
Guvernul Meloni protestează după ce justiţia îi ordonă să acorde despăgubiri migranţilor
Justiţia italiană a ordonat guvernului să-i despăgubească pe migranţii care au fost împiedicaţi timp de zece zile, în 2018, să debarce pe uscat, decizia instanţei determinând un protest ferm, vineri, din partea premierului Giorgia Meloni, relatează agenția de știri AFP, citată de Agerpres.
Decizia de joi a Curţii de Casaţie s-a referit la un grup de eritreeni reţinuţi pe nava militară Diciotti în perioada 16 august – 25 august 2018, când şeful guvernului era Giuseppe Conte (din Mişcarea 5 Stele) şi ministrul său de interne era Matteo Salvini, liderul Ligii (anti-imigraţie).
Curtea de Casaţie nu a precizat şi valoarea despăgubirilor, trimiţând calcularea acestora la Curtea de Apel de la Roma.
„Guvernul va trebui să despăgubească, din banii cetăţenilor italieni cinstiţi care plătesc taxe, oameni care au încercat să intre ilegal în Italia”, a denunţat Giorgia Meloni pe contul său pe reţeaua X.
Meloni, a cărei majoritate ultraconservatoare este angajată într-o bătălie împotriva magistraturii, pe care o acuză că este „politizată”, a calificat totodată drept „foarte frustrante” astfel de decizii.
„În condiţiile în care nu avem suficiente resurse pentru a face tot ce ar trebui făcut, (este) foarte frustrant” să trebuiască daţi bani pe acest tip de compensaţie, a conchis ea.
Liga lui Matteo Salvini a reacţionat şi mai virulent: „Este absurd. Să plătească judecătorii din buzunarele lor dacă îi iubesc atât de mult pe imigranţii ilegali”, a scris el.
Matteo Salvini, actual viceprim-ministru al guvernului Meloni, a fost achitat în decembrie într-un proces legat de un caz similar, în care a fost acuzat de sechestrarea unor migranţi pe mare în 2019, pe când era încă ministru de interne.
În ce priveşte cazul Diciotti, Tribunalul pentru miniştri (jurisdicţia responsabilă de judecarea membrilor guvernului pentru presupuse infracţiuni comise în exercitarea funcţiilor lor) a vrut la momentul respectiv să-l convoace, dar parlamentul a refuzat să îi ridice imunitatea.
Guvernul Meloni a lansat la rândul său o politică foarte restrictivă faţă de zecile de mii de migranţi care încearcă în fiecare an să ajungă în Europa traversând Marea Mediterană la bordul unor ambarcaţiuni improprii. Potrivit site-ului Ministerului de Interne italian, 7.125 de migranţi au sosit în Italia de la 1 ianuarie a.c., faţă de 4.895 în aceeaşi perioadă din 2024.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii