G4Media.ro

Guvernul lansează un program care va analiza efectele pandemiei COVID-19 asupra copiilor,…

Foto: Inquam Photos/ Virgil Simonescu

Guvernul lansează un program care va analiza efectele pandemiei COVID-19 asupra copiilor, atât pe plan emoţional, cât şi în ceea ce priveşte siguranţa/ Premierul Florin Cîţu, la deschiderea lucrărilor

Lucrările dedicate Programului Naţional de Suport destinat copiilor în contextul pandemiei de COVID-19 – „Din grijă pentru copii” încep astăzi, premierul Florin Cîţu urmând să participe la deschiderea acestora. Programul are scopul de a analiza efectele pandemiei asupra copiilor, atât pe plan psiho-emoţional, cât şi în ce priveşte riscurile de siguranţă online şi violenţa domestică, transmite News.ro.

Programul va fi structurat pe două arii de intervenţie: inteligenţă emoţională – managementul emoţiilor şi siguranţa copiilor şi va fi coordonat de consilierul de stat din Cancelaria premierului Mădălina Turza.
La evenimentul de luni vor participa premierul Florin Cîţu, ministrul Muncii, Raluca Turcan, Mădălina Turza, consilier de stat, reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, organizaţii profesionale, reprezentanţi ai autorităţilor locale, organizaţii internaţionale şi reprezentanţi cu expertiză în domeniu de la nivelul societăţii civile.
Evenimentul va fi organizat la Palatul Victoria.
sursa foto: Inquam Photos/ Virgil Simonescu

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Cu ce își pierd unii timpul și pentru ce iau salarii grase DE LA BUGET !
    Hai Raluca, hai Mădălina !

  2. Guvernul preocupat de copii,mare psiholog!Da,asa este!
    Amenintand cu vaccinarea lor in masa!
    Jos labele murdare de pe copii nostrii!

  3. Haidade!!!
    Am cautat mult si degeaba sa gasesc acest PROGRAM Naţional de Suport destinat copiilor în contextul pandemiei de COVID-19 – „Din grijă pentru copii” !!
    Unde e, ce inseamna, nu era firesc sa fie prezentat Programul asta, sa stim si noi de el?!
    Asa arata TRANSPARENTA trambitata de Zombie asta la Digi 24!
    Secretomanie, ca la PNRR!!
    Cred ca e un fel de Program „Romania educata” cu Sesiuni, Conferinte, intalniri… degeaba!
    Adica, mare branza la final nu va iesi, „suport” pe hartie si la TV!!!
    Unde e maretul Program Naţional de Suport destinat copiilor în contextul pandemiei de COVID-19 – „Din grijă pentru copii” , bai guvernantilor transparenti?!

    Daca l-a gasit careva, va rog sa punenti un link, o adresa, ceva indicator de cautare…

  4. Am gasit pe Hotnews un VIDEO de 43 de Minute de la lansarea maretului Program: politrucii citeau cateva vorbe goale pe pe hartie, singura care a vorbit si a SPUS ceva, cu Informatii, cu Grafice si un Studiu pe Martie 2020-Martie 2021 privind efectele pandemiei asupra copiilor, a fost dna Gabriela Alexandrescu Presedinte executiv la ONGul „Salvati copiii”, care chiar FACE, comparativ cu ceea ce NU face deloc Guvernul Romaniei si Institutiile lui in domeniu!
    Merita vazut VIDEO!