G4Media.ro

EXCLUSIV Guvernul vrea noi penalități, de până la 87 milioane lei, pentru…

EXCLUSIV Guvernul vrea noi penalități, de până la 87 milioane lei, pentru spaniolii izgoniți de pe lotul 3 al autostrăzii Lugoj-Deva

Constructorii spanioli izgoniți de pe cei 21 de kilometri dintre Ilia și Coșevița ai Autostrăzii Lugoj – Deva, deși au realizat 99% din lucrări, ar putea primi noi penalități, potrivit unui raport prezentat în Comisia de transporturi din Camera Deputaților de către Compania de Administrare a Infrastructurii (CNAIR). Cuantumul acestora se poate ridica la aproximativ 87 milioane lei. Războiul dintre CNAIR și spaniolii de la COMSA și Aldesa se poartă pe bani și pe viețile șoferilor care, în fiecare zi în care cei 21 de kilometri de autostradă rămân închiși traficului, continuă să circule pe DN7 și DN68A, drumuri periculoase, cu multe curbe și multe gropi și denivelări. Lotul 3 din autostrada Lugoj-Deva este aproape gata încă de la mijlocul lunii trecute, dar nu a fost deschis traficului.

După ce le-a fost executată scrisoarea de garanție în valoare de 58 milioane lei și li s-a cerut să plătească penalități în valoare de 73,65 milioane lei, spaniolii ar putea primi din partea CNAIR o nouă lovitură. „Urmează calcularea penalităților de întârziere care se pot ridica la 15% din valoarea de contract acceptată, care este de 86.989.169 lei”, se arată în raportul consultat de G4Media.ro.

CNAIR încearcă asftfel să facă rost de bani pentru a acoperi reparații sau lucrări suplimentare la autostradă, dar și mentenanța acesteia după darea în trafic, în condițiile în care în urma rezilierii contractului a pierdut garanția de patru ani stipulată în contractul semnat cu spaniolii.

La rândul lor spaniolii susțin că au de încasat de la CNAIR mai bine de 80 de milioane de lei, lucrări efectuate, dar neachitate, aici intrând și un ecoduct impus prin actualizarea acordului de mediu dar și instalarea de panouri fonoabsorbante.

„Există deja o sentință din arbitraj în urma căreia am obținut 43 de milioane de lei și încă 50-60 de milioane care se află încă în comisiile de arbitraj”, a declarat Fernando Lana Hernandez, director în cadrul Aldesa Construcction, firmă care face parte alături de COMSA din asocierea care a realizat lotul 3 din autostrada Lugoj-Deva.

Contractul pentru Lotul 3 a fost reziliat în urmă cu două săptămâni.

„Rezilierea contractului a avut ca bază contractuală nesoluționarea a cel puțin 8 înștiințări de remediere emnise de către Inginer în perioada 25.06-02.07.2019 pentru lucrări de scurgere, evacuare și colectare a apelor, al căror termen impus de reziliere de către Inginer a fost de maxim 15 zile. Ori la momentul rezilierii trecuseră deja 2 luni de la emiterea înștiințărilor. Toate aceste deficiențe pot părea minore, dar ele acționează și au impact major asupra stabilității terasamentului și al întregului lot al autostrăzii. În timp ele pot duce la prăbușirea întregului corp al autostrăzii (…). Mai mult decât atât, în data de 9 septembrie, au fost identificate probleme de stabilitate a rambleului autostrăzii prin fenomenul de deplasare a taluzului cu apariția fisurilor în straturile de asfalt în zona km 57+100. Zona avariată are o lungime de 15 metri și afectează banda de urgență și prima bandă de circulație. Este de așteptat ca fenomenul de cedare să se agraveze, fiind un fenomen în deplasare”, scrie în raportul prezentat, mierucuri, de către CNAIR deputaților din Comisia de Transporturi.

Șefii din Ministerul Transporturilor și CNAIR vor să facă o expertiză pentru fisurile în asfalt apărute la km 57.

„Vedem ce ne va reliefa această expertiză. Eu le-am spus celor de la CNAIR că vreau această expertiză să vină cel târziu în două săptămâni, pentru că expertiza va fi făcută punctual, la acea crăpătură care a apărut. Au fost două puncte la această autostradă: km 56 și km 76. Există metode de remediere. Vom face un zid de sprijin, un sistem de drenare al rampelor”, a declarat Răzvan Cuc, după audierea sa, ieri, din Comisia Transporturilor din Camera Deputaților.

