G4Media.ro

Guvernul iranian a decis să nu mai sancţioneze femeile care nu poartă…

sursa foto: Unsplash

Guvernul iranian a decis să nu mai sancţioneze femeile care nu poartă vălul islamic

Guvernul iranian nu va mai sancţiona femeile care nu poartă vălul islamic pe stradă, chiar dacă lipsa acestui accesoriu presupune o încălcare a legii, a declarat miercuri vicepreşedintele iranian pentru afaceri strategice, Javad Zarif, relatează agenţia EFE.

„Există femei care nu îşi acoperă capul pe străzile din Teheran, ceea ce contravine legii, dar guvernul a decis să nu pună presiune asupra femeilor”, aşadar nu le va mai sancţiona, a spus Zarif într-un interviu acordat postului CNN la Forumul Economic Mondial de la Davos.

El a amintit că relaxarea codului vestimentar pentru femei în republica islamică este o promisiune electorală a preşedintelui reformist Masoud Pezeshkian, promisiune la care au consimţit de asemenea parlamentul, puterea judiciară şi Consiliului Suprem de Securitate Naţională.

De altfel, de când Pezeshkian a venit la putere în iulie, temuta Poliţie Morală a dispărut de pe străzile capitalei Teheran. În zonele de nord ale oraşului a devenit deja un obicei ca femeile să nu-şi mai acopere părul şi nici măcar să poarte un văl în jurul gâtului, pentru unele dintre ele acesta fiind un gest de nesupunere socială după decesul unei tinere arestate de respectiva poliţie în anul 2022.

Acel deces a fost urmat de îndelungi proteste violente soldate cu numeroase victime, mişcare de protest despre care autorităţile iraniene afirmă că a fost alimentată de Occident într-o încercare de a schimba puterea la Teheran.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.