?

    4. Au editat doctorii Fauci sau Collins lucrarea Nature Medicine intitulată „Originea proximală of SARS-CoV-2”?

    5. Faptul de a avea aceste cunoștințe mai devreme ar fi fost benefic fie pentru vaccin, fie pentru dezvoltarea unui tratament?

    6. Până la 1 februarie 2020, au fost doctorii Fauci sau Collins la curent cu faptul că Departamentul de Stat a
    avertizat în mai multe rânduri cu privire la siguranța Institutului de la Wuhan?

    7. Ar fi schimbat acest avertisment răspunsul timpuriu la pandemia COVID-19?

    Aceste întrebări sunt vitale pentru înțelegerea situației. Din nefericire, până acum, HHS și agenția subordonată acestuia s-au ascuns în spatele unor redactări pentru a proteja aceste e-mailuri de la examinarea publică. Vă solicităm să prezentați imediat aceste pasaje șterse ale celor discutate și să furnizați comunicările prin e-mail Congresului.

    În plus, având în vedere importanța celor de mai sus, solicităm ca Dr. Anthony Fauci să fie pus imediat la dispoziție pentru a participa la o audiere trasncrisă.

    Vă rugăm să răspundeți până la 18 ianuarie 2022 pentru a confirma.
    Vă mulțumim pentru atenția acordată acestei chestiuni importante.
    Cu deosebită considerație,
    _____________________________ _____________________________
    James Comer- Comisia pentru supraveghere și reformă

    Jim Jordan – Comisia pentru justiție

    cc: Onorabila Carolyn Maloney, președinte
    Comisia pentru supraveghere și reformă
    Onorabilul Jerrold Nadler, președinte
    Comisia pentru afaceri judiciare

    SCRISOAREA cu ANEXELE în care apar mesajele de e-mail amintite, PDF AICI

    DOCUMENTELE SECRETE de la PROJECT VERITAS:

    REJECTION OF DEFUSE PROJECT PROPOSAL

    EXECUTIVE SUMMARY: DEFUSE

    Project Defuse Full Proposal

    BROAD AGENCY ANNOUNCEMENT PREventing EMerging Pathogenic Threats(PREEMPT)

    U.S. Marine Corp Major Joseph Murphy’s Report to Inspector General of DoD

  6. S-au strâns șoșocii în deliruri…

  7. activenews, fițuică obscură de scandal. Nu-i ia nimeni în seamă decât cei duși cu pluta…

    • Incetati manip.ularea!

      Ata.carea sursei in locul informatiei este manip.ulare de ma.nual. Docu.me.ntele sunt acolo, poti da click sa le citesti. Informatia a aparut si pe alte surse romanesti intre timp (national, comisarul) dar ele exista in primul rand pe sursele originare, in limba engleza.

      Da, doc.um.entele e posibil sa nu fie reale. Dar e vorba de zeci de pagini totusi. Trebuie privite critic, ana.lizate si confirmate.

      Banuielile au existat inca de la inceput. Cum adica Fauci facea cercetari pe virusuri de lilieci in Wuhan si Covidu fix de acolo a aparut, dar fara nici o legatura??

      Evident ca asa ceva nu va aparea de la inceput in MSM…

  8. Au mai spus guvernantii elevetieni despre raportul stabil CHF/EURO, si n-au avut dreptate, asa ca…doar Israel face cercetari medicale pertinente!

    • Corect. Israelul este top in materie de R&D in multe domenii, nu numai in cel medical.

  9. Zeul covid a fost trecut in dizgratie, se cauta alta dependenta.

  10. vor fi o gramada de sosocari aurari fara loc de munca, dupa ce au dovedit ca stapanesc virusii si imunizarea si statistica, oare in ce domeniu ne vor impartasi cu inteligenta lor sputinikara?