G4Media.ro

Guvernul Viktor Orban, sub presiune: Finlanda vrea să aducă Ungaria în fața…

sursa foto: Facebook/ Viktor Orban

Guvernul Viktor Orban, sub presiune: Finlanda vrea să aducă Ungaria în fața Consiliului UE pentru încălcarea statului de drept în cadrul procedurii prevăzute de Articolul 7

Guvernul Finlandei, țara care deține președinția rotativă a UE, vrea să crească presiunea asupra Ungariei și să facă următorul pas în procedura prevăzută de Articolul 7 din Tratatul UE (numit și ”opțiunea nucleară”). E vorba de audierea reprezentanților Ungariei în Consiliul UE pe problema nerespectării statului de drept, a declarat pentru The Guardian un purtător de cuvânt al guvernului finlandez.

Audierea în Consiliu este un pas procedural prevăzut de Articolul 7, articol declanșat anul trecut printr-un vot în Parlamentul European. Cea mai dură sancțiune pentru un stat membru UE vizat de Articolul 7 este suspendarea dreptului de vot în instituțiile europene, dar pentru declanșare e nevoie de unanimitate – greu de atins în condițiile în care guvernul Viktor Orban are aliați în Polonia și Italia.

”Procedura prevăzută de Articolul 7 a fost declanșată în cazul Ungariei de către Parlamentul European. Tratatul UE indică faptul că următorul pas va fi audierea în consiliu a țării vizate. Finlanda crede că Ungaria are dreptul de a fi ascultată și că este în interesul său”, a declarat pentru The Guardian oficialul citat.

”Parlamentul a votat anul trecut declanșarea procedurii, deci credem că e timpul să trecem la audieri. Deja multe state membre au cerut începerea audierilor”, a mai spus purtătorul de cuvânt al guvernului finlandez.

De remarcat că România, țara care a deținut președinția rotativă a UE înaintea Finlandei, nu a deschis subiectul audierii Ungariei, dată fiind apropierea ideologică dintre Liviu Dragnea și Viktor Orban.

Context

Reamintim că Parlamentul European a votat la 12 septembrie 2018, cu peste două treimi, declanșarea procedurilor pentru sancționarea Ungariei pentru derapajele de la statul de drept și va începe procedurile pentru acționarea Articolului 7 din Tratatul UE, care prevede suspendarea dreptului de vot a țării. Parlamentul a aprobat un raport critic la adresa Ungariei, raport redactat de Judith Sargentini.

Principalele acuzații la adresa guvernului Ungariei sunt că a îndepărtat din funcții judecătorii independenți, a redus la tăcere presa liberă și a luat la țintă societatea civilă.

Procedura declanșată pentru sancționarea Ungariei este una complexă, dar are un precedent: tot în 2018, Comisia Europeană a declanșat aceeași procedură în cazul Poloniei, și ea acuzată că a încălcat valorile și principiile europene.

Foto: Viktor Orban (Contul personal de Facebook)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

6 comentarii

  1. „De remarcat că România, țara care a deținut președinția rotativă a UE înaintea Finlandei, nu a deschis subiectul audierii Ungariei, dată fiind apropierea ideologică dintre Liviu Dragnea și Viktor Orban.”

    Hahahaha, cum sa nu. Ideologia astora doi e furtul, deci nu zic ca nu-s apropiati, amandoii fiind inainte de orice pusi pe mangleala si ghiftuirea familiei si apropiatilor nesatui. Fosti liberal democrati amandoi de altfel, si Orban era fan Soros acum doua decenii. Romania, cu sau fara Dragnea, nu are nicio credibilitate in a-i acuza pe fratii de cruce in taierea padurilor si furatul fondurilor europene. Finlanda pe de alta parte, da. Institutiile UE trebuie reformate, trebuie introdus votul cu majoritate calificata pentru ca hotii sa nu se mai apere unii pe alti cu drept de veto.

  2. „De remarcat că România, țara care a deținut președinția rotativă a UE înaintea Finlandei, nu a deschis subiectul audierii Ungariei, dată fiind apropierea ideologică dintre Liviu Dragnea și Viktor Orban.”

    Hahahaha, cum sa nu. Ideologia astora doi e furtul, deci nu zic ca nu-s apropiati, amandoi fiind inainte de orice pusi pe mangleala si ghiftuirea familiei si apropiatilor nesatui. Fosti liberal democrati amandoi de altfel, si Orban era fan Soros acum doua decenii. Romania, cu sau fara Dragnea, nu are nicio credibilitate in a-i acuza pe fratii de cruce in taierea padurilor si furatul fondurilor europene. Finlanda pe de alta parte, da. Institutiile UE trebuie reformate, trebuie introdus votul cu majoritate calificata pentru ca hotii sa nu se mai apere unii pe alti cu drept de veto.

  3. O optiune pentru , a da ceva de mestecat la IGNORANTI .
    Pentru „optiunea nucleara ” a lui peste prajit , trebuie unanimitate , care nu se va obtine niciodata .

  4. Nu e sub nicio presiune. Pentru aplicarea articolului este nevoie de unanimitate. Polonia a anuntat deja ca se va opune. Subiect inchis.

    • Aici este si vorba despre imagine. Daca Ungaria este audiata in Consiliul pentru incalcrile flagrante ale principiilor statului de drept, e evident ca presiunea international pe Ungaria va creste si posibil va afecta si economia tarii. Nu degeaba Viktoras este atat de stresat.

  5. Muie PSD.
    Nu va legati de prietenul nostru ungur Viktor Orban.
    Ca doar el ne-a dat 40 miliarde fonduri nerambursabile.