G4Media.ro

Guvernul Spaniei intenționează să transporte apă în Catalonia, afectată grav de secetă

Foto: Captură video

Guvernul Spaniei intenționează să transporte apă în Catalonia, afectată grav de secetă

Cabinetul condus de premierul Pedro Sanchez a fost de acord să trimită apă în Catalonia pentru a atenua o secetă istorică care a alimentat tensiunile politice între Madrid și Barcelona, relatează The Times..

Miniștrii s-au angajat să ajute la finanțarea transportului de apă desalinizată din regiunea Valencia.

Guvernul Cataloniei a anunțat săptămâna trecută o situație de urgență cauzată de secetă în Barcelona, al doilea oraș al Spaniei, și în cea mai mare parte a regiunii, ceea ce constituie o grea lovitură pentru turism și agricultură, sectoare de bază ale regiunii autonome.

„Catalonia suferă cea mai gravă secetă din ultimul secol”, a declarat Pere Aragonès, șeful guvernului regional. „Nu ne-am confruntat niciodată cu o secetă atât de lungă și de intensă de când au început înregistrările pluviometrice”.

Guvernul de la Madrid și companiile locale de apă ar urma să trimită pe mare până la 40.000 de metri cubi de apă desalinizată pe zi de la o uzină situată în Sagunto, în regiunea Valencia. De asemenea, guvernul Spaniei a anunțat că va investi 467 de milioane de euro în două uzine de desalinizare pe coasta catalană.

Regiunea a înregistrat precipitații sub medie timp de 40 de luni consecutive, iar peninsula iberică în ansamblu se află la cel mai secetos nivel din ultimii 1.200 de ani, potrivit unui studiu din 2022.

Aragonès a anunțat noi restricții după ce rezervoarele au scăzut sub 16% din capacitatea totală. Rezidenților li se va interzice să își spele mașinile și să umple piscinele.

Măsurile vor afecta aproximativ șase milioane de persoane din 200 de sate, orașe și municipii. Guvernul regional dorește ca rezidenții să își reducă consumul de apă cu 5 %, iar agricultorii cu până la 80 %.

Planul de a aduce apă cu nave la Barcelona va fi activat în luna iunie dacă rezervele nu se vor îmbunătăți.

O măsură similară a fost adoptată în 2008, când nivelul rezervoarelor era aproape de 20% și funcționau mai puține instalații de desalinizare.

Regiunea învecinată Aragon, ale cărei părți sunt de asemenea afectate de secetă, a refuzat cererile Cataloniei de a împărți apa din râul Ebro. Cu toate acestea, guvernul de coaliție de dreapta al regiunii este divizat cu privire la necesitatea de a împărți apa cu regiunile Andaluzia și Murcia, care sunt, de asemenea, conduse de partide de dreapta.

Unele regiuni spaniole sunt furioase din cauza concesiilor făcute Cataloniei de către guvernul național condus de liderul socialist Pedro Sánchez. Prim ministrul a încheiat un acord controversat de amnistie cu separatiștii catalani pentru a rămâne la putere cu sprijinul partidului separatist Junts.

Fernando López, șeful guvernului din Murcia, de la Partidul Popular (PP, centru dreapta) a declarat că îi vine greu să creadă că, dacă circumstanțele ar fi inversate, Catalonia ar permite ca apa să fie trimisă către Valencia. El a adăugat: „Până acum, toți pașii au fost în direcția opusă”.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...