G4Media.ro

Guvernul taxează doar câștigurile jucătorilor din platforme online, nu și pe cele…

Sursa foto: Asociatia Organizatorilor de jocuri de noroc la distanta

Guvernul taxează doar câștigurile jucătorilor din platforme online, nu și pe cele ale jucătorilor din cazinouri tradiționale, acuză Asociaţia Organizatorilor de Jocuri de Noroc la Distanţă

Ultima variantă a proiectului Guvernului de mărire a taxelor percepute jucătorilor îi afectează doar pe cei care joacă pe platformele online, în timp ce jucătorii de la sloturi, cazinouri tradiţionale sau cluburi de poker sunt scutiţi de orice taxă la retrageri de până la 66.750 de lei, susţine Asociaţia Organizatorilor de Jocuri de Noroc la Distanţă (AOJND), care adaugă că operatorii vor contesta această taxă.

Conform ultimei variante discutate de autorităţi, se arată într-un comunicat al AOJND remis marţi AGERPRES, câştigurile de până la 10.000 de lei sunt taxate cu 3%, cele de până la 66.750 lei sunt taxate cu 20%, iar cele ce depăşesc această sumă cu 40%. În acelaşi timp, participanţii la jocuri de noroc caracteristice cazinourilor, cluburilor de poker, slot-machine şi lozuri sunt scutiţi de taxe până la nivelul de 66.750 lei.

AOJND solicită ca un prag de scutire de taxe să fie aplicat şi la jucătorii platformelor online, până la o valoare de 600 de lei, pentru o abordare echitabilă.

„Vorbim, de fapt, doar de taxarea câştigurilor de la jocurile la distanţă, toţi ceilalţi jucători fiind scutiţi de taxe până la o valoare foarte mare. Prin urmare, îi taxăm pe cei mai corecţi operatori, pe cei care aplică cele mai avansate sisteme de asigurare a jocului responsabil, de protejare a minorilor şi de înregistrare 100% corectă a veniturilor. Este o măsură neconcurenţială, care modifică piaţa în funcţie de tipul de operator, tradiţional sau online, pe acelaşi tip de jocuri, iar operatorii de jocuri de noroc o vor contesta”, a declarat Odeta Nestor, preşedintele AOJND, for care reuneşte principalii operatori de jocuri de noroc online licenţiaţi în România.

AOJND atrage totodată atenţia că mărirea taxelor percepute jucătorilor va duce la reducerea numărului celor care joacă pe platformele online, care vor migra către site-uri nelicenţiate în România. Prin urmare, veniturile la bugetul de stat se vor reduce, în loc să crească. În plus, România rămâne singura ţară din UE care taxează retragerile, nu câştigurile jucătorilor, prin urmare impactul unor taxe substanţial crescute este mult mai mare.

Operatorii de jocuri de noroc online reiterează că aplicarea acestei taxe începând cu 1 august 2022 este imposibilă din punct de vedere tehnic pentru operatorii de jocuri de noroc la distanţă, care trebuie să-şi modifice sistemele tehnice, iar acestea sunt auditate de organisme independente, conform legii, relatează Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. CHESTII, SOCOTELI…