„Este o autostradă care timp de 5 ani a fost supusă unui control constant din partea unui consultant, expert, ales de către CNAIR. Acum ce facem, apelăm la un alt expert care să găsească probleme la autostradă?!”, a declarat reprezentantul contructorului spaniol.

Potrivit acestuia, aproape toate cele 60 de neconfirmități sesizate de CNAIR pe parcursul construcției lotului 3 al autostrăzii au fost remediate. La jumătatea lunii trecute doar 2 nu erau închise, potrivit spaniolilor, „una care cerea ca o hârtie să fie semnată de 31 de persoane, nu de 30″ și o alta care nu ar fi afectat traficul, dacă se lua decizia inaugurării autostrăzii.

“Suntem suprinși că se vorbește acum de lipsa calității, în condițiile în care toate acele neconformități au fost rezolvate”, au declarat reprezentanții constructorului.

Relația dintre CNAIR și drumarul spaniol a devenit una tensionată după ce acestuia din urmă i s-a cerut prelungirea garanției de bună execuție de la 4 ani, cât prevedea contractul, la 10 ani. După refuzul acestuia, CNAIR a refuzat recepția tronsonului de autostradă motivând că unele lucrări aveau probleme de calitate, iar altele nu erau finalizate. Atât ministrul Transporturilor, cât și șeful CNAIR, au declarat atunci că lucrările rămase de efectuat se puteau realiza sub trafic, adică după darea în folosință a celor 21 de kilometri de șosea rapidă.

Conflictul dintre CNAIR, MT și constructorii spanioli va ajunge să ne coste, însă, pe noi, pe toți, deoarece eventualele despăgubiri pe care spaniolii le vor obține în instanță invocând o reziliere abuzivă a contractului vor fi plătite de la bugetul de stat.

Ordinul de începere a lucrărilor la lotul 3 al autostrăzii Lugoj-Deva a fost dat în noiembrie 2013. Valoarea contractului semnat cu asocierea COMSA S.A. – Aldesa Construcciones S.A. – Arcadis Eurometudes S.A.- S.C. Teloxim Con S.R.L. este de 579,9 mil. lei. Drumarului i-a fost achitată până la momentul rezilierii 94,3% din valoarea contractului.

Foto: Asociația Pro Infrastructura

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

10 comentarii

  1. Nemernicii astia din cnadnr si impostorul Cuc ne vor face sa platim sute de milioane daune catre constructorul spaniol. Circul pe care il fac aceste scarnavii nu este justificat. Pana acum spaniolii au castigat cam tot la arbitraje si in justitie.
    TREBUIE SA AVEM GRIJA CA ACEIA CARE AU LUAT DECIZIA REZILIERII SA PLATEASCA DIN BUZUNARUL LOR TOATE COSTURILE IN PLUS! CUC, SCARLAT, IONITA si mai sunt si altii. In acest caz Neaga nu intra, Neaga are alte pacate dar a incercat sa faca acest proiect sa mearga.

    • De exemplu, in cazul crapaturii aparuta in asfalt, ceva care poate fi un eveniment banal, un defect destul de frecvent in primele zile de „viata” ale oricarei lucrari.
      Constructorul e aproape si remediaza. Exista norme standard pentru asa ceva;.
      Cuc s-a invartosat sa se arate cocos si acum trebuie sa o repare din banii lui.
      Acum sa vedem pe unde mai scoatem cucu’.

      O sa gaseasca numai constructori „unu si unu”, daca-i trateaza pe toti ca pe curve.

    • @Inapasevedeinvers: Crapatura aceea nu arata bine. Se vede intr-una din poze ca se extinde, este asociata si cu o alta in afara terasamentului. Probabil ca acolo va trebui refacut mult si va costa. Daca imi amintesc eu bine, acolo era initial o groapa foarte adanca iar zona aceea a fost construita in ultimele 6-8 luni. Dar pot sa ma si insel. Pe de alta parte este in afara zonei care va fi circulata si nu e nevoie de portiunea respectiva pana cand nu se construieste si portiunea lipsa pana la Margina. Ar fi fost timp cacalau sa fie reparata de catre constructor in cadrul garantiei.

