G4Media.ro

Guvernul scoțian supraviețuiește unui vot de neîncredere după demisia premierului Yousaf

Sursa foto: Twitter/@HumzaYousaf

Guvernul scoțian supraviețuiește unui vot de neîncredere după demisia premierului Yousaf

Guvernul scoțian a supraviețuit miercuri unui vot de neîncredere, oferind Partidului Național Scoțian (SNP) șansa de a alege un nou lider care să îl înlocuiască pe primul ministru Humza Yousaf, care și-a anunțat luni demisia după ce a pus capăt coaliției de guvernare cu Verzii, transmite agenția Reuters.

Decizia lui Humza Yousaf de a demisiona din funcția de prim-ministru și de lider al SNP a aruncat partidul în haos și a alimentat speranțele Partidului Laburist, aflat în opoziție, de a recâștiga locuri în parlamentele locale la alegerile generale din acest an din Marea Britanie.

Sondajele arată că laburiștii sunt la egalitate sau în fața SNP pentru prima dată în ultimul deceniu.

Odată cu plecarea lui Humza Yousaf, anunțată la câteva zile după ce liderul a pus capăt coaliției de guvernare cu Verzii, SNP se află în căutarea unui al treilea lider în puțin peste un an, o situație neobișnuită după ce mult timp a părut să aibă un control de fier asupra puterii.

Deși Verzii s-au aflat la originea plecării lui Humza Yousaf, miercuri ei au acordat sprijin SNP și au votat împotriva moțiunii de cenzură, care a fost respinsă cu 70 de voturi la 58.

O înfrângere a guvernului ar fi dus la demisia tuturor miniștrilor și ar fi declanșat probabil alegeri în Scoția.

Humza Yousaf, care a venit la putere în martie 2023, va rămâne astfel în funcție până când SNP va numi un nou lider și prim-ministru. Fostul lider al partidului, John Swinney, se numără printre potențialii candidați.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...