Hackerii au spart serverele FBI și au trimis cel puțin 100.000 de e-mailuri în numele agenției americane
Serverele de e-mail ale FBI au fost sparte de hackeri, care au folosit accesul pentru a încerca să discrediteze un expert în securitate.
Hackerii au reuşit, sâmbătă, să spargă serverele de e-mail ale FBI. Aceştia au trimis, conform unei estimări, cel puţin 100.000 de e-mail-uri înainte ca agenţia americană să ia măsuri.
E-mail-urile trimise de hackeri din partea FBI, care, la prima vedere, păreau că sunt trimise chiar de FBI, avertizau destinatarii în legătură cu un presupus sofisticat atac cibernetic aflat în plină desfăşurare.
În aceleaşi e-mail-uri se spunea că la originea atacului se află Vinny Troia, un expert în securitate, fondator al companiei Shadowbyte.
Se presupune că scopul hackerilor a fost să-l discrediteze pe Troia şi ar fi reuşit asta, dacă destinatarii n-ar fi aflat că nu FBI a trimis e-mail-urile respective.
Se ştie că Troia este de mai multă vreme ţintă unei comunităţi de hacking, RaidForums, aceştia fiind principalii suspecţi deocamdată. Troia a scris pe Twitter că în spatele atacului s-ar afla un personaj care foloseşte pseudonimul “pompomourin”.
Aşa-numitul “pompomourin” îşi asumă acţiunea într-un interviu acordat KrebsonSecurity, dar spune că scopul a fost să arate vulnerabilităţile sistemelor FBI şi că, dacă ar fi dorit, ar fi putut să trimită mesaje mai veridice, care nu fie suspectate că sunt false.
sursa: News.ro, sursa foto: Pixabay/ Pete Linforth
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
4 comentarii