    • Nu ma refeream la gravitatea defectului. Este un defect (pur si simplu), aparut in perioada de garantie, este ceva de asteptat, nimic nu e perfect din prima (cine pretinde ca face perfect minte, sau se minte) – asta este rostul perioadei de garantie. Sunt sanse, statistic, sa mai apara si altele.
      Executantul lucrarii stie cel mai bine ce a facut acolo. Oricare ar veni sa remedieze, pleaca cu un handicap de cunoastere si implicit, cu costuri mai mari.
      Este o prostie uriasa sa denunti un contract in faza de 99%. (este cea ce se descrie prin „prostul daca nu-i fudul parca nu e prost destul”).
      Acest cuc pare mai degraba un frustrat, un complexat care vrea numai sa dovedeasca ca e tare si sparge nuci cu fruntea

  2. Cuculet si Sosetica de la Neamt vor probabil investitori mai de la estul lumii, asa, si de aceea fac tot posibilul sa-i alunge pe ce din vest, chiar daca noi toti vom plati autostrada aia de 50 ori cat face de fapt.
    Comunistii hotomani in actiune, asa arata toata treaba asta: nu ne iese para-ndarat cat vrem, reziliem!

  3. Asta cu penalitatile de intarziere nu tine nici atat. Intarzierile se datoreaza cnair si statului Roman. Pentru lotul asta la un moment dat idiotii (nu stiu care din ei sunt de vina) au expropriat si un teren gresit, care nu avea nicio legatura cu autostrada, in loc sa il exproprieze pe cel care trebuia.
    Si mai e ceva: breteaua si nodul Holdea sunt pe alt contract. Nu se specifica daca si acela a fost reziliat.

  4. Iar se cearta astia pe spagi ?

  5. Dacă contractul nu ar fi fost reziliat, constructorul ar fi fost obligat ca TOATE viciile apărute în perioada de garanție de 4 ani să fie reparate fără plată, pe banii lui ! Solicitarea ministrului, de modificare a perioadei de garanție de la 4 la 10 ani denotă o necunoaștere crasă a legislației din mai multe puncte de vedere. În primul rând, perioada de garanție este stabilită de achizitor ( statul român ) în caietul de sarcini al obiectivului licitației. Fiind un element esențial al contractului, modificarea unilaterală și ulterioară, de 2,5 ori a duratei este un caz litigios pe care nu are cum să-l câștige, în mod normal. În plus, prin reziliere de contract, obligațiile constructorului, de remediere gratuită a viciilor nu mai sunt opozabile, așa că onor ministru trebuie să facă rost de bani să le execute în regie proprie cu un executant încă necunoscut ( dar probabil ales pe spânceană ). Este un semnal deosebit de prost dat constructorilor serioși de drumuri, prin care – la evidenta degringoladă din domeniu – se mai adaugă încă una, de atenționare, conform căreia statul – prin reprezentanții săi – este nu numai corupt și prost, dar și incalculabil și rău.

  6. Sa vedem ce vor avea de zis instantele, pana acum ele au fost instrumentul prin care s-au subtilizat miliarde de euro din tara asta, prin inventarea de prejudicii catre firmele straine care „ne vor toate binele maica, au venit sa investeasca la noi sa nu furim de foame”.Pe de-o parte ar trebui sa castigi penalitatile astea, intrebarea e de ce ai reziliat contractul, in loc sa ii lasi pe prietenii spanioli sa repare toate mizeriile facute acolo pe banii lor…desi intuiesc ca se duceau si atunci in instanta sa ceara bani suplimentari.Astia sunt in stare de orice.Firmele spaniole cu exceptia notabila FCC au provocat numai prejudicii in sectorul constructiilor in ultimii 10 ani pe aici.Pe chinezi nu ii vrem, spaniolii dezastru cum ziceam, altii nu mai vin si uite asa ramanem la mana italienilor si a austriecilor.

  7. Constructorul spaniol nu se lasa si are dreptate:
    http://www.globalconstructionreview.com/news/cancellation-spanish-road-project-ignites-diplomat/
    O sa iasa nasol. Trebuie sa facem galagie pentru ca PSD si indivizii implicati sa plateasca din buzunarul lor toate penalitatile care vor fi decise impotriva statului Roman.