G4Media.ro

Guvernul vrea taxă pe băuturile răcoritoare cu conținut ridicat de zahăr din…

Sursa Foto: Pexels.com

Guvernul vrea taxă pe băuturile răcoritoare cu conținut ridicat de zahăr din septembrie. În aprilie deputații din comisiile de sănătate și buget, controlate de PSD-ALDE, susțineau că o astfel de taxă poate fi considerată discriminatorie

Guvernul vrea să adopte luni introducerea unei taxe pe băuturile răcoritoare cu conținut ridicat de zahăr, potrivit unor surse oficiale citate de Agerpres. Astfel, la propunerea Ministerului Sănătăţii se are în vedere introducerea de la 1 septembrie sub formă de acciză nearmonizată a unei taxe pentru băuturile răcoritoare care au mai mult de 5 grame de zahăr la 100 de mililitri de produs. Culmea, este că în aprilie, deputații din comisiile de sănătate și buget au respins o propunere legislativă similară a senatorului USR Adrian Wiener pe motiv că ”o taxare suplimentară poate fi considerată taxă discriminatorie”.

„Măsura are ca scop descurajarea consumului de produse nesănătoase (…). O astfel de măsură există în mai multe state europene, ca de exemplu în Marea Britanie (model pe care la avut şi România în vedere), Danemarca, Franţa, Ungaria şi Finlanda”, au precizat sursele citate de Agerpres.

Potrivit acestora, acciza nearmonizată va fi de 0,8 lei/litru pentru 5-8 grame/100 de ml şi de un leu pe litru pentru mai mult de 8 grame pe 100 ml şi va fi datorată de producători, de importatori sau de cei ce vor achiziţiona intracomunitar. Cel mai probabil, însă, aceștia vor lua decizia de a transmite acest cost românului de rând. Cu alte cuvinte, sucurile care conțin zahăr s-ar putea scumpi din septembrie.

„Impactul este semnificativ, de 320 milioane lei în patru luni de aplicare. În principiu se are în vedere aplicarea din luna septembrie”, au mai spus sursele citate, care au subliniat că în România consumul de băuturi răcoritoare este 80 de litri/persoană/an.

Taxarea suplimentară a sucurilor cu zahăr propusă de USR, respinsă în aprilie de deputați

Senatorul USR Adrian Wiener a elaborat în toamna anului trecut un proiect de lege pentru accizarea băuturilor răcoritoare cu conținut ridicat de zaharuri. Proiectul s-a bucurat inclusiv de susținerea unor lideri PSD, precum senatorii Ecaterina Andronescu, Șerban Nicolae, Niculae Bădălău sau Florian Bodog, fost ministru al Sănătății.

Deși proiectul inițiat de Adrian Wiener a fost adoptat tacit de Senat, a fost vehement respins la vot în Camera Deputaților, unde doar colegii săi de la USR au mai votat pentru.

Proiectul de lege a primit raport de respingere și de la Comisiile de buget și sănătate din Camera Deputaților, deoarece „acciza propusă pentru băuturi răcoritoare cu un conţinut ridicat de zaharuri libere, nu poate fi încadrată ca acciză armonizată conform Directivei 2008/118/CE a Consiliului din 16 decembrie 2008 privind regimul general al accizelor şi de abrogare a Directivei 92/12/CEE. În acelaşi timp, o taxare suplimentară poate fi considerată taxă discriminatorie”.

Ce prevedea proiectul senatorului USR?

Propunerea legislativă prevedea că băuturile răcoritoare ar fi fost taxate cu 70 de lei pe hectolitru (adică 100 de litri, deci o taxă de 0,7 lei pe litru), dacă au un conținut de zaharuri libere între 5-8g/100ml de produs și cu 100 de lei pe hectolitru (adică 1 leu pe litru) dacă au un conținut de zaharuri libere de peste 8g/100ml de produs.

Nu ar fi fost percepută acciză pentru băuturile răcoritoare cu un conținut mai mic de 5 g de zaharuri libere la 100 ml de băutură răcoritoare. Inițiatorul proiectului estima că astfel se vor strânge în vistieria statului 1,4 miliarde lei pe an.

Sursa Foto: Pexels.com

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

9 comentarii

  1. E foame de bani la PSD, desi sucurile ale n-au fost niciodata bune pentru organism.

  2. Praf in ochi. 1ron per litru inseamna 33bani la o doza. Cine dracu se uita la 33 de bani daca tot cumpara ceva mai scump decat apa?
    Puneti nenica 2ron min pe recipient minim si atunci o sa stim ca taxati zaharul in asa fel incat sa stie si cumparatorul, altfel e doar o noua sursa de venit la buget.

  3. Nu mai sant bani.Pomenile si pensile comunistilor au pradat bugetul.O sa vina si mai dur.
    Romania este practic in faliment de stat.

    Votul sau ne-votul in 2016 o sa ne coste foarte foarte mult.

  4. Te pomenesti ca chiar nu mai sunt bani!!!!!!!!!!

  5. Chiar daca e clar ca se cauta solutii si bage bani la buget, asta e o taxa care ma bucura. An devenit un popor de obezi.
    Amuzant e ca vor fi reduceri de posuturi la bugetari ceea ce a promis pesedeaua ca nu va exista :)))

    • PSD doar spune ca vor reduce posturile la buget, au mai mintit si alta data.

      Azi avem mai multe lichele la buget ca oricand.

  6. O taxa trista care o sa abie efecte pe terment scurt.O sa-i afeceteze daor pe aia care pun zahar in suc, gen Coca Cola, Frutti Fresh. Pepsi se bucura la faza asta, cel putin pana isi schimba si ceilalati reteta cum au facut si in UK. In UK, doar 8% din sucurile de pe piata mai sunt taxabile

  7. Am mai auzit una: BNR scoate bancnota de 20 lei! Ce ne spune asta? Inflatie.Si ce ne mai spune? Orice noua emisiune de moneda este inca o sursa de crestere a veniturilor BNR si pe cale de consecinta a premiilor si bonusurilor angajatilor BNR!
    Felicitari BNR!

  8. Ar mai fi o taxa de curatenie pentru semintele cu coaja, dar care sa mearga la societatile de salubrizare, nu sa acopere gauri de la buget.