G4Media.ro

Guvernul Republicii Moldova alocă 3,3 milioane de dolari pentru vaccinuri. Suspiciuni privind…

sursa foto: Guvernul Republicii Moldova

Guvernul Republicii Moldova alocă 3,3 milioane de dolari pentru vaccinuri. Suspiciuni privind un contract cu dedicație pentru Sputnik V al rușilor

Executivul de la Chișinău a aprobat alocarea a 60 de milioane de lei moldovenești (circa, 3,3 milioane de dolari – n.r.) pentru achiziționarea a 338.600 de doze de vaccin, la un preț estimativ de 10 dolari per doză, ceea ce ar poziționa vaccinurile AstraZeneca și Sputnik V al Rusiei ca eligibile în această categorie.

Prețul pentru o doză de Sputnik V este de aproximativ 10 dolari americani. Vaccinul AstraZeneca costă aproximativ 4 dolari americani pe doză, în timp ce Pfizer costă 20 de dolari, iar Moderna – 33 dolari.

Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) din Republic Moldova estimează că pentru atingerea țintei de vaccinare de 70% din populația Republicii Moldova ar fi necesare peste 4,8 milioane de doze, care vor fi recepționate atât pe Platforma COVAX, cât și din donațiile care au venit și care urmează să fie aduse în Republica Moldova.

Secretarul de stat la Ministerul Sănătății de la Chișinău, Tatiana Zatîc, este de părere că pentru diminuarea impactului pandemiei asupra populației, pe lângă respectarea măsurilor de protecție, este importantă imunizarea populației cu vaccin împotriva coronavirus.

Numărul celor infectați cu coronavirus a ajuns la 200.124 în Republica Moldova. În total, au murit din cauza complicațiilor provocate de infecție 4.220 de oameni, inclusiv 102 lucrători medicali.

Sabotaj premeditat și lobby pentru vaccinul rusesc

De la debutul oficial al crizei pandemice și înregistrarea „pacientul zero” în Republica Moldva pe 7 martie 2020, fostul guvern condus de Ion Chicu, fost consilier al ex-președintelui prorus Igor Dodon, Republica Moldova nu a încheiat niciun contract de achiziție pentru astfel de vaccinuri.

Mai mult, la planificarea bugetului ce a avut loc în ultimele zile ale cabinetului Chicu, la fel, niciun ban nu a fost prevăzut pentru astfel de achiziții în 2021.

De altfel, pe 26 februarie, liderul Partidului Socialist din Republica Moldova (PSRM), Igor Dodon anunța că Agenția Medicamentului din Republica Moldova a înregistrat oficial vaccinul Sputnik V și că primele transporturi „vor veni în curând”.

Federația Rusă ne-a informat oficial că dacă Sputnik V va fi înregistrat în Moldova, partea rusă poate în decurs de o săptămână să ofere 200.000 de doze, iar ulterior, la fiecare 2-3 săptămâni, încă 200-300.000, iar în decurs de 1,5-2 luni să fie acoperite toate necesitățile Moldovei pentru vaccinuri”, declara Dodon pe 26 Februarie.

Acest lucru a stârnit comentarii din partea analiștilor politici de la Chișinău, care au reclamat o lipsă de transparență în ceea ce privește nedivulgarea numelui firmei private care ar urma să vândă Sputnik V în Moldova.

La numai câteva zile distanță, pe 1 martie, președinta socialistă a Parlamentului, Zinaida Greceanîi, l-a convocat pe premierul interimar, Aureliu Ciocoi (și el fost consilier pe politică externă a lui Dodon – n.r.) pentru a urgenta găsirea de fonduri pentru achiziționarea de vaccinuri.

Pe de altă parte, consilierul prezidențial al Maiei Sandu și fostă ministră a Sănătății, Ala Nemerenco, a declarat pe 2 martie că vaccinul rusesc Sputnik V ar urma să fie comercializat doar în cadrul instituțiilor private din Moldova, contra plată.

Dar știți de ce ei doar vorbesc și atacă? Și nu fac nimic? Fiindcă înregistrarea la Agenția Medicamentului nu s-a făcut pentru ca dumneavoastră, cetățenii, să aveți acces la Sputnik. Ci pentru că un lot de câteva sute de mii de doze de această marcă așteaptă să primească autorizația de import pentru ca să fie introdus în țară. Și să fie comercializat doar prin instituții private și doar contra plată. Doriți să supraviețuiți? Fiți buni și plătiți. Poate din acest motiv nu s-a făcut niciun efort pentru a pune la dispoziția oamenilor vaccin gratuit și în cantități suficiente?”, a scris Ala Nemerenco pe pagina sa de Facebook. 

Neomologat în UE, dar acceptat la Chișinău

Vaccinul Sputnik V, dezvoltat de Institutul Gamaleya de la Moscova, a intrat în faza de testare și omologare de către Agenția Europeană a Medicamentelor pe data de 4 martie, dar comercializarea sa pe piața europeană va depinde de calitatea și cantitatea informațiilor furnizate de producător.

Cu toate acestea, Agenţia Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale (AMDM), a cărei conducere vine pe linie politică din partea Partidului Socialiștilor, l-a aprobat în Republica Moldova, cu prevederea ca producătorul să depună ulterior tot setul de aprobări internaționale.

Într-un interviu de pe 6 martie pentru postul Europa Liberă, Aureliu Ciocoi, confirma Sputnik V ar putea fi adus în curând în Republica Moldova, fie pe linie comercială privată, fie prin achizționarea sade către stat.

Deci, Sputnik V, care va fi importat în Republica Moldova pe linie comercială, bunăoară de companii private sau compania respectivă care a depus dosarul de înregistrare la Agenția Medicamentului pentru Sputnik V, evident că asta este filiera comercială. Sputnik V, în cazul în care va fi procurat de către guvern, evident că va fi pus gratuit la dispoziția cetățenilor Republicii Moldova, la fel ca și AstraZeneca, dacă va fi procurat de către guvern, la fel ca și Pfizer, deci, toate vaccinurile care vor fi cumpărate din banii din bugetul Republicii Moldova, toate vor fi puse gratuit la dispoziția cetățenilor țării noastre”, declara Ciocoi. (Foto: Vaccinul Sputnik / Ministerul rus de Externe)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Frati moldoveni , fugariti si ppisati in cuuur pe acesta sluga sovietica pe nume Dodon .

  2. Au luat ce au gasit: vaccin vandabil din Rusia, ceva resturi de vaccin nedorit din Romania si convorbire telefonica din Germania. Ieri i-a urat duamna Merkel duamnei Assetu multa uniune europeana si sanatate.

  3. Nu exista vaccin nedorit in Romania la ora asta! NU mai sunt locuri la vaccinare aproape deloc. Poate de luni sa ma dea drumul la vreun stoc. Am prins intamplator un ultim loc intr-un judet din centrul tari; vaccinarea pe 15 la prima ora. Si este Astra Zeneca ca rapelul este pe 10 mai. Atat in Romania cat si in RM ar trebui sa existe si fluxuri comerciale pentru cei ce sunt dispusi sa plateasca. Familia mea, inclusiv eu suntem vaccinati jumatate cu Pfizer si cealata jumatate cu prima doza din Astra-Zeneca. Intradevar Astra-Zeneca fata de Pfizer, la cei mai tineri, creaza mai frecvent ceva problemetimp de doua zile. Fratele meu a patit dar asta nu-l impiedica sa-si vaccineze si nevasta tot cu Astra-Zeneca.