G4Media.ro

Guvernul german consideră că dezvăluirile Pandora Papers constituie încă un stimulent în…

Sursa foto: Unsplash/ Sharon McCutcheon

Guvernul german consideră că dezvăluirile Pandora Papers constituie încă un stimulent în lupta împotriva evaziunii și altor fraude fiscale

Guvernul german consideră că dezvăluirile din cadrul anchetei jurnalistice de amploare numită Pandora Papers constituie încă un stimulent în lupta împotriva evaziunii şi altor fraude fiscale, informează DPA, citată de Agerpres.

Purtătorul de cuvânt al executivului de la Berlin, Steffen Seibert, a menţionat că guvernul urmăreşte „foarte atent” dosarul Pandora Papers şi a subliniat importanţa cooperării internaţionale în combaterea fenomenului paradisurilor fiscale.

Ancheta Pandora Papers, publicată duminică de Consorţiul internaţional al jurnaliştilor de investigaţie (ICIJ), a mobilizat circa 600 de jurnalişti. Investigaţia se bazează pe 11,9 milioane de documente, care provin de la 14 societăţi de servicii financiare, şi a scos la iveală peste 29.000 de societăţi offshore.

Potrivit acestor dezvăluiri, 35 de actuali sau foşti şefi de stat, precum şi alţi peste 330 de politicieni din aproape 100 de de ţări şi personalităţi binecunoscute, au investit active „cu ajutorul unor asociaţii, fundaţii şi companii netransparente”.

Organizaţiile media germane implicate în consorţiul care au evaluat informaţiile din Pandora Papers sunt cotidianul Suddeutsche Zeitung şi posturile de televiziune NDR şi WDR.

O purtătoare de cuvânt a Ministerului de Finanţe a apreciat, după ce a citit relatările despre Pandora Papers, că dosarul nu are mare legătură cu Germania. Totuşi, a adăugat ea, noile dezvăluiri subliniază necesitatea combaterii paradisurilor fiscale şi arată importanţa unui impozit minim la nivel mondial pentru a reduce semnificativ măsurile de evaziune fiscală prezentate în investigaţia jurnalistică.

ICIJ a mai realizat o amplă anchetă internaţională la care au participat circa 100 de publicaţii din întreaga lume, în legătură cu 11,5 milioane de documente, şi care a dus la dezvăluirea, în aprilie 2016, a unor conturi în paradisuri fiscale aparţinând unui număr de 140 de responsabili politici sau personalităţi. Documentele, regrupate sub denumirea de Panama Papers, au provenit de la casa de avocatură Mossack Fonseca, cu sediul în Panama. Ele atestau că peste 214.000 de entităţi offshore fuseseră implicate în operaţiuni financiare în peste 200 de ţări şi teritorii din întreaga lume.

Sursa foto: Unsplash/ Sharon McCutcheon

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Trebuie sa facem ceva sa luam banii celor care au muncit pentru ei, si sa dam la aia care nu fac nimic sau sa ii pastram noi.
    Deci e important sa luam banii cetateanului, sa nu aiba nici cea mai mica portita, ca doar nu sunt banii lui,nu?