Guvernul Franței supraviețuiește la două moțiuni de cenzură în Adunarea Națională / Premierul Francois Bayrou angajase responsabilitatea cabinetului său pe proiectul legii bugetului de stat și al asigurărilor sociale

Prima moțiune de cenzură a adunat doar 128 de voturi, iar a doua doar 122, față de 289 câte erau necesare pentru demiterea guvernului. În favoarea moțiunilor au votat doar partidele Franța Nesupusă (LFI, stânga radicală/extremă, 71 de deputați) care de fapt a inițiat ambele moțiuni, Verzii (EELV, 38 de deputați) și Partidul Comunist (PCF, 17 deputați). Cum cel de-al doilea proiect se referea doar la partea de venituri a bugetului de asigurări sociale, LFI a anunțat că va depune și o a treia moțiune de cenzură la proiectul care se referă la partea de cheltuieli a bugetului asigurărilor sociale.

Eșecul moțiunii s-a prefigurat din momentul în care Partidul Socialist (PS), care face parte alături de cele trei partide din Noul Front Popular (NFP, alianța stângii), a anunțat că nu o va sprijini.

Socialiștii au motivat neparticiparea lor prin concesiile obținute de la premierul Bayrou care mergeau în sensul atenuării unor reduceri de cheltuieli publice, cum ar fi renunțarea la suprimarea de 4.000 de posturi de profesori în școli.

Odată ce PS cu 66 de deputați a anunțat că nu va cenzura guvernul, extrema dreaptă – Reunirea Națională (RN) și aliatul său Uniunea Dreptelor (UDR), cu 140 de deputați – a anunțat că nu va vota moțiunea de cenzură, în parte și din cauza faptului că fără voturile deputaților PS guvernul era oricum asigurat de supraviețuire.

La prima moțiune șase deputați PS s-au alăturat totuși colegilor lor din NFP la vot, nu și la a doua.

Dezbaterea și voturile de miercuri din Adunarea Națională arată că scena politică din Franța, aflată într-o criză profundă de la alegerile parlamentare din vara trecută care au rezultat într-un parlament fără majoritate, împărțit în trei tabere care se exclud reciproc, a intrat într-o nouă fază.

Guvernul minoritar al premierului Bayrou a supraviețuit cenzurii la angajarea responsabilității asupra proiectului de buget, spre deosebire de predecesorul său condus de Michel Barnier pe 5 decembrie 2024, când întreaga opoziție, cea de stânga – NFP, și ce a de dreapta – RN/UDR, au votat împreună cenzura, totalizând 331 de voturi din 577.

De data aceasta, premierul Bayrou a făcut concesii stângii moderate – PS, care, deși a subliniat că nu este mulțumit de buget și rămâne un partid de opoziție, a declarat că adoptă o atitudine responsabilă dată fiind situația de criză economică, socială și politică în care se află Franța, cu un deficit bugetar de peste 6% din PIB și o datorie publică de aproape 3.400 de miliarde de euro (peste 110% din PIB).

RN, care cu 124 de deputați are cel mai numeros grup din Adunarea Națională, a adoptat și el narațiunea responsabilității, criticând însă sever guvernul, dintr-un unghi diferit, de dreapta.

Realitatea este însă, așa cum avea să o recunoască un deputat RN la BFMTV, că destituirea guvernului Bayrou nu ar fi rezolvat nimic, întrucât președintele Emmanuel Macron nu are dreptul constituțional de a dizolva Adunarea Națională până în luna iunie, când se împlinește un an de la precedenta dizolvarea.

Așa încât, guvernul Bayrou are șanse mai bune să supraviețuiască cel puțin până în vară decât guvernul Barnier care a căzut după numai două luni, dacă nu de altceva atunci datorită conjuncturii politice și calculelor tactice ale partidelor de opoziție. Pe de altă parte este greu de imaginat că premierul Bayrou va putea angaja reforme radicale fără majoritate în Adunarea Națională. El a putut adopta bugetele prin angajarea responsabilității datorită faptului țara nu are buget în luna februarie și situația nu putea continua prea mult și pentru că într-o sesiune parlamentară executivul își poate angaja responsabilitatea nelimitat la proiectele de legi de finanțe, nu însă și pe alte proiecte de legi unde nu are dreptul decât la o singură angajare a responsabilității.

Dar votul de miercuri din Adunarea Națională a mai avut un efect: destrămarea de facto a NFP. Liderul fondator al LFI, Jean-Luc Melenchon a scris într-o notă de blog “NFP s-a redus cu un partid” în timp ce deputatul PS Jerome Guedj a declarat la BFMTV: “Deputații LFI latră, deputații PS lucrează”. Diferențele dintre LFI și PS (partidul istoric al stângii) sunt nu doar de tactică, ci și ideologice. Primul este un partid radical, pe care din ce în ce mai mulți îl numesc extremist de stânga, în timp ce al doilea are o puternică aripă social-democrată și reformistă, dispusă să ajungă la o înțelegere cu guvernul care este o coaliție între sprijinitorii președintelui Macron și Republicani (LR, centru dreapta) – ceea ce a mai rămas din partidul neo-gaullist. Câtă vreme PS se abține de la votarea moțiunilor de cenzură în schimbul unor concesii, guvernul Bayrou poate supraviețui, târându-se de la proiect de lege la proiect de lege, cel puțin până la vară.

Dar obiectivul strategic îl reprezintă de fapt alegerile prezidențiale. Programat la termen în 2027, atunci când președintele Macron nu va mai avea dreptul să candideze, scrutinul prezidențiale este premiul cel mare la care râvnesc câteva din figurile de frunte ale politicii franceze – Marine Le Pen (lidera RN), Melenchon, Gabriel Attal (liderul principalului partid macronist) sau Edouard Philippe (Orizonturi, centru dreapta), iar acest lucru distorsionează în bună măsură toate deciziile politice.