G4Media.ro

Guvernul italian, acuzat de „neglijenţă sistematică” în gestionarea pandemiei / Aproximativ 500…

Sursa foto: Pixabay

Guvernul italian, acuzat de „neglijenţă sistematică” în gestionarea pandemiei / Aproximativ 500 de familii ale unor victime COVID-19 au deschis un proces și cer despăgubiri

Aproximativ 500 de familii italiene cer despăgubiri în valoare de 100 de milioane de euro Guvernului, acuzând autorităţile sanitare de o ”neglijenţă sistematică” în gestionarea pandemiei covid-19, într-un proces care a început la Roma, relatează The Guardian, citat de News.ro.

”Italia a întârziat să impună măsuri în vederea opririi epidemiei covid(-19). Iar când a făcut-o în sfârşit, măsurile nu erau adecvate”, a acuzat joi o reprezentantă a acestor familii, Consuelo Locati.

Avocaţii au adunat – într-un dosar de 2.000 de pagini – mărturii şi probe ale unei ”neglijenţe” a autorităţilor sanitare, care ar fi cauzat, acuză ei, numeroase morţi.

”Planul împotriva pandemiei şi strategiile implementate în vederea opririi infecţiilor nu au ţinut cont de deficienţe structurale ale spitalelor şi sistemului de sănătate italian”, acuză Consuelo Locati.

Un document întocmit de către Biroul OMS la Veneţia – publicat la 13 mai şi retras a doua zi – sublinia caracterul depăşit al planului de pregătire în lupta împotriva pandemiilor în Italia, care data din 2006.

În acest dosar al familiilor unor victime figurează, de asemenea, ultime descoperiri, potrivit cărora covid-19 circula înainte să fie anunţat primul caz de transmitere locală, la 20 februarie 2020.

Un bărbat a fost internat într-un spital din Lombardia, la sfârşitul lui ianuarie 2020, cu o pneumonie bilaterală.

Integral pe News.ro.

Sursa foto: Pixabay

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. FOARTE BINE!!!!!

  2. Sper sa se mobilizeze si in Romania rudele decedatilor. Sistemul medical este lasat de izbeliste. Infectiile nozocomiale nu sunt raportate, mafia spoliaza bugetele spitalelor fara nici o jena si fara nici o frica de raspundere.

  3. Daca sunt alegeri, n-o sa vedeti nici la noi restrictii, de aia apar abia acum mortii de anul trecut.
    Testarea lasa de dorit, carantinarea se face pe incredere…
    Orice val ar veni daca am proceda ca Australia, nu ar fi posibila cresterea numarului de cazuri.