Guvernul urmează să stabilească azi data alegerilor parlamentare / Autoritatea Electorală Permanentă a propus ziua de duminică, 6 decembrie
Guvernul urmează să aprobe joi, în ședința programată să înceapă la ora 18:00, Hotărârea privind data alegerilor parlamentare din acest an, au precizat suse guvernamentale pentru G4Media.ro.
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a propus ca scrutinul să aibă loc în ziua de duminică, 6 decembrie 2020, a explicat președintele instituției, Constantin Mitulețu Buică. Acesta a precizat că a transmis Guvernului proiectul de HG în acest sens, alături de alte trei proiecte de hotărâre: unul privind calendarul acțiunilor electorale, unul privind măsurile organizatorice pentru desfășurarea în bune condiții a procesului electoral și un altul privind cheltuielile aferente scrutinului.
Potrivit legii în vigoare (208/2015), aducerea la cunoștință publică a datei alegerilor se face cu cel puțin 90 de zile înainte de ziua votării, prin publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a hotărârii Guvernului privind data alegerilor. Campania electorală începe cu 30 de zile înainte de ziua votării și se încheie cu 24 de ore înainte de momentul începerii votării, mai precizează actul normativ.
La finalul lunii iulie, PSD, ALDE și UDMR au adoptat un act normativ prin care au statuat că data alegerilor parlamentare de anul acesta va fi stabilită prin lege în Parlament și nu prin Hotărâre de către guvern.
Președintele Klaus Iohannis a atacat legea la Curtea Constituțională, judecătorii stabilind ca termen pentru dezbatere ziua de 15 septembrie.
În mod similar, tot la inițiativa PSD, ALDE și UDMR, Legislativul a adoptat anterior un alt act normativ, potrivit căruia tot Parlamentul a stabilit și data alegerilor locale din acest an. Curtea Constituțională a dat undă verde legii respective.
sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
6 comentarii