Guvernul Germaniei a publicat un proiect de lege privind autodeterminarea care va facilita schimbarea identităţii de gen și a prenumelui
Guvernul german a publicat marţi un proiect de lege privind autodeterminarea pentru a facilita schimbarea identităţii de gen şi a prenumelui, informează dpa, citată de Agerpres.
„Odată cu legea privind autodeterminarea, introducem o reglementare simplă şi uniformă pentru schimbarea declarării genului. În acest fel, redăm celor afectaţi o parte din demnitatea lor, care le-a fost refuzată de stat de zeci de ani”, a declarat într-un comunicat ministrul federal al familiei, Lisa Paus.
Paus, membră a Partidului Verzilor, a publicat proiectul de lege împreună cu ministrul federal al justiţiei, Marco Buschmann, din partea Partidului Liber Democrat. Ei intenţionează să prezinte o declaraţie a celor două ministere până la sfârşitul lunii mai.
Conform proiectului de lege, fiecare cetăţean va putea să îşi determine sexul şi prenumele şi să le schimbe printr-o procedură simplă la Oficiul stării civile.
Ministerele Familiei şi Justiţiei au declarat că legea vizează persoanele transgender, intersexuale şi non-binare.
Asociaţia lesbienelor şi homosexualilor din Germania (LSVD) a salutat publicarea proiectului
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu