G4Media.ro

Guvernul României riscă să piardă 10 milioane de euro fonduri PNRR pentru…

Sursa: Inquam Photos/ Autor: Octav Ganea

Guvernul României riscă să piardă 10 milioane de euro fonduri PNRR pentru proiectul de renovare a sediului instituției – Palatul Victoria. Sursă: Suma va trebui acoperită de la bugetul de stat

Secretariatul General al Guvernului, instituția desemnată de Executiv ca să ducă la îndeplinire proiectul de eficientizare energetică a Palatului Victoria – clădirea în care își desfășoară activitatea Guvernul României – este aproape să piardă o finanțare PNRR de 10 milioane de euro contractată pentru a acoperi o parte din lucrări estimate la un total de peste 100 milioane de euro, după cum rezultă din ancheta realizată de G4Media.ro

O licitație demarată în septembrie 2024 pentru desemnarea proiectantului și executantului a fost anulată în decembrie, iar documentele de reluare a procedurii în Sistemul Electronic de Achiziții Publice încă nu au fost postate, data-limită de cheltuire a fondurilor PNRR fiind peste 17 luni, în iunie 2026.

Durata de întocmire a proiectului și lucrărilor prevăzută în caietul de sarcini al licitației anulate era estimată la 27 de luni, în contractul de finanțare semnat în 2022. Într-un răspuns pentru G4Media.ro Secretariatul General al Guvernului a evitat să spună ce se va întâmpla în cazul în care termenul iunie 2026 va fi depășit, susținând că ”va respecta termenele contractuale conform contractului de finanțare” și adăugând că ”a abordat cu atenție și profesionalism obiectivul de investiții”.

O sursă G4Media.ro din cadrul Secretariatului a precizat, însă, că ratarea termenului-limită va obliga Guvernul la acoperirea celor aproape 10 milioane de euro din fonduri bugetare. G4Media.ro a dezvăluit anul trecut, în timpul derulării licitației anulate, faptul că existau indicii conform cărora aceasta urma să fie direcționată spre un anumit grup de firme, situație care a stârnit revolta unui competitor din piață și a dus la contestarea legalității acesteia la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor și la Curtea de Apel București.

Investiție de sute de milioane de lei

Renovarea Palatului Victoria, clădire emblematică a Capitalei, monument istoric și sediul Guvernului României, reprezintă un proiect de mare amploare, cu costuri estimate la mai multe sute de milioane de lei, a cărui durată este prevăzută într-unul dintre documentele proiectului la 87 de luni. Investiția va avea loc în etape și a presupus inclusiv mutarea angajaților în alte clădiri, amenajate special, la Palatul Parlamentului.

Pentru prima etapă, denumită ”Eficientizarea Energetică a clădirii Guvernului – Palatul Victoria”, suma estimată pentru cheltuieli a fost de 192,55 milioane de lei, plus TVA, pentru 49,06 milioane lei, plus TVA fiind semnat, în 2022, prin intermediul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, un contract care prevedea că această sumă va proveni din fonduri asigurate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Conform acestui contract, data-limită pentru terminarea lucrărilor este iunie 2026.

În septembrie 2024, Secretariatul General al Guvernului (SGG) a lansat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice cea mai importantă etapă a acestei prime faze – contractarea serviciilor de proiectare și executare a lucrărilor, valoarea acesteia fiind estimată la 135,7 milioane de lei.

Suspiciunile din timpul licitației

În timpul depunerii ofertelor, G4Media.ro a dezvăluit faptul că în caietul de sarcini exista o prevedere conform căreia singurul proiectant viabil să depună ofertă alături de un constructor trebuia să prezinte dovada că, în anii precedenți, avea în portofoliu un contract similar pentru servicii de proiectare a unei clădiri care să fie, concomitent, monument istoric clasa A și de importanță excepțională categoria A.

Ori singura clădire din România care deține aceste catalogări este Palatul Victoria, iar singura societate care a avut un asemenea contract era Arhitectures Project Development 8 SRL, societate deținută de un om de afaceri a cărui soție este angajată a Serviciului de Telecomunicații Speciale.

”Deci oricine vine la procedură (în calitate de constructor n.r.) trebuie să se asocieze cu acești șmecheri (proiectantul Arhitectures Project Development 8 SRL n.r.). Altfel, nu există nici o altă firmă de proiectare în lume care să îndeplinească această condiție! Este încălcată grav legislația. Este anulată concurența! În aceste condiții, va fi o singură ofertă, a lor!”, declara reprezentantul unei mari firme din piață/avertizor de integritate pentru G4Media.ro, susținând că antreprenorul ales de proiectant urma să fie o firmă de construcții despre care presa a scris că are un patron apropiat de premierul Marcel Ciolacu.

Patronul firmei de proiectare a negat acest lucru, a afirmat că nu face parte din nici o asociere care intenționează să depună ofertă la această licitație și că ”Nu este necesar contract anterior în care să fie cumulat și monument istoric categoria A și clădire de categorie A excepțională, ci doar care să îndeplinească una din cele două condiții.”

Anularea: ”De frică”

Cu toate acestea, o solicitare de clarificări pe acest subiect depusă de constructorul Aedificia Carpați SA la Secretariatul General al Guvernului a avut ca răspuns faptul că proiectantul trebuie să îndeplinească simultan ambele condiții. Aedificia a depus contestație la Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor – respinsă – adresându-se, apoi, Curții de Apel București. În ianuarie 2025, firma a renunțat la judecată deoarece, cu o lună mai devreme, SGG a anulat licitația pe motiv că nu se depusese nici o ofertă.

Același avertizor a explicat lipsa ofertelor prin faptul că, anterior, au fost depuse mai multe plângeri penale pe tema îngrădirii concurenței: ”A sosit termenul de predare oferte, dar (stupoare) nu s-a predat nici o ofertă! De frică – toți! Și așa s-a anulat procedura!”.

Un alt avertizor, de data aceasta din instituție, a confirmat pentru G4Media.ro faptul că anularea s-ar fi datorat fricii de un dosar penal pe aceeași temă aflat pe rolul DNA.

La peste o lună și jumătate de la anulare, documentația de reluare a procedurii încă nu este postată în Sistemul de Achiziții Publice. ”La acest moment se află pe circuitul de avizare documentația privind reluarea achiziției publice (…)”, a transmis SGG către G4Media.ro în urmă cu două zile.

Calculele arată depășirea termenului

Consecințele tergiversării acestei licitații ar putea duce la pierderea celor 10 milioane de euro fonduri PNRR deoarece, în acest moment, se întrevede depășirea cu mult a termenului-limită iunie 2026 până la care banii europeni vor putea fi decontați.

Astfel, în mod optimist – fără a exista contestații ale competitorilor – și luând ca reper termenele din cadrul licitației anulate, durata estimată a acesteia, până la semnarea contractului și ordinul de începere a lucrărilor, ar putea fi de 3-4 luni de la momentul lansării.

Pe de altă parte, în caietul de sarcini al licitației anulate termenul acordat firmelor pentru proiectare și execuție era de 27 luni. Adunând cele două perioade (total 30-31 luni) și ca punct de început februarie 2025, lucrările ar fi gata, în cel mai bun caz, spre finalul lui 2027, adică mult după iunie 2026.

”Se va încerca o prelungire, dar e puțin probabil ca CE (Comisia Europeană n.r.) să o aprobe”, a declarat avertizorul din cadrul SGG, adăugând că, în cazul în care termenul iunie 2026 va rămâne în picioare, iar lucrările nu vor fi gata până atunci, cei 49,06 de milioane lei ”se vor completa de la buget”.

SGG, răspunsuri hipnotice

La întrebările punctuale ale G4Media.ro pe marginea acestei situații, SGG a răspuns mecanic și evaziv:

G4Media.ro: Cum va proceda Secretariatul General al Guvernului pentru a se încadra în termenul din contractul de finanțare PNRR?
SGG: Secretariatul General al Guvernului va respecta termenele contractuale conform contractului de finanțare încheiat între Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și Secretariatul General al Guvernului, pentru realizarea obiectivului de investiție “Eficientizarea Energetică a clădirii Guvernului – Palatul Victoria”.

G4Media.ro: În cazul în care lucrările prevăzute în contractul de finanțare se vor întinde după 30.06.2026, cei 9,9 milioane de euro vor fi pierduți și finanțarea va fi asigurată de la bugetul de stat?
SGG: Secretariatul General al Guvernului va respecta termenele contractuale conform contractului de finanțare încheiat între Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și Secretariatul General al Guvernului, pentru realizarea obiectivului de investiție “Eficientizarea Energetică a clădirii Guvernului – Palatul Victoria”.

G4Media.ro: Cine este vinovat pentru tergiversarea acestui proiect?
SGG: Secretariatul General al Guvernului  a abordat cu atenție și profesionalism obiectivul de investiții cu titlul „Eficientizarea Energetică a clădirii Guvernului – Palatul Victoria” cu respectarea termenelor legislației în vigoare.

G4Media.ro: În documentele publice aferente acestui proiect se estima perioada totală a lucrărilor, pe faze, inclusiv cea finanțată prin PNRR, la 87 de luni. În acest moment, care este luna și anul în care este estimat că Guvernul se va putea muta în Palatul Victoria?
SGG: Guvernul se va muta în Palatul Victoria după finalizarea obiectivului de investiție cu titlul „Eficientizarea Energetică a clădirii Guvernului – Palatul Victoria”.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. 100 de milioane de euro renovarea???? PAi sa le angajeze pe cele doau doamne (Gheorghiu si Uscatu) si le fac cu banii astia, doua guverne si vreo 5 garaje, ultimul „ragnet”!

    Si daca-l demolau pe asta vechi si faceau o cladire noua, tot nu costa atat!

  2. Pe banii de la UE nu se prea pot face „dedicatii”, pe cei de la bugetul de stat merge struna

